Căzut de oboseală, [Evrei 12.3]

O întrebare nonsens care a pătruns din vest şi la noi este : „Cum eşti?” O întrebare care se pune pentru a fi pusă, pentru că de obicei, întrebătorul nu este foarte interesat de răspuns şi uneori chiar foarte puţin şi de cel căruia îi adresează întrebarea.

Omul poate avea o sănătate fizică foarte bună, o casă arătoasă (trupul) în care însă locuieşte un suflet bolnav, care de-abia mai stă pe picioare. Loviturile ce vin din exterior pot aduce căderea interioară. În cartea Evrei scrie :

Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre”. (Evrei 12 : 3)

Oamenii care şi-au pierdut inima, sunt oamenii care trăiesc din punct de vedere fizic, dar nu se pot bucura de viaţă, fiind rămaşi (în lumea lor interioară) în trecut / la locul accidentului de care au avut parte cândva.

Nedreptatea care li s-a făcut, poate transforma sufletul respectiv dintr-un loc în care ar fi trebuit să fie şantierul în care se construieşte un zgârie nori, (o personalitate cu aspiraţii spre cer în care să fie puse valorile Divine), într-o haldină, (aflată în sufletul omului respectiv), acolo colectându-se şi stocându-se o cantitate mare de gunoaie, (care constituie setul de valori al persoanei respective), pe care credinciosul le va purta cu sine peste tot unde va merge.

Şi dacă nu va avea parte de o schimbare, persoana respectivă le va introduce în familia pe care el însuşi şi-o va forma, cercul vicios mergând mai departe … în generaţiile viitoare !

Scopul acestor gânduri este să contribuie la aducerea vindecării interioare, a bucuriei de viaţă, în aşa fel încât omul să fie nu doar sănătos fizic, ci şi la nivelul sufletului şi al duhului, prin aţintirea privirii (concentrarea) asupra Domnului Isus.

EL a suferit pe nedrept, şi se părea că până şi Tatăl L-a uitat. Dar aceasta a fost până la o vreme, după care Dumnezeu a intervenit în viaţa Lui şi totul a revenit la normal.

Iosif a fost (şi a rămas) un prototip al Domnului Isus. Vândut de fraţi, (cumva fiind … aruncat la gunoi), dat tot la o parte, omul care părea a fi în plus pe unde ajungea, s-a putut fără el treisprezece ani, timp în care aparent a mers din jos în mai în jos. Dar la momentul stabilit de Dumnezeu, omul fără de care se putea, a ajuns să fie omul fără de care nu s-a mai putut.

Necazul poate avea consecinţe distructive, deoarece ne poate bloca în trecut. Prin proorocul Isaia, Dumnezeu a spus :

Nu vă mai

  • gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai
  • uitaţi la cele vechi ! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple : să nu-l cunoaşteţi voi oare ?

Voi face

  • un drum prin pustiu şi
  • râuri, în locuri secetoase”. (Isaia 43 : 18 – 19)

Poporul evreu era învăţat că blocarea în trecut şi reamintirea constantă (privirea spre ce s-a petrecut cândva, care avea loc numai în mintea / inima lor) le fura viitorul, deoarece parcurgeau mereu şi mereu aceleaşi căi bătătorite de gândurile lor.

Aveau nevoie să-şi mute privirea din trecut în viitor, (dinspre necaz înspre Dumnezeu) şi să se încreadă într-un Dumnezeu Atotputernic care putea inaugura o şosea printr-un pustiu (prin care nimeni nu a circulat), făcând să izvorască şi râuri de apă / viaţă de acolo de unde niciodată nu a curs apă.

Aşa poate să fie şi viaţa ta. Eşti încercat acum, dar mâine totul poate să fie altfel, din momentul în care Dumnezeu va interveni şi în ajutorul tău.

Atunci, acolo unde te împotmoleai (exact ca un om care merge printr-un pustiu în care toate par a fi împotriva lui, şi temperatura şi nisipul şi lipsa apei), Dumnezeu face şoseaua asfaltată, pe marginea căreia pune izvoare de apă …