183 I 2025. CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU CARE NU AJUTĂ LA NIMIC [Evrei 4.2 I Numeri 14.6-10] 2 Iulie 2025

183 I 2025. CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU CARE NU AJUTĂ LA NIMIC !

I Podcast I Pasaje Biblice : Evrei 4 : 2 I Numeri 14 : 6 – 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 2 Iulie 2025 I

Cuvântul Lui Dumnezeu care nu ajută la nimic sau Vestea bună care poate fi de fapt o veste rea ! În Evrei 4 : 2 scrie : „Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor ; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit”.


Cuvântul Lui Dumnezeu plus credința ascultătorului egal viața dorită de Dumnezeu (locul în care se va afla omul respectiv și nivelul lui ridicat de trai spiritual).

Cuvânt auzit dar fără credința ascultătorului (adică încrederea lui în Dumnezeu și în promisiunile Lui … ceea ce este înjositor pentru Dumnezeu, dacă eu nu ÎL cred pe cuvânt) înseamnă pustiu, lipsuri și o viață de rătăcire.

Dar (oricât ar fi de greu de crezut) cu toată neîncrederea lor în Dumnezeu totuși și-au păstrat o formă de religiozitate pe care omul și-o impune prin anumite legi (Legea lui Moise în cazul Evreilor aflați în pustiu).

După ce au decis să nu intre în Țara Promisă (deoarece nu au avut credință) totuși au rămas cu ritualurile, cu aparența de oameni credincioși (iar aici ne referim la oamenii maturi ale căror vieți deja erau ratate și nu era decât o problemă de timp ca să le vină sfârșitul).


În Numeri 14 : 6 – 10 scrie că (atunci când poporul nu a vrut să intre în Țara Promisă deși erau chiar la granița ei) :

„ … Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele, şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel : „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată.

Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da : este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca.

Ei nu mai au niciun sprijin : Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei !” Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre … ”.

Iar atunci a intervenit Dumnezeu într-un mod direct !


Amintind acest eveniment, în cartea Evrei (considerăm că), apostolul Pavel a scris despre cei de atunci că :

„ … lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit”. (Evrei 4 : 2)

Dar la mine Dumnezeu găsește credință sau și eu, deși nu ÎL ascult totuși pentru a-mi liniști conștiința am decis să fiu un om foarte religios ?


Doamne Isuse, dă-mi harul de-a învăța ceva din istoria poporului Evreu și de-a ajunge și eu în Cer ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :