Moise sau Apă Stătătoare ! (Exod 4.1-9)

În limba română, numele Moise, se traduce şi prin Apă Stătătoare ! Acesta este cel de-al patrulea înţeles al numelui lui. În felul lui, fiecare om este o Apă Stătătoare şi face exact ce-i este numele : stă … poate ca şi Moise de zeci de ani ! Este harnic, îşi vede de familie, dar, în calculele lui nu apare şi lucrarea spirituală ! „Eu şi casa mea” … atât ! Bineînţeles că mă pot acoperi şi cu versete, ca să arăt că exact aceasta este voia Domnului pentru mine !

În Matei 5 : 47, este redată o întrebare, pe care Domnul Isus o pune celor care „s-au apropiat de EL” (Matei 5 : 1) : „ … ce lucru neobişnuit faceţi ?” Domnul Isus ne pune şi nouă această întrebare. Ne-o pune şi … ne pune în mişcare !

Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul !” Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. Domnul a zis lui Moise :

Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui. „Iată”, a zis Domnul, „ce vei face ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”

Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sân.” El şi-a băgat mâna în sân; apoi a scos-o, şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada. Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sân.” El şi-a băgat din nou mâna în sân; apoi a scos-o din sân; şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui.

„Dacă nu te vor crede”, a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn. Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa, pe care o vei lua din râu, se va preface în sânge pe pământ.” (Exod 4 : 1 – 9)

Domnul i-a zis : „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el.” (Exod 4 : 2, 3). Cuvântul folosit pentru toiag, (în ebraică maţ·ţeh), poate fi tradus prin ramură, (băţ sau cracă), dar şi prin trib, neam, seminţie (mai ales în Numeri ; de exemplu în cap. 1 : 49, 2 : 5, 7, 12, 20, 27 etc.) !

Ce pot arunca ? Pâinea. Toiagul era pâinea lui, cea de toate zilele, de fapt de toţi anii ! Unde trebuie aruncată pâinea ? Pe ape … Acolo unde se dizolvă ! Să dau de mâncare la peşti ? În Eclesiastul 11 : 1 scrie : „Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi !” Trebuie să ştiu să arunc din ceea ce am în mână, (în posesia, în stăpânirea mea) ! Să le trec în stăpânirea Lui Dumnezeu. Pentru un credincios, aceasta înseamnă dărnicie.

„Bagă-ţi mâna în sân.” Acolo pot fi alte realităţi, în ascuns, unde nimeni nu vede. De acolo vine albirea, (îmbolnăvirea de lepră) şi tot de acolo poate veni şi vindecarea. Ce reprezintă sânul ?

În Cuvânt găsim scris : „Nu te grăbi să te mânii

  • în sufletul tău, căci mânia locuieşte [în alte traduceri scrie „are reşedinţa”]

  • în sânul [lit. poală (între brâu şi genunchi), mijlocul,înăuntrul] nebunilor” (Eclesiastul 7 : 9) .

Se ştie că, în poezia ebraică rima este dată de repetiţie, astfel că sinonimul sânului este sufletul, viaţa interioară, sau duhul : Iacov spunea despre fii lui, (Simeon şi Levi) :

  • Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor,

  • nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci,

    • în mânia lor, au ucis oameni, şi,

    • în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor” (Geneza 49 : 6).

Şi împăratul a zis lui Şimei: „Ştii înăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu, David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.” (I Împăraţi 2 : 44). Sânul este lăuntrul inimii, acolo este nevoie ca Dumnezeu să fie Împărat :

Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17 : 20, 21).

Majoritatea oamenilor folosesc mâna dreaptă, iar locul în care ajunge mâna în sân, este în stânga lor, în dreptul inimii. Inima sau (lăuntrul), trebuie să fie atinsă şi transformată. Şi în lucrurile moarte există viaţă … dacă comoara mea este în ele. În posesiuni, pe care este scris numele meu … în tot ce ţine de Eu !

Fie că este toiag, tabletă sau laptop, dacă pentru mine, obiectul respectiv este valoarea de nedat, de nelăsat din mână … acolo este inima mea. Ea poate sta şi în meseria, sau locul de muncă, (chiar în domeniul spiritual fiind), la care ţin mai mult decât la voia lui Dumnezeu !

Ascultarea de Cuvânt aduce dezlegarea interioară, iar Apa Stătută începe să curgă, să devină un Dădător, nu doar un bun primitor ! Moisele vede şi nevoile fraţilor lui, nu doar pe ale lui. Realizează că este doar un administrator al lucrurilor care aparţin Stăpânului, care vrea ca eu să fac cu ele şi cu trupul meu, ceea ce EL vrea !

Scoaterea iubirii de sine din inimă este esenţa dărniciei. Nu lucrul în sine contează, ci valorizarea lui excesivă ! Pentru Moise, toiagul era pâinea lui de patruzeci de ani ! I s-a cerut să renunţe la toiag, în inima lui, pentru a-l folosi cu adevărat în realitate !

Aruncarea, sau darea obiectului mă ajută să-l scot şi din suflet, pentru a face loc suficient valorilor Cerului !