Istoria vorbei

Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, de I. Berg, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969


  1. Ad calendas graecas (lat. „La calendele greceşti), prescurtare a unei expresii care se traducea : a plăti la calendele greceşti.

Calendele erau la romani prima zi a lunii : zintîiul, cum se spune la noi. Şi era şi ziua fixată pentru plata datoriilor.

Rău platnicii însă ziceau în derâdere, că vor plăti ad calendas graecas, deoarece grecii nu aveau calende şi deci aceasta însemna niciodată. Istoricul Suetoniu povesteşte că împăratul Augustus obişnuia să dea acest răspuns creditorilor săi.


2. Ad usum Delphini (lat. „Pentru folosinţa Delfinului”) – Le Dauphin, adică Delfinul, era titlul acordat fiului mai mare al regilor Franţei. Primind însărcinarea de a-l educa pe Dauphin, moştenitorul regelui Ludovic al XIV-lea, învăţaţii Bossuet şi Huet, amândoi prelaţi, au alcătuit ediţii speciale, prelucrate din clasicii latini, îndepărtând cu grijă preacuvioasă părţile pe care le-au considerat frivole, vulgare. De atunci, despre cărţile … din care au fost extrase pasajele socotite dăunătoare …. se spune că sunt întocmite „ad usum delphini” !


3. A fi (sau a ajunge) la amanAman e un cuvânt turcesc, o exclamaţie care echivalează cu : „Îndurare ! Iertare !” folosită de turci îndeosebi când erau siliţi să se predea într-o bătălie, sau când implorau graţia de a li se cruţa viaţa.

Din vremea acelor lupte a rămas în limba noastră expresia „a ajunge la aman”, sau „a fi la aman”, spre a desemna o situaţie în care te afli la mare strâmtoare, la mare nevoie. (Ed. Ştiinţifică, 1969) La ora actuală, este mai cunoscută expresia : A ajunge la liman !


4. Age, libertate Decembri utere (lat. „Haide, foloseşte-te de libertatea lui decembrie”).

La Roma, în fiecare an, în zilele de 16, 17 şi 18 decembrie, se desfăşurau în antichitate marile serbări denumite Saturnalii.

În acele zile, sclavii se bucurau de o libertate sui-generis : erau trataţi ca cetăţeni liberi, egali cu stăpânii lor. Aveau voie să îmbrace toga, dădeau comenzi şi chiar stăpânii lor îi serveau la masă.

Bineînţeles era vorba de o extravaganţă, căci, imediat după serbări, sclavii îşi reluau poziţia lor de obidiţi, plătind cu un an întreg de robie cele trei zile de iluzorie libertate.


5. A horse, a horse, my kingdom for a horse ! (engl. „Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal !”)

Sunt faimoasele cuvinte din piesa Richard al III – lea de Shakespeare (act 5, sc. 4). Orgoliosul rege al Angliei le-a rostit în clipe de mare disperare, după ce a fost înfrânt în lupta de la Bosworth (1485).

Văzându-se pierdut, era hotărât să-şi dea regatul pentru un cal, spre a fugi şi a-şi salva viaţa. De aceea acest citat este întrebuinţat când cineva e în stare să ofere totul, spre a obţine un lucru mic dar foarte necesar într-o împrejurare anumită.


6. Ah ! La belle staue ! Oh ! Le beau piédestal ! Les vertus sont a pied et le vice a cheval ! („Ah ! Frumoasa statuie ! Oh ! Frumosul piedestal ! Virtuţile-s pe jos, iar viciul e pe cal !”)

Epigramă scrisă de un necunoscut pe soclul statuii regelui Ludovic XV al Franţei, dezvelită la 2 iunie 1765 la Paris, în piaţa devenită Piaţa Revoluţiei şi mai târziu Piaţa Concordiei.

Aceste cuvinte sunt citate spre a arăta că în lumea regilor şi a aristocraţiei viciul domină virtuţile.


7. A înălbi un arab ! Expresie moştenită de la filozoful grec Zenon, întemeietorul şcolii stoice. „A înălbi un arab” – în traducere exactă „A înălbi un etiopian” – înseamnă a încerca un lucru cu neputinţă de realizat.

Ca şi schimbarea culorii unui negru. [De fapt expresia este mult mai veche. Prin proorocul Ieremia, Dumnezeu întreba :

Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos [o panteră] să-şi schimbe petele ? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul ?”. Ieremia 13 : 23]


8. À la guerre comme à la guerre (fr. „La război ca la război”). Zicală franceză, dintre cele mai des şi universal folosite chiar şi … în timp de pace !

Dacă am acceptat o anumită situaţie dificilă trebuie implicit să acceptăm şi toate neajunsurile legate de această situaţie.

[În Biblie scrie despre omul credincios : „El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc : tot ce începe, duce la bun sfârşit”. (Psalmul 1 : 3] Dar un creştin nu începe orice !


9. Alfa şi Omega – reprezintă, respectiv, prima şi ultima literă din alfabetul grecesc. Ele au generat două expresii : Prima : „de la alfa la omega”, care înseamnă a epuiza o temă, un subiect, sau a fi cercetat un lucru, o cauză, de la un capăt la altul. Astăzi însă, în împrejurări similare, noi zicem : de la A la Zet.

A doua expresie : „A fi alfa şi omega” este echivalentă cu „a fi cheia şi lacăta”, sau „a fi pâinea şi cuţitul”, adică : a fi tot, un om care ţine în mână toate şi dispune de toate.

[Domnul Isus spunea : „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”. Apocalipsa 1 : 8, 11]


10. All the world’s a stage (engl. „Toată lumea e o scenă”) – vers celebru din Cum vă place, de Shakespeare. Se citează de obicei împreună cu versul următor … (şi toţi oamenii sunt simpli actori).

Cu aceste cuvinte, adresate ducelui surghiunit de către Jacques, prietenul rămas credincios, începe vestitul monolog al vârstelor omului … omul joacă în viaţă mai multe roluri, iar actele sunt cele şapte vârste : prunc, şcolar, îndrăgostit, soldat, judecător, bătrân şi în sfârşit … prunc din nou ! Epictet scrie :

Nu uita că eşti un actor, într-o dramă aleasă de cineva mai mare decât tine”. [Adevărul însă este altul. Omul poate alege ce să facă / fie. Iosua spunea :

Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi : sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu … Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”. Iosua 24 :15]


11. Alma mater (lat. „Mamă care te hrăneşte”) – Astfel au fost denumite Cibela, zeiţa naturii şi Ceres, zeiţa vegetaţiei.

Poeţii latini au întrebuinţat apoi această expresie spre a desemna patria. Iar mai târziu ea a devenit o caracterizare pentru universităţi, în sensul că ele sunt ca o mamă care dă hrană spirituală.

Cu aceeaşi semnificaţie se foloseşte uneori, în loc de “alma mater”, expresia “alma parens”.

[Domnul Isus spunea : „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi : ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar ; şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările !”. Luca 12 : 24]


12. Amende honorable (fr. „Amendă onorabilă”) – Expresie de origine franceză pe care o întâlnim în limbile multor popoare. Înseamnă a-ţi cere iertare prin recunoaşterea greşelii.

Dar expresia n-are nimic în comun cu amenda în înţelesul ei de azi, şi câteodată nu-i nici onorabilă ! „Amenda onorabilă”, a fost până la revoluţia franceză o pedeapsă care consta în a-ţi recunoaşte public vina unor anumite crime săvârşite, de obicei în materie de sacrilegii.

Vinovatul era adus în piaţă, cu capul gol şi cu picioarele goale, şi acolo în faţa mulţimii trebuia să-şi recunoască fapta infamantă. Prin extindere, s-a ajuns încă de mult la aplicarea ei în cazul unor simple greşeli sau scăpări.


13. A merge la Canossa – Canossa e o localitate foarte mică din apropierea oraşului italian Modena, dar foarte vestită, datorită faptului că acolo, acum 900 de ani, papa Grigore al VII-lea l-a supus pe împăratul Henric al IV – lea al Germaniei, care fusese excomunicat, (după ce multă vreme dusese o luptă înverşunată împotriva înaltului pontif).

Între altele, împăratul a fost obligat să se târască în genunchi pe zăpadă, îmbrăcat în sac şi cu picioarele goale. Expresia indică pe cel care, după ce a rezistat mult timp, vine să se plece !


 14. Amicus certus in re incerta cernitur (lat. „Pe prietenul sigur îl cunoşti într-o împrejurare nesigură”). Sentimentul prieteniei a inspirat numeroase cugetări memorabile.

Dar parcă nici una mai mult decât cea de faţă nu poartă, sub pecetea adevărului ei, atâtea semnături celebre : Euripide, Democrit …

Cum maxima cuprinde un adevăr verificat în toate epocile şi pe toate meridianele, ea a devenit proverb de mult timp şi în multe graiuri :

  • în română : Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte ;
  • în engleză : A friend in need is a friend indeed.
  • Iar un proverb oriental : Când râzi, te aude toată lumea ; când plângi, nu te vede nimeni

 15. Amicus est tanquam alter ego (lat. „Prietenul este ca un alt eu”) ; parafrază după Cicero. În dialogul imaginat de autor, consulul Laelius, vorbind despre cei care urmăresc să tragă numai foloase de la amici, în locul unei prietenii naturale, spune ca o concluzie :

Trebuie să-ţi iubeşti prietenul ca pe tine însuţi, altfel „niciodată un prieten adevărat nu va fi găsit ; căci acesta (adică prietenul) este într-adevăr ca un alt eu”.

Înaintea lui Cicero cu aproape trei veacuri, Aristotel exprimase aceeaşi idee … într-o formă poetică : Prietenia e un singur suflet în două trupuri


 16. Amicus humani generis (lat. „Amicul speţei umane” sau : „Prietenul neamului omenesc”, adică : amicul tuturor).

În aparenţă, ar fi un compliment, dar expresia se întrebuinţează ca un reproş la adresa acelora care îşi acordă prietenia, fără nici o alegere, oricui.

În Psalmul 119 : 63 scrie :„Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine şi cu cei ce păzesc poruncile Tale”.


 17. Amicus Plato sed magis amica veritas (lat. „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul”). Cuvintele acestea se găsesc în Viaţa lui Aristotel, lucrarea filosofului Ammonius Saccas, (secolul III) … vorbele lui sunt o parafrază, a unui text aristotelic : „chiar dacă şi prietenia şi adevărul ne sunt dragi, se cuvine să dăm precădere adevărului”.


 18. Anno Domini (lat. „Anul Domnului”) – expresie creată în evul mediu spre a marca socotirea anilor de la naşterea Domnului Isus Cristos.

Ea a înlocuit vechiul mod de computaţie [calcul], prin care numărătoarea începea „de la facerea lumii” (anul 5508 î.e.n.). Formula apare de cele mai multe ori exprimată abreviat prin iniţialele ei A.D.


 19. Anteu – unul dintre giganţi, fiul lui Poseidon, zeul mărilor, şi al lui Gaea, zeiţa pământului. De o forţă gigantică, Anteu părea de neînvins, pentru că ori de câte ori simţea o slăbiciune, el atingea Pământul, mama lui, şi căpăta îndată puteri noi. Hercule, aflând acest lucru, l-a desprins pe Anteu de pământ şi ţinându-l suspendat în aer, a izbutit să-l răpună. Referirea la Anteu se face atunci, când cineva ţine sau pierde contactul cu sursa puterilor sale morale sau fizice. Napoleon îşi regăsea forţele când revenea pe pământul natal.


 20. A opta minune – Expresia „cele şapte minuni ale lumii” înglobează cele şapte monumente celebre ale antichităţii, culmi la care ajunseseră ştiinţa, tehnica şi mai ales arhitectura orientală şi greco-romană. Iată-le în ordinea cronologică a construirii lor :

1) Piramida cea mare de la Gizeh, 2) Grădinile suspendate din Babilon (sau ale Semiramidei), 3) Templul Artemisei din Efes, 4) Mausoleul din Halicarnas, 5) Statuia lui Zeus din Olimpia, 6) Farul din Alexandria şi 7) Colosul din Rodos.

Aceste monumente au fost denumite „minuni”, nu în sens de „miracol” mistic, de fenomen supranatural, ci în accepţiunea de realizări excepţionale, care depăşeau tot ceea ce se construise până atunci.

În acest spirit, orice înfăptuire grandioasă, orice invenţie extraordinară primea, prin analogie, denumirea de „o nouă minune”, sau „o adevărată minune”, sau mai ales „a opta minune”.

Astfel, după apariţia electricităţii în secolul XIX, s-a spus pe bună dreptate că este a opta minune …


 21. (A se duce pe) Apa sâmbetei, adică : a dispărea, a se pierde. După o veche credinţă mistică, apa Sâmbetei era un râu care se vărsa în Infern.

Legenda pretinde că apa fierbea toată săptămâna şi numai sâmbăta se potolea, de unde i se trage şi numele. A se duce pe această apă, înseamnă deci : a se prăpădi.

[Mai există însă şi o altă explicaţie, dar care nu putea să fie trecută în acest dicţionar, care a fost tipărit în 1969. Se poate ca expresia aceasta să provină de la un fapt, pe care cei care au trăit înainte de 1989, îl ştiu foarte bine.

În vremurile acelea, săptămâna de lucru era de şase zile, numai duminica fiind zi liberă. Din acest motiv, oamenii făceau baie sâmbăta seara pentru a fi curaţi pentru duminică, (ziua în care mulţi mergeau la Biserică). Apa sâmbetei reprezenta baia mult aşteptată !]