118 I 2025. CEI CE VOR SĂ SE ÎMBOGĂȚEASCĂ, DIMPOTRIVĂ, CAD !
I Podcast I Pasaje Biblice : 1 Timotei 6 : 7 – 9 I 1 Timotei 6 : 11 – 12 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 28 Aprilie 2025 I
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad ! Nemulțumirea poate fi una dintre motivațiile care stau la baza dorinței de-a ajunge mai sus pe scara socială sau financiară !
Nemulțumirea din cauza a cine sunt sau a ce dețin, poate avea ca rezultat căderea spirituală și implicit ajungerea mai jos decât statutul social sau material pe care l-am avut înainte de-a dori acel mai sus !
Lui Timotei, apostolul Pavel i-a scris că :
„Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad
1. în ispită,
2. în laţ şi
3. în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare,
care cufundă pe oameni
în prăpăd şi
pierzare …Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
Luptă-te lupta cea bună a credinţei ; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori”. (I Timotei 6 : 7 – 9 și versetele 11 – 12)
Este nevoie de credință pentru a avea convingerea interioară că și eu voi deveni omul Lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt !
EL îmi va da victoria în lupta cu mine însumi și cu dorințele mele rele, care ar vrea să mă facă să-mi propun obiective nespirituale și să deviez de la parcursul meu spre Cer, spre veșnicie și mai ales spre Dumnezeu !
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos Harul de-a spune Nu când trebuie și Da imediat când este nevoie ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download