154 I 2025. ÎNTRE ÎNĂLȚAREA DOMNULUI ISUS ȘI REVENIREA LUI
I Podcast I Pasaje Biblice : Luca 19 : 11 – 28 I Romani 12 : 6 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 3 Iunie 2025 I
După Înălțarea Domnului Isus la Cer. Ce se întâmplă în perioada dintre Înălțarea Domnului Isus la Cer și revenirea Lui ?
În intervalul de timp dintre Înălțarea Domnului Isus la Cer și revenirea Lui, noi beneficiem de harul Lui Dumnezeu. Dar, deși fiecare decide de ceea ce face cu ceea ce Dumnezeu i-a dăruit, nu trebuie să uităm niciodată că va veni O Zi a Judecății, în care fiecare dintre noi va da socoteală de felul cum și-a trăit viața în acest interval !
Aceste adevăruri reies din Pilda Polilor pe care Domnul Isus a rostit-o chiar înainte de Intrarea în Ierusalim. Înainte de-a pleca de pe pământ, (cu puțin timp), Domnul Isus a spus că :
„Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli şi le-a zis :
„Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.” Dar cetăţenii lui îl urau ; şi au trimis după el o solie să-i spună : „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.”
Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ.
Cel dintâi a venit şi i-a zis : „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.” El i-a zis : „Bine, rob bun ; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.”
A venit al doilea şi i-a zis : „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.” El i-a zis şi lui : „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.”
A venit un altul şi i-a zis : „Doamne, iată-ţi polul pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar ; căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru ; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.”
Stăpânul i-a zis : „Rob rău ; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat ; atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă ?”
Apoi a zis celor ce erau de faţă : „Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli.” „Doamne”, i-au zis ei, „el are zece poli.” Iar el le-a zis : „Vă spun că celui ce are, i se va da ; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.” După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim”. (A se vedea Luca 19 : 11 – 28)
În final vom nota că fiecare dintre credincioși :
„avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (a se vedea Romani 12 : 6), dar depinde numai de mine … cum administrez ceea ce Dumnezeu mi-a dat !
Doamne Isuse, ajută-mă Te rog frumos să fiu o binecuvântare pentru Tine și pentru cei din jurul meu ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download
