98 I 2025. ÎNDEPĂRTAREA VOITĂ A OMULUI DE DUMNEZEU [1 Samuel 28.16 I Isaia 63.10] 08 Aprilie 2025

98 I 2025. ÎNDEPĂRTAREA VOITĂ A OMULUI DE DUMNEZEU

I Podcast I Pasaje Biblice : I Samuel 28 : 16 I Isaia 63 : 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 08 Aprilie 2025 I

Îndepărtarea voită a omului de Dumnezeu. Aceasta este o altă cauză a lipsei discernământului spiritual. Iar una este împiedicarea din neatenție (care este urmată de-o cădere) și cu totul altceva este căderea voită. De ce ?

Deoarece, în cazul neascultării conștiente și a căderii voite, vorbim despre un act de voință care este deliberat !


Altfel spus, omul respectiv a decis așa, nu doar i s-a întâmplat acel ceva.

Așa a fost în cazul Evei și al lui Adam, iar Dumnezeu i-a scos din Eden și nu le-a mai permis să intre acolo niciodată ! Neascultarea lor a fost de fapt o înfruntare directă a Lui Dumnezeu !

Dar să observăm și un alt caz din Biblie. Saul, după ce a ajuns împărat, (la un anumit interval de timp bineînțeles) a decis să se îndepărteze de Dumnezeu.

El a persistat în răzvrătirea lui iar această decizie nu i-a făcut rău numai lui, deoarece prin comportamentul lui le-a făcut rău și altor oameni din poporul Lui Dumnezeu și în special lui David, care era ales direct de Dumnezeu.


Iar peste ani, citim ce i s-a spus lui Saul, exact în ziua în care avea să moară. În I Samuel 28 : 16 sunt scrise cuvintele pe care Samuel i le-a adresat lui Saul :

Samuel a zis : „Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău ?

Iar în Isaia 63 : 10, scrie despre oamenii din poporul Israel care nu L-au ascultat pe Dumnezeu în mod deliberat :

Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt ; iar El li S-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor”.

Înțelegem că îndepărtarea voită a omului de Dumnezeu, poate atrage (dacă omul nu se pocăiește) nu doar îndepărtarea omului respectiv de Dumnezeu … ci și decizia Lui Dumnezeu atât de-a Se îndepărta de omul respectiv dar și hotărârea Lui Dumnezeu de-a i se face dușman persoanei respective !


Doamne Isuse, dă-mi harul de-a avea o călăuzire clară și de-a fi plin de Duhul Sfânt, pentru a avea și discernământul spiritual dar și puterea de-a face voia Ta, cât voi trăi pe acest pământ ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :