Cu ajutorul lui Dumnezeu, duminică 20 Noiembrie 2016, începând cu ora 9,00 (până la orele 19,00 probabil), va fi o Zi a rugăciunii, un timp al apropierii de Dumnezeu. Vă invităm să ÎL chemăm pe Domnul Isus pentru binecuvântarea celor prezenţi, (atât a invitaţilor cât şi a celor care participă), conform promisiunii Lui din Biblie : „ … dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara”. (II Cronici 7 : 17) Dumnezeu să-Şi reverse Harul Lui, peste duhul, sufletul şi trupul nostru !
Avem plăcerea de-a vă invita la Conferinţa Judeţeană a Familiilor din Caraş-Severin, care este organizată sâmbătă, în data de 19 Noiembrie 2016, începând cu orele 16,00 în cadrul Bisericii Penticostale Nr. 1, Cezareea, Reşiţa. Invitat este fratele Iosif Anca (pastor în Arad). Pentru mai multe detalii şi pentru confirmarea participării vă rugăm să luaţi legătura cu Dan Hârtie (pastor asistent la Cezareea). Poate fi contactat apelând la numărul de telefon : 0742 061 905. DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE!
Biserica Cezareea este o comunitate penticostală din municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
Aceasta comunitate are o istorie veche, ea întemeindu-se în perioada interbelică, în primele decenii ale penticostalismului românesc.
Adunarea s-a ţinut în mai multe locaţii de-a lungul timpului, actuala clădire, din strada Castanilor nr. 119, fiind ridicată în jurul anilor 1974.
Actualmente, comunitatea numără mai mult de 300 de membri. Din ea în decembrie 2011, s-a desprins cu bună înţelegere, mai bine de jumătate din numărul de aproximativ 800 de membri pe care i-a avut până atunci, ei alcătuind noua biserică Izvorul Vieţii din cartierul Govândari.
Menirea Bisericii Cezareea este aceea de a propovădui Evanghelia celor nemântuiţi, de a veni în sprijinul celor ce doresc să îşi sfinţească vieţile în vederea întâlnirii în eternitate cu Hristos, precum şi acela de a-i ajuta pe oameni în diferitele lor nevoi.
Preocuparea noastră este să oferim membrilor noştri îmbărbătare şi diferite mijloace de creştere spirituală, astfel încât să putem tinde cu toţii spre starea de oameni maturi în Hristos.
De duminică 18 Septembrie 2016 se încep cursurile Şcolii Duminicale, din cadrul Bisericii Penticostale Nr. 1, Cezareea, Reşiţa. Organizarea claselor de copii pentru anul şcolar 2016 – 2017 este următoarea :
Vă aşteptăm cu drag sâmbătă 14 Mai 2016, începând cu orele 10,00 la Biserica Cezareea, Caraş – Severin, Reşiţa, Str Castanilor, Nr. 119. Ne puteţi urmări şi Live accesând : http://www.cezareea.ro/transmisie-live, pentru a afla : Cum să fii … mai … pocaIT ?
Sâmbătă, 26 Martie 2016, (de la orele 9,45 – 14), cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi Conferinţa Judeţeană din Caraş – Severin, pentru Misiune Externă. Invitaţi de la A.P.M.E. – Cluj şi de la C.R.S.T. Agigea. Duminică, 27 Martie, (între orele 9 – 19), prin Harul Lui Dumnezeu, va fi Duminica rugăciunii. Un timp dedicat apropierii de Dumnezeu ! Vă aşteptăm cu drag !