Pilda fiului risipitor (Evanghelia după Luca 15.25-32), Veselie sau mânie? (I)

pilda-fiului-risipitor-iFiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns : „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre.
Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său : „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca ; [tocmai acest lucru îl făcea şi încă mai grav, findcă era rugat să facă un lucru, nu i se poruncea] şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei ; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat”. „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.” (Evanghelia după Luca 15 : 25 – 32).

„ … trebuia să ne veselim …” spune Tatăl explicându-i Necesitatea veseliei. Este greu de înţeles pentru cei care trăiesc după poruncă, să facă acest lucru, deoarece în Lege, nu scrie că trebuie să te veseleşti, atunci când fratele tău mai mic, după ce a risipit tot ce avea, vine acasă.

Pentru el acest lucru, chiar nu era un motiv de bucurie. Genul de om pe care îl reprezintă fiul cel mai mare este amintit în Sfânta Scriptură, unde scrie despre oameni a căror inimă, (până la timpul smeririi), este „nesimţitoare ca grăsimea” :

Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc cuvântul Tău. Tu eşti bun şi binefăcător : învaţă-mă orânduirile Tale! Nişte îngâmfaţi urzesc neadevăruri împotriva mea ; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale. Inima lor este nesimţitoare ca grăsimea : dar eu mă desfăt în Legea Ta.

Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale” (Psalmul 119 : 67 – 71). Nu simte nici măcar cu fratele lui, deşi în Lege era amintită posibilitatea ca fratele să devină sărac, (dar nu conta din ce cauză ajungea la aceasta; a se vedea Levitic 25 : 35, 39, 47) :

Dacă fratele tău sărăceşte lângă tine şi se vinde ţie, să nu-l pui să-ţi facă muncă de robCi să fie la tine ca un om tocmit cu ziua, ca un venetic ; să stea în slujba ta până la anul de veselie.                                                                                                       
Atunci să iasă de la tine, el şi copiii lui care vor fi cu el, şi să se întoarcă în familia lui, la moşia părinţilor lui. Căci ei sunt slujitorii Mei, pe care i-am scos din ţara Egiptului ; să nu fie vânduţi cum se vând robii. Să nu-l stăpâneşti cu asprime şi să te temi de Dumnezeul tău” (Levitic 25 : 39 – 43). Omul trebuia să fie respectat indiferent de statutul lui social.

Despre băiatul plecat de-acasă, Domnul Isus spunea că : „Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici ! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice :

„Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău ; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi (v. 17 – 19). Dar, realitatea a fost alta; apucă să spună o parte din ceea ce şi-a propus, dar când să spună : „ … fă-mă ca pe unul din argaţii tăi … Tatăl i-a tăiat vorba :

Fiul i-a zis : „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”Dar tatăl a zis robilor săi …” (v. 21 şi 22).  Nu mai sunt vrednic, era destul, nu mai trebuia să se şi înjosească.

Din cuvintele lui, reiese că el cunoştea Legea : „ … să fie la tine ca un om tocmit cu ziua”. (Levitic 25.40) El exact aceasta şi voia să ceară. În traducerea catolică, în loc de „argaţii tăi ”scrie că fiul se gândea să-i spună Tatălui :  „Tratează-mă ca pe unul din zilierii tăi” (v. 19).

Dar Harul este diferit de Lege şi întotdeauna Domnul face : „ …nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3 : 20).

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri …” (Efeseni 6 : 4). În cazul descris de către Domnul Isus, nu Tatăl l-a făcut să se enerveze, ci s-a mâniat el singur. „El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă”. Ceea ce-a făcut Tatăl este foarte important. Cum trebuie să procedăm cu un copil nervos ?

În Proroci este scris : „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine” (Evanghelia după Ioan 6 : 45). (Ioan foloseşte de 85 de ori cuvântul Tatăl şi cu trei excepţii, se referă întotdeauna la Dumnezeu) ! Tatăl din pildă este Dumnezeu, iar EL, când are de-a face cu un copil nervos, foloseşte rugăciunea ! Contează foarte mult tonul folosit în relaţiile cu cei din jur !

Indignarea fratelui mai mare era justificată. El venea de la ogor, de la lucru şi află că fratele, care a trăit cum a vrut el, (şi este clar că acasă au ajuns ştirile despre viaţa lui), este bine primit de către Tatăl lor, în timp ce el, omul muncitor, niciodată nu a avut parte de-o astfel de primire.

Poate îl condamnăm mult prea uşor ! Dacă am fi fost în locul lui şi pentru noi, comportamentul Tatălui, ar fi părut că este neadecvat şi chiar nedrept ! Tocmai aici este problema creştinului, care crede în mântuirea prin credinţă, datorită Harului, dar caută să-I fie plăcut lui Dumnezeu, prin faptele lui bune … în timp ce îşi permite să îl judece pe fratele care a căzut într-un păcat, el care aşa ceva nu a făcut şi nici n-ar face !

Este greu de înţeles faptul că trebuie să îmi arăt recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi pentru faptul că pot sta în picioare !

Pilda fiului risipitor se referă la fiul cel mare. Risipind în prezenţa Tatălui, risipesc mai mult decât departe de El. Risipesc Viaţă nu lucruri! Trăind în prezenţa lui, incorect, risipesc mai mult decât în absenţa Lui, fiindcă este o risipire inconştientă. Risipitorul nici nu realizează că ar fi pierdut ceva. Altfel spus :

Am fost cândva copil, dar n-am avut timp să ajung om mare !” Această declaraţie o vor face oamenii mici … de zeci de ani ! Mărimea spirituală nu o dau anii. Ea nu se adaugă odată cu trecerea anilor. Ci se adaugă prin umilinţă.

2 thoughts on “Pilda fiului risipitor (Evanghelia după Luca 15.25-32), Veselie sau mânie? (I)

  1. Rebeca Mare says:

    Florin,Domnul sa te binecuvinteze pentru lucrarea pe care o faci pe site si pentru viata total predata in slujba Lui.Esti o mare binecuvantare pentru biserica noastra.Domnul sa binecuvinteze si familia ta si HARUL Lui nemarginit sa fie vesnic peste voi!

    • florin says:

      Mulţumim frumos ! Este nevoie şi de încurajare deoarece cu criticile am stat foarte bine ! DOMNUL CU VOI !

Comments are closed.