148 I 2025. MĂSURA DE CREDINȚĂ
I Podcast I Pasaj Biblic : Romani 12 : 1 – 3 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 28 Mai 2025 I
Măsura de credință. Fiecărui credincios i s-a repartizat o măsură de credință și este foarte important ca eu să îmi cunosc limitele, din punct de vedere spiritual.
Altfel spus, să îmi cunosc măsura de credință, adică, câtă credință am. De ce ?
Deoarece (printre altele), doar prin credință pot acționa pentru transformarea vieții mele, pentru ajungerea la un alt nivel spiritual !
Dar și din punct de vedere uman, este foarte important să cunosc ce măsură de credință am. Și pentru a nu căuta să ajung la un alt nivel material decât cel la care pot să ajung !
Credincioșilor din Roma, apostolul Pavel le-a scris aceste cuvinte :
„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu : aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu : cea bună, plăcută şi desăvârşită.
Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine ; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”. (Romani 12 : 1 – 3)
Pentru a înțelege mai bine aceste cuvinte, trebuie să înțelegem contextul în care au fost spuse. Apostolul Pavel le-a scris credincioșilor din Roma.
Roma era capitala Imperiului Roman și într-o mare măsura reprezenta superlativul lumii de atunci. Credincioșii din Roma vedeau o viață pe care ceilalți creștini din lume, nici măcar nu și-ar fi putut imagina (că putea să existe un asemenea nivel de trai ridicat, din punct de vedere material) !
Poate și de aceea conflictele lor interioare erau foarte mari. În termenii actuali ne referim la un nivel ridicat de stres. Acest conflict interior între ce sunt, am și fac și ce aș putea sau ce mi-aș dori să fiu, să am și să fac, la ora actuală este numit : stres.
Stresul este definit la ora actuală ca fiind o :
„Stare patologică constând în supraîncordarea unui organism viu, când asupra lui acționează factori negativi puternici”. (Citat preluat din Noul dicționar explicativ al limbii române, 2002)
Care este măsura de credință pe care Dumnezeu mi-a alocat-o ? Dacă încă nu știu, ar fi bine să mă interesez și să aflu, deoarece Dumnezeu, dacă ÎL rog, poate să îmi spună și mie care este voia Lui pentru mine, care este chemarea mea și ce trebuie să fac sau cât mi-a fost dat să am !
Doamne Isuse, vorbește-mi Te rog și mie și ajută-mă să trăiesc și să acționez în limitele stabilite de Tine pentru mine ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download
