51 I 2025. TREI CARACTERISTICI ALE UNUI OM CU CARE ESTE DUMNEZEU
I Podcast I Pasaje Biblice : Geneza 26 : 24 I Geneza 26 : 28 I Geneza 28 : 4 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Februarie 2025 I
Cu ajutorul Lui Dumnezeu, să observăm trei caracteristici ale unui om cu care este Dumnezeu. 1. Dumnezeu îi vorbește, prin Duhul Sfânt ! 2. Are confirmarea constantă a prezenței Divine în viața lui ! 3. Poate să îl binecuvânteze din inimă pe cel care îi face rău și apoi să constate cum Dumnezeu îl și binecuvântează pe omul respectiv ! Dumnezeu este cu mine ?
Să observăm succint cele trei caracteristici care tocmai au fost amintite, cu privire la omul cu care este Dumnezeu !
I. Dumnezeu îi vorbește personal omului Lui și îi confirmă acest adevăr (în special când trece prin necazuri)
În Geneza 26 : 24 scrie despre Isaac (care trecea printr-o situație complicată, în viața lui) că :
„Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis : „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam ; nu te teme, căci Eu sunt cu tine ; te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu, Avraam.”
II. Oamenii care se află în apropierea unui om cu care este Dumnezeu, vor constata această realitate de necontestat
În Geneza 26 : 28 scrie despre câteva persoane care erau în conducerea țării că au venit la Isaac și i-au spus :
„Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem : „Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine !”
III. Un om cu care este Dumnezeu îl binecuvântează chiar și pe cel care … tocmai l-a înșelat
În Geneza 28 : 4, sunt notate cuvintele pe care Isaac (care a fost înșelat) i le-a spus lui Iacov (cel care l-a înșelat) :
„Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti ca străin şi pe care a dat-o lui Avraam.”
Apoi Iacov a plecat de acasă și chiar în noaptea aceea, după plecare, Dumnezeu i-a vorbit (probabil pentru prima dată) și i-a transmis foarte clar acest mesaj :
„Iată, Eu sunt cu tine ; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta ; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun”. (Geneza 28 : 15)
În final să mă verific dacă Dumnezeu este cu mine !?
1. Îmi vorbește Domnul Isus prin Duhul Sfânt ?
2. Am confirmarea prezenței Divine în viața mea ?
3. Pot să îl binecuvântez din inimă pe cel care îmi face rău și să constat cum Dumnezeu îl și binecuvântează pe omul respectiv ?
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a mă evalua în mod obiectiv și de-a face schimbările necesare apropierii de Tine pentru ca să pot trăi în prezența Ta ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download