94 I 2025. VALOAREA NEGATIVĂ A PRECEDENTULUI !
I Podcast I Pasaje Biblice : Judecători 16 I Judecători 16 : 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 04 Aprilie 2025 I
Valoarea negativă a precedentului ! Și astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu ne vom referi tot la urmările lipsei discernământului spiritual, iar una dintre ele este și valoarea acordată precedentului.
În limba română cuvântul precedent este definit ca fiind un :
„Fapt sau caz anterior analog, care poate servi ca exemplu, ca regulă de conduită sau ca justificare pentru faptele sau cazurile ulterioare similare”. (DEX, 2009)
Din punct de vedere spiritual, precedentul este acea situație în care deși nu L-am ascultat pe Dumnezeu (în mod voit), totuși EL nu m-a disciplinat ci m-a iertat. Iar eu deoarece văd că se poate și așa îmi continui neascultarea intenționată față de Dumnezeu.
Exemple de precedente care au avut o valoare negativă sunt descrise și în Judecători capitolul 16. Dar în Judecători 16 : 20, este notată una dintre cele mai triste observații din Biblie.
Dalila, după ce l-a adormit pe Samson, (căruia i-a fost tăiat între timp părul, iar aceasta a dus la pierderea autorității spirituale) a fost trezit din somn tot de Dalila :
„Atunci ea a zis : „Filistenii sunt asupra ta, Samson !” Şi el s-a trezit din somn şi a zis : „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el”.
Dacă direcția unei mașini este stricată și „nu mai ascultă de șofer”, omul respectiv va duce mașina la reparat. Dacă sistemul de frânare este defect, orice om conștient nu se va mai deplasa cu autoturismul respectiv până ce defectul nu va fi remediat.
Dacă un om, realizând în ce pericol poate ajunge, nu se va mai deplasa cu o mașină defectă, cum am putea noi să credem că Dumnezeu se va mai folosi de un om care nu-L ascultă în mod repetat, într-un mod voit, poate chiar în timp îndelungat ?!
Și trebuie să accentuăm aici și acest adevăr. La fel cum Samson a decis să nu mai asculte de Dumnezeu, (fără a-Îi cere însă părerea Lui Dumnezeu), nici Dumnezeu nu l-a înștiințat pe Samson de momentul din care S-a îndepărtat de el.
Aceasta înseamnă că, eu pot să trăiesc cu impresia că Dumnezeu este cu mine, dar în realitate eu să nici nu realizez că m-am îndepărtat de El și s-ar putea să ajung și eu în situația lui Samson !
Doamne Isuse, Te rog frumos fă-mă conștient, dacă Tu Te-ai îndepărtat de mine, iar eu nici măcar nu am observat ! Și ajută-mă nu numai să îmi reabilitez relația spirituală cu Tine, ci și să nu mai deviez de la voia Ta cât voi trăi ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download