La câţiva metri de belşug sau Trăirea din resturi … ca mod de viaţă ! (Exod 3.7-9, 2 Împăraţi 6.25)

290720131410Voia lui Dumnezeu pentru evreii aflaţi în Egipt era : De la asuprire … la lapte şi miere ! Meniul era atrăgător, (deşi nu ştiau care avea să fie costul deplasării din Egipt, în Canaan), iar Domnul îi spune clar lui Moise : „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui ; căci îi cunosc durerile.
        1. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi
        2. să-l scot din ţara aceasta şi
       3. să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii” (Exod 3 : 7 – 9), aşa încât Moise ar fi putut spune : „Aleluia ! Avem probleme dar dintr-un asemenea cuptor, Domnul a hotărât să Îşi scoată poporul” !

Numai că Dumnezeu mai adaugă o frază : „Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” (Exod 3 : 10) … Cu alte cuvinte : „EU voi scoate poporul … dar MĂ voi folosi de tine !

În traducerea Cornilescu, expresia „ţară unde curge lapte şi miere”, este folosită de exact douăzeci de ori ! Aşa prezintă Dumnezeu, Canaanul de atunci, şi totuşi, peste ani, în cetatea Samaria, care făcea parte din Israel, „ … a fost o mare foamete, şi atât de mult au strâmtorat-o încât un cap de măgar preţuia optzeci de sicli de argint, şi un sfert de cab de găinaţ de porumbel cinci sicli de argint.” (II Împăraţi 6 : 25) ! A fost o răsturnare de valori ! Aveau bani dar nu aveau mâncare !

Ciorbă de cap de măgar cu garnitură de găinaţ de porumbel ! Aceasta era mâncarea celor cu bani … în vremuri de criză ! Cam aşa arăta oferta din supermarket … singura ofertă ! Aşa este la reaşezarea valorilor ! Poţi avea banii, atât de iubiţi şi de doriţi … dar nu mai ai ce să faci cu ei ! Devin hârtii, metal etc., fiindcă în pustiu, (de exemplu), litrul de apă este mai de preţ decât kilogramul de aur !

Pustiul este timpul în care necazul, boala etc., constituie pentru noi, situaţiile fără ieşire, probleme care nu se rezolvă cu bani ! Numai la ora actuală cunoaştem cel puţin patru, cinci persoane care au cancer …

Întrebarea este : De fapt, valoarea lucrului, de ce este dată ? Sau, care este preţul lucrurilor ? Paiele aurite sau Cum se atribuie valoare nonvalorilor ? Cum să plăteşti lucrul, cu mai mult decât merită / valorează ? Sau, unde se poate ajunge, când cei care ar trebui să ÎL asculte pe Dumnezeu, se fac proprii stăpâni, dar în vocabularul lor, cu buzele ÎL respectă ?

Poporul evreu trebuia să trăiască prin credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu, care erau valabile dacă respectau condiţiile puse de către Dumnezeu :

Niciunul din voi să nu înşele deci pe aproapele lui, şi să te temi de Dumnezeul tău ; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Împliniţi legile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le ; şi veţi locui fără frică în ţară. Ţara îşi va da roadele, veţi mânca din ele şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică în ea.” (Levitic 25 : 17 – 19).

Productivitatea pământului nu venea de la sine, datorită metodelor lor ştiinţifice, ci datorită ascultării de Dumnezeu. De exemplu, li se cerea respectarea anului de odihnă !

Domnul a vorbit lui Moise pe muntele Sinai şi a zis : „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le : „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului. Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai via şi să strângi roadele. Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un Sabat ţinut în cinstea Domnului : în anul acela
1. să nu-ţi semeni ogorul şi
2. să nu-ţi tai via.
3. Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş şi
4. să nu culegi strugurii din via ta netăiată : acesta să fie un an de odihnă pentru pământ.” (Levitic 25 : 1 – 5).

Dumnezeu le-a spus limpede că, în anul al VI-lea producţia avea să fie pentru următorii trei ani, dar în această periodă trebuiau să lase pământul să se odihnească, pentru a se regenera.

Dacă veţi zice: „Ce vom mânca în anul al şaptelea, fiindcă nu vom semăna şi nu vom strânge roadele ?” Eu vă voi da binecuvântarea Mea în anul al şaselea, şi pământul va da roade pentru trei ani.

Când veţi semăna în anul al optulea, veţi mânca tot din vechile roade; până la al nouălea an, până la noile roade, veţi mânca tot din cele vechi” (Levitic 25 : 20 – 22).

Le-ar fi plăcut lor şi s-ar fi bucurat dacă acest fel de recoltă ar fi fost în fiecare an ! Dar din aceste verste putem învăţa ceva. Productivitatea pământului ţine de Harul Lui Dumnezeu ! Tot la fel lucrau, ca şi în anii anteriori, dar producţia era majorată de către Dumnezeu !

Ţara este a Mea … ” (Levitic 25 : 23), dacă toţi oamenii ar şti acest verset şi l-ar crede, lumea ar fi altfel, fiindcă toţi suntem aici străini şi venetici, dincolo este Acasă !

Pentru unii, vestul este Ţara Promisă, în care au plecat cu aşteptări mari, de lapte şi miere şi ele pot fi reale, exact aşa … dar nu şi pentru cei care au ieşit din voia Lui Dumnezeu !

Pentru ei, acolo nu se găseşte decât hrana … sau nivelul de trai din Samaria, în timp ce dincolo de ziduri există belşugul ! Numai că zidurile de acum sunt invizibile, fiind create din păcatele noastre !

La câţiva metri de belşug sau Trăirea din resturi … ca mod de viaţă ! Despre Samaria actuală, cea din 2013. Şi acum, Dumnezeu face două feluri de garduri :

  • Prin care nu trece blestemul, (În traducerea Gala Galaction scrie : „Oare n-ai tras tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în jurul averii lui ?”, îl întreabă Satan pe Dumnezeu, fiind clar că cel rău nu putea trece de acest gard).
  • Prin care nu intră binecuvântarea ! Foarte mult depinde de om ! Îngrădirea în binecuvântare sau în blestem ? În Samaria era permisă foamea / înfometarea nu şi robia / înrobirea ! Şi crucea este prescrisă cu o măsură clară !

Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii. Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri ; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei. Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi.” (Levitic 26 : 33 – 35).

Acest blestem s-a adeverit, deşi oamenilor de-atunci le venea greu să creadă că ar fi posibil aşa ceva ! Foametea sau înrobirile temporare, au fost doar semnele de avertizare, semne pe care ei nu le-au luat în seamă, până la urmă …

Aşa este şi azi. Prin probleme, necazuri, suferinţe, boli, lipsuri … Dumnezeu ne vorbeşte :

Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu ? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura ?

Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura : „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4 : 4 – 6).