Încurajarea Lui Dumnezeu sau Mai fă încă un pas ! [Isaia 40 : 21 – 31]

Nu ştiţi ? N-aţi auzit ? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început ? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului ?

  • El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui ;
  • El întinde cerurile ca o maramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.
  • El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ ; şi
  • El suflă peste ei de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.

„Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el ? – zice Cel Sfânt.

Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi ! Cine a făcut aceste lucruri ? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor ? El le cheamă pe toate pe nume ; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.

Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele : „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”? Nu ştii ? N-ai auzit ? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului.

  • El nu oboseşte, nici nu osteneşte ; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
  • El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.
  • Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină ; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii ; aleargă, şi nu obosesc ; umblă, şi nu ostenesc”. (Isaia 40 : 21 – 31)

Introducere

Dumnezeu este Suveran, EL vede totul din Cer şi îl observă şi pe căutătorul de Dumnezeu dar şi pe cel introvertit (ce trăieşte închis în el, crezând că l-a uitat Dumnezeu), pe ambii ajutându-i după cum este nevoia fiecăruia !


Privirea (punctul de vedere, felul în care cineva vede un anumit lucru) poate fi :

  1. de sus în jos, (v. 21 – 25, din Cer pe pământ, aşa vede Dumnezeu, EL are privirea de ansamblu în timp şi în spaţiu),
  2. de jos în sus (v. 26, aşa este invitat să vadă căutătorul de Dumnezeu) şi
  3. înspre interior, (v. 27 – 31, aşa trăieşte cel ce stă în lumea lui, în închisoarea trăirilor interioare, fiind prizonierul propriilor stări sufleteşti).

În acest studiu, acentul va fi pus pe cel ce caută rezolvarea în interiorul lui, pe credinciosul introvertit care pare a avea o mai mare nevoie de revelarea Lui Dumnezeu, decât credinciosul extravertit.


I. Dumnezeu. Privirea de sus în jos

Nu ştiţi ? N-aţi auzit ? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început ? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului ?

El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui ; El întinde cerurile ca o maramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.

El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ ; şi

El suflă peste ei de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie”. (Isaia 40 : 21 – 22)

Credinciosul în care trăieşte Domnul Isus, vede viaţa de pe pământ la fel ca EL :

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.

Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. (Galateni 2 : 20)

Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu ne vorbeşte şi ne poate anunţa dinainte de-a se întâmpla ceva. Cel ce se deplasează pe-o şosea nu poate să vadă ce este după curba care este în faţa lui, dar cel care se află într-un elicopter de exemplu, vede acelaşi drum având însă o cu totul altă perspectivă.

Trăirea cu Dumnezeu aduce o astfel de privire, (de sus în jos). În Marcu 11 : 1 – 6 scrie că atunci :

Când s-au apropiat de Ierusalim şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis :

„Duceţi-vă în satul dinaintea voastră : îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat încă niciun om ; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.

Dacă vă va întreba cineva : „Pentru ce faceţi lucrul acesta ?”, să răspundeţi : „Domnul are trebuinţă de el.” Şi îndată îl va trimite înapoi aici.”

Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat. Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis :

„Ce faceţi ? De ce dezlegaţi măgăruşul acesta ?” Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece”.

Din punct de vedere omenesc nu se putea vedea după cotitura drumului şi niciun om nu avea de unde să ştie ce dialog avea să urmeze, dar Dumneze ştia şi este clar că i-a vorbit Domnului Isus …


II. Căutătorul de Dumnezeu. Privirea de jos în sus

Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el ? – zice Cel Sfânt. Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi !

Cine a făcut aceste lucruri ? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor ? El le cheamă pe toate pe nume ; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte”. (Isaia 40 : 25 – 26)

El le cheamă pe toate pe nume ; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte”. (Isaia 40 : 26) Ce face Dumnezeu ? Aduce stelele, lumina !

Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine. Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie”. (Psalmul 34 : 5 – 7)

Dumnezeu a spus :

Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când

  • vor mărturisi că sunt vinovaţi şi
  • vor căuta faţa Mea.
  • Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine”. (Osea 5 : 15)

Este un mare adevăr faptul că omul în special la necaz, îşi ridică privirile în sus, mai ales atunci când pe pământ nu mai găseşte nicio soluţie de ieşire din situaţia în care a ajuns !

În Isaia 38 : 12 – 17 sunt scrise cuvintele împăratului Ezechia :

Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător care m-ar rupe din ţesătura lui. Până deseară îmi vei pune capăt !

Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele ! Până deseară îmi vei pune capăt ! Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă.

Ochii-mi priveau topiţi spre cer : „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă !” Ce să mai spun ? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.

Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.

Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea ; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii”.


Să ne reamintim în ce context a fost scris capitolul 40, (capitolul mângâierii). În II Împăraţi 17 : 1 – 6 scrie :

În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani.

El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca împăraţii lui Israel dinaintea lui. Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva lui ; şi Osea i s-a supus şi i-a plătit un bir.

Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimisese soli lui So, împăratul Egiptului, şi nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei.

Împăratul Asiriei l-a închis şi l-a pus în lanţuri într-o temniţă. Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani.

În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor”.

Contemporan cu Osea, era în Iuda, (împărăţia din sud) împăratul Ezechia :

În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda”. Ezechia era împărat de şase ani, în anul în care Ţara lui Israel a fost dusă în robie :

„În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva Samariei şi a împresurat-o.

După trei ani a luat-o, în al şaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel : atunci a fost luată Samaria.

Împăratul Asiriei a dus pe Israel rob în Asiria şi i-a aşezat la Halah şi Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor,

  • pentru că n-ascultaseră de glasul Domnului Dumnezeului lor şi călcaseră legământul Lui ;
  • pentru că
    • nici n-ascultaseră,
    • nici nu împliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului”. (II Împăraţi 18 : 9 – 12)

Probabil că se aşteptau ca ei să urmeze şi într-adevăr :

În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda şi a pus stăpânire pe ele.

Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis să spună împăratului Asiriei la Lachis : „Am greşit ! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea voi purta.”

Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur.

Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului. Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei aurul cu care acoperise uşile şi uşorii Templului Domnului”. (II Împăraţi 18 : 13 – 16)


Cu toate acestea :

Împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S-au suit şi au ajuns la Ierusalim”. (II Împăraţi 18 : 17)

În versetele 29 – 30 găsi, scrise cuvintele lui Sanherib, adresate locuitorilor Ieusalimului :

Aşa vorbeşte împăratul : „Să nu vă înşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mâna mea. Să nu vă facă Ezechia să vă încredeţi în Domnul, zicând : „Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei”.


Aşa a vorbit şi vorbeşte înşelătorul (satan)…

Dacă asculţi de cel ce se încerede în Dumnezeu poţi să te înşeli, aşa că nu te încrede în Dumnezeu !

Acesta este scopul lui, să predice necredinţa pentru a înşele pe oricine-l ascultă !


În II Împăraţi 19 : 1 – 7 scrie că atunci :

Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului. A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrâni, acoperiţi cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoţ. Şi i-au zis :

„Aşa vorbeşte Ezechia : „Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară ; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, şi nu este putere pentru naştere.

Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru ceilalţi care au mai rămas.”

Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus, dar, la Isaia. Şi Isaia le-a zis : „Iată ce să spuneţi stăpânului vostru : „Aşa vorbeşte Domnul :

„Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei. Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui ; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui”.

Iar cronicarul notează ce s-a întâmplat după aceea : „În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.

Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors ; şi a locuit la Ninive. Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său, Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon”. (II Împăraţi 19 : 35 – 37)

Întâmplările din II Împăraţi capitolul 19 sunt relatate şi în cartea Isaia, capitolul 37, apoi în capitolul 38 este istorisită încercarea prin care a trecut Ezechia (boala şi vindecarea lui), iar în capitolul 39 este descris cum se comportă Ezechia cu trimişii împăratului Babilonului, ultimele cuvinte din capitolul 39, Dumnezeu i le spune lui Ezechia prin proorocul Isaia :

Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi tot ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi ; nimic nu va rămâne, zice Domnul.

Şi vor lua din fiii tăi ieşiţi din tine, pe care-i vei naşte, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului.”

Ezechia a răspuns lui Isaia : „Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun. Căci, a adăugat el, măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte !” (Isaia 39 : 6 – 8)

După aceste cuvinte urmează capitolul 40, iar noi putem înţelege mai bine în ce context erau oamenii din Iuda, care-au văzut clar că ei au rămas în viaţă, putând trăi în ţara lor, nu datorită înţelepciunii şi prin banilor lor, (II Împăraţi 18 : 13 – 16), ci datorită Harului Lui, (deoarece problema lor s-a rezolvat), prin Duhul Lui Dumnezeu …


III. Credinciosul introvertit. Privirea înspre interior (în / spre sine însuşi, trăirea în lumea interioară)

Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele : „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu” ?

Nu ştii ? N-ai auzit ? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului.

  • El nu oboseşte, nici nu osteneşte ; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
  • El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.
  • Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină ; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii ; aleargă, şi nu obosesc ; umblă, şi nu ostenesc”. (Isaia 40 : 27 – 31)

Este nevoie de Harul Lui Dumnezeu dar şi de disciplina personală pentru a ieşi din închisoarea trăilor interioare…

Ce este foarte încurajator ?

Dumnezeu chiar dacă suntem „ … ca nişte lăcuste înaintea Lui …”, (Isaia 4 : 22) totuşi ne cunoaşte :

  • prenumele : „Pentru ce zici tu, IacoveIsraele …”. (Isaia 40 : 27) Cine este şi cum se numeşte fiecare om de pe pământ !
  • viaţa. Ştie că Iacov a avut o întâlnire cu Dumnezeu şi a devenit un alt om : Israel.
  • cuvintele pe care le rostim (care arată dezamăgirea) : „Pentru ce zici tu … „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”? (Isaia 40 : 27)

Concluzie :

Dumnezeu ne cunoaşte nu doar viaţa exterioară ci şi viaţa interioară, (căutarea după Dumnezeu, stările sufleteşti prin care trecem în momentele de cumpănă) şi vrea ca pe fiecare să ne mângâie, să ne ajute etc.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.