71 I 2025. SCHIMBĂRI RADICALE !
I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 23 : 1 – 2, 6 I I Samuel 17 : 12 – 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 12 Martie 2025 I
Schimbări radicale ! Pentru ca să învingi în viață, trebuie să asculți de Dumnezeu și să renunți la ce a fost până atunci. Când ? Atunci când Dumnezeu vrea să facă o schimbare esențială, care însă nu este ușor de acceptat uneori !
Din Psalmul 23, vom cita primele două versete, precum și ultimul verset :
„Domnul este păstorul meu : nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă …
Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele”. (Psalmul 23 : 1 – 2, 6)
În aceste cuvinte este descris o parte din parcursul vieții lui David care la un moment dat, ascultând de tatăl lui, a plecat de la viața tihnită de păstor (poate el credea că doar pentru o perioadă scurtă) dar a ajuns ca în final să devină împărat !
Totul s-a schimbat radical !
În I Samuel 17 : 12 – 20 găsim scrise aceste cuvinte :
„Şi David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, el era bătrân, înaintat în vârstă.
Cei trei fiii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război ; întâiul născut din cei trei fii ai lui care porniseră la război se numea Eliab, al doilea, Abinadab, şi al treilea, Şama.
David era cel mai tânăr. Şi când cei trei mai mari au urmat pe Saul, David a plecat de la Saul şi s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său.
Filisteanul înainta dimineaţa şi seara şi s-a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile. Isai a zis fiului său David : „Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grâu prăjit şi aceste zece pâini şi aleargă în tabără la fraţii tăi ; du şi aceste zece caşuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor.
Să vezi dacă fraţii tăi sunt bine şi să-mi aduci veşti temeinice. Ei sunt cu Saul şi cu toţi bărbaţii lui Israel în valea Terebinţilor în război cu filistenii.”
David s-a sculat dis-de-dimineaţă. A lăsat oile în seama unui paznic, şi-a luat lucrurile şi a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oştirea pornise să se aşeze în şiruri de bătaie şi scotea strigăte de război”.
Și dintr-odată, David care trăia o viață relativ liniștită și stabilă … a ajuns în mijlocul unui conflict ! David a plecat de la oi și a ajuns în plin război !
Iar schimbarea de la tihnă la agitație a venit deodată ! A fost o schimbare radicală.
Dacă și în viața mea s-a produs o schimbare radicală pe care nu eu am provocat-o, ci pur și simplu viața a luat un alt curs, ar fi bine să ÎL întreb pe Dumnezeu dacă nu cumva am parte de-o ridicare la un alt nivel în umblarea mea cu Dumnezeu !
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a Te cunoaște și de-a Te recunoaște în toate căile mele ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download