Oi ce umblă prin gunoi ? Un neam care şi-a pierdut bunul simţ, Deuteronom 32:28

Oi ce umblă...prin gunoi!Dulcea viaţă de haldină sau Pre(a)ocupat cu bârfa ! Pentru cei pasionaţi de gunoaie, acest subtitlu este apetisant.

Containerelor de gunoi le este plăcută haldina : locul desfătărilor gunoieşti, unde această specialitate se găseşte din belşug.

Locul în care curăţenia nu are acces, iar gunoiul este la el acasă !

Unde se găseşte haldina, (locul de depozitare a gunoaielor) ?

Ea se găseşte în multe locuri / locuinţe sau locuiri, mai ales pe acolo unde sunt cei cărora, le place să se amestece în treburile altora !

Cei ce o caută, o găsesc ! Cei cărora le place să umble prin gunoaie, prin partea urâtă a vieţii, unde este zona păcatelor înfăptuite şi nemărturisite, dar ţinute ascunse !


Cum arată o haldină ? Într-un fel neaşteptat ! Are formă de om … la exterior şi de fiară la interior. Poate să fie şi în adunările aşa zişilor creştini, adică a celor ce ei îşi spun creştini, adică urmaşi ai Lui Christos.

Dar, pentru acest fel de oameni, creştin este un simplu nume, care nu reprezintă o realitate în trăirea de zi cu zi ! În Deuteronom 32 : 28 este scris despre un anumit popor : „Ei sunt un neam care şi-a pierdut bunul simţ şi nu-i pricepere în ei”. Versetul acesta este cât se poate de real şi pentru noi !

Sunt oameni care îşi găsesc plăcerea în studierea defectelor altora, fiind un fel de microscoape ambulante, care au ochi de lupă şi scopuri foarte mici în viaţă !

Defectologia este ramura în care sunt specializaţi, prin frecventarea unor cursuri, care nici nu există în realitate, ci doar în mintea lor. Cusururile interioare, centrează astel de vieţi pe observarea răului, nu pe eliminarea lui !

Murdăria şi murdărirea sunt ocupaţii încredinţate de cel rău, pe care ei le îndeplinesc cu satisfacţie ! Nu de mult, am spus cuiva : “Vrei să vezi gunoaie ? Mergi la container … Este plin !

Contează în viaţă ce / unde / cât privesc. Aceasta arată care îmi sunt preocupările. Pot să văd bine, să am ochi buni, în a vedea defectele / scăzămintele / lipsurile altora ! Dar, doar spunând răul nu voi face bine ! Diagnosticarea fără tratament, înseamnă acuzare, sau condamnare a răului fără a da o soluţie de ieşire.


Ajungând în prezenţa lui Dumnezeu, proorocul Isaia realizează cum vede Domnul omul şi spune : „Atunci am zis : „Vai de mine ! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor !” (Isaia 6 : 5). Până atunci a avut în viaţa lui, lucruri care nu i se păreau a fi greşite !

Avea nevoie de curăţare şi primul lucru pe care Dumnezeu l-a făcut, a fost să-l conştientizeze de faptul că EL cunoaşte vorbele spuse şi de om şi de întregul popor, iar viaţa lui aşa cum era, nu este în regulă, înaintea Lui.

Avea nevoie de curăţarea de păcatul făcut prin vorbire iar el relatează că un serafim : „ … a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis :Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit !” (Isaia 6 : 6 – 7).

Pentru noi este valabil ce este scris în cartea Evrei 1 : 3, despre Domnul Isus : „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte … ”.

Starea critică sau trăirea în critică, nu face bine nici criticului, nici celui criticat, dar poate face rău ambelor categorii de oameni, care pot fi colegi de bancă, din aceeaşi Biserică ! În timp ce condamnările circulă pe căile gândurilor, oamenii din afară mor în păcat, iar salvatorul este prea ocupat.

Menirea creştinilor, este să-L urmeze pe Christos : „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Evanghelia după Luca 19 : 10). Iar pe cel ce-a fost pierdut, Isus nu doar că îl recuperează ci îl şi ajută până la sfârşitul vieţii lui.

Domnul a spus clar : „A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba pe care o spusese : „N-am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i-ai dat.” (Evanghelia după Ioan 18 : 9). Apostolul Pavel îi scria lui Timotei ce trebuie să facă pentru a nu ajunge la căderea din credinţă :

„ … să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.” (I Timotei 1 : 19).