53 I 2025. PROTECȚIA DIVINĂ [Psalmul 23.4 I Filipeni 3.20] 22 Februarie 2025

53 I 2025. PROTECȚIA DIVINĂ

I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 23 : 4 I Filipeni 3 : 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 22 Februarie 2025 I

Protecția Divină ! La fel cum oile sunt protejate de păstor și credinciosul are parte de protecția Divină, de ocrotirea Lui Dumnezeu !Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie”. (Psalmul 23 : 4)

Este Domnul Isus Păstorul meu ? El este Stăpânul și Mântuitorul (a se vedea Faptele Apostolilor 5 : 31). Din momentul în care am avut parte de transformarea vieții, de nașterea din nou, practic am dobândit și cetățenia Cerului.

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos”. (A se vedea Filipeni 3 : 20)

Poate că, atunci când a scris despre cetățenie, apostolul Pavel s-a gândit cât de mare folos a avut de pe urma faptului că era cetățean roman ! Iar autoritatea Romei se întindea și acolo unde Cezarul nu era prezent fizic, dar teritoriile respective erau sub jurisdicția Romei.


Dar tot la fel suntem și noi ! Avem un Păstor, un Împărat, pe Dumnezeu pe care nu-l vedem, dar prin nașterea din nou beneficiem de o cetățenie cerească și avem parte de protecția directă a Lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt !

Dar Dumnezeu ne asigură protecția și prin îngeri și prin oameni și prin diferite situații din viață etc.


Dar ceea ce contează pentru noi este să știm că suntem de partea Lui Dumnezeu, iar EL având toată puterea în Ceruri și pe pământ, putem trăi viața de zi cu zi, având în suflet o liniște încrezătoare !

De ce ?

Deoarece Dumnezeu, Stăpânul Universului, Cel care are toată autoritatea (a se vedea Matei 28 : 18) ne poate proteja de orice și de oricine !
Și ori de câte ori Domnul Isus ne scapă de-un pericol … devine din nou (și pentru a câta oară), Mântuitorul nostru !?


Dumnezeu să fie binecuvântat pentru protecția Divină pe care ne-o asigură ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :