96 I 2025. PRECEDENTUL NEGATIV CA MODEL DE VIAȚĂ
I Podcast I Pasaje Biblice : Judecători 16 : 4 I Judecători 16 : 20 I Judecători 16 : 5 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 06 Aprilie 2025 I
Precedentul negativ ca model de viață ! Reamintim că precedentul este un fapt anterior din trăirea mea, pe care decid să îl fac o regulă de conduită pentru viața mea.
În cazul lui Samson a existat precedentul negativ, care la momentul respectiv nu s-a terminat rău, așa că înțelegem că Samson a decis să repete acea neascultare și să trăiască la limita păcatului.
În Judecători 16, găsim scris cum a început căderea lui Samson :
„După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila”. (Judecători 16 : 4)
Valea Sorec delimita teritoriul Israelului de Țara Filistenilor, fiind practic o zonă de graniță. Din punct de vedere spiritual se poate spune că Valea Sorec este sinonimul griului, care nu este nici alb nici negru !
În Apocalipsa acest teritoriu este denumit ca „o viață căldicică” [călduță], nici rece (departe de Dumnezeu) dar nici fierbinte (adică o viață trăită în prezența Focului Duhului Sfânt, a se vedea Apocalipsa 3 : 16).
În aceea zonă a stat Samson, trăind la limita neascultării de Dumnezeu. Iar dacă omul nu se oprește din păcătuit și nu își cere iertare Lui Dumnezeu, va secera ce-a semănat !
Despre Samson scrie că atunci când Dalila i-a zis :
„Filistenii sunt asupra ta, Samson !” Şi el s-a trezit din somn şi a zis : „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el”. (A se vedea Judecători 16 : 20)
Iar Samson a constatat că nu mai mergea ca mai înainte. Iar de vină nu era harul Lui Dumnezeu care nu i-a mai tolerat nesupunerile devenite normă de viață !
Ci Samson, a secerat ce-a tot semănat. Rece a ajuns în momentul în care în mod voit nu l-a mai ascultat pe Dumnezeu și a constatat că de data aceea nici Dumnezeu nu l-a mai ascultat pe el !
În Judecători 16 : 5 scrie despre Dalila că :
„Domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi i-au zis : „Înduplecă-l şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim … ”.
Samson încă era înăuntru, în casa aceea, era chiar acolo ! Cum de nu a auzit și nu a văzut nimic ? Poate dormea ?
Dar oare se poate ca și eu să am în viață domenii negative de care să nu fiu conștient ?
Se poate ca și puterea mea spirituală să fie tot mai mică și eu să nu observ pe indicatorul vieții mele spirituale că este aproape descărcată bateria din punct de vedere spiritual ?
Doamne Isuse, ai milă Te rog și de mine. Iar dacă și eu m-am îndepărtat de Tine din cauza alegerilor mele greșite, Te rog fă-mă conștient că mă îndrept spre cădere ! Și dă-mi harul reabilitării spirituale și a sfințirii vieții mele ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download