Despre mândrie sau Voia mea cea bună, plăcută şi desăvârşită ! (Rahela – Geneza 30.22-24)

Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii. Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu ; şi a zis : „Mi-a luat Dumnezeu ocara !” Şi i-a pus numele Iosif zicând : Domnul să-mi mai adauge un fiu !” (Geneza 30 : 22 – 24).

Cum arată Rahela de azi, precum şi varianta ei masculină ? De fapt, când este vorba de păcat şi de alegeri greşite nu contează sexul, se poate vorbi simplu de om.

Domnul să-mi mai adauge un fiu !” Altfel spus … Mândria în trei puncte :

  1. Mândria evlavioasă : „Domnulsau nou-testamentalul : Doamne, Doamne !

  2. Eul : „ … să-mi mai adauge … ”.

  3. Cererile egoiste : „ … un fiu”. Naşterea lui Iosif a fost imediat după naşterea singurei fiice a lui Iacov : Lea.

Probabil că în mod inconştient, mulţi s-au inspirat din rugăciunea Rahelei, când vor un copil, sau după primul, să mai fie doar unul ! Deci putem concluziona că avem o bază Biblică. Aparent, pentru că această rugăciune s-a făcut într-o familie în care deja erau doisprezece copii, (unsprezece băieţi şi o fată) …

Avem standarde prea joase ! Contează foarte mult cu cine mă compar ! Rahela, în dorinţa ei, probabil că se compara cu roabele, (care au avut fiecare câte doi copii), nu cu sora ei care a avut şase băieţi şi o fată !

1. În primul rând : „Domnul” ! În vorbire bineînţeles. Avem limbajul spiritual. Vorbirea de creştin are anumite standarde, care sunt mai ridicate decât cele ale Vechiului Testament. Nu spunem doar : Doamne ci : Doamne, Doamne ! Este un plus de evlavie pentru că orice creştin cu numele ÎL respectă pe Dumnezeu cu buzele … nu şi cu inima ! Seamănă cu ceea ce avea să spună Dumnezeu prin Isaia : „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească.” (cap. 29 : 13).

Domnul Isus ne spune că : „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui ; căci din prisosul inimii vorbeşte gura. De ce-Mi ziceţi : „Doamne, Doamne !”, şi nu faceţi ce spun Eu ? Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face … ” (Luca 6 : 45 – 47). Nu doar vorbe, ci şi trăire !

În Geneza 31 : 18 şi 19 scrie despre Iacov : „Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea: turma pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său, Isaac, în ţara Canaan. Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său …”. Fiecare a luat ce considera că are valoare. Iacov a luat ce era al lui, iar Rahela a furat idolii tatălui ei, lucruri care nu erau ale ei ! Dar, putea spune şi Doamne ! A făcut în acelaşi timp, cel puţin două păcate de genul 2 în 1. A furat, iar obiectul furtului, îl constituiau idolii tatălui, (scopul posibil fiind închinarea la idoli), deşi soţul ei era de altă confesiune religioasă, iar ei erau căsătoriţi deja de treisprezece ani.

Nu a trecut de partea lui ci a rămas cu religia ei strămoşească, cu o închinare la idoli ! Deşi vorbea creştineşte trăia păgâneşte ! La necaz, (sau la nevoie), folosea termeni creştini, vorbea spiritual pentru a i se rezolva problema ! Dar nu este destul ca Domnul să fie doar în gura mea, trebuie să fie şi în inima mea ! Este o problemă care ţine de alegerea personală. Omul mândru îşi este propriul stăpân, Domnul, adică Stăpânul, pentru el este un simplu termen !

Domnul”, vorbesc despre EL şi-mi doresc ce vreau eu ! ÎL adaug şi pe Dumnezeu în vorbire să audă ce important este EL pentru mine … dar cererea arată egoismul meu ! Nu Facă-se voia TA, ci Doamne, uite ce îmi doresc de la Tine ! Nu pe Tine ci ceva ce numai TU îmi poţi da ! (Şi de fapt, în versetul citat, Rahela îşi arăta o dorinţă, nici măcar nu era o rugăciune) !

2. „ … să-mi mai adauge … ”. Nu spune : Nouă, ci : Mie ! Nu familia, ci eu ! Eul vrea mai mult, fiindcă eul este nesătul din construcţie ! Eul nu se lasă mai prejos, el este cel dintâi şi cel de pe urmă ! Mândrul sau : Voi fi ca Dumnezeu … eu ! Nu mă interesează Ce / Cine este Dumnezeu, vreau ca eu să fiu Cineva ! Nu va fi o roabă mai presus decât mine ! „Şi i-a pus numele Iosif zicând : Domnul să-mi mai adauge un fiu ! ” În Biblie este scris clar : „ … zicând”. Nu a fost o rugăciune … ci o poruncă voalată. Ştia Cine este Cel Care are comanda naşterilor … şi Acolo a trimis vorbă, dar, în viaţă contează nu doar ce vreau, ci şi cum vorbesc cu Dumnezeu !

Ce motivaţie putea avea Rahela ? Să nu fie mai prejos în privinţa naşterilor ! Dar dacă nu-i era dat să aibă copii ? Dacă voia lui Dumnezeu era să fie sterilă ? Cu un timp înainte, Iacov îi atrăgea atenţia asupra acestui fapt : „Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor !” Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii ?” (Geneza 30 : 1, 2). Textul Biblic din context este foarte clar.

Dă-mi copii …” (30 : 1), evoluează în : „Domnul să-mi mai adauge un fiu !” (Geneza 30 : 24), după ce află de la Iacov Cine poate da copii. Eul era acelaşi, doar manifestarea egoismului ia o formă de evlavie … spirituală … ca şi cum Dumnezeu mi-ar fi Stăpânul … care să asculte de mine ! De fapt, Rahela comanda … şi uneori Domnul ascultă ! Sau întotdeauna ? Dacă ar fi ştiut Rahela ce urmează după naştere, sau ce îi va veni prin naştere, ar mai fi cerut-o ? Noi nu ştim viitorul, de aceea omul înţelept nu insistă cu facerea voiei lui ! Apostolul Pavel face trei rugăciuni pentru aceeaşi cauză şi-apoi Punct ! Nu a forţat nota !

În Geneza 29 : 31 este scris : „Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă”. Şi totuşi, deşi Dumnezeu îi vorbeşte prin gura soţului ei, imediat după ce aude cuvintele … „Ea a zis: „Iată roaba mea, Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei şi să am şi eu copii prin ea.” Nici măcar nu l-a ascultat pe Iacov, ea avea în minte ceva şi nu renunţă la părerea ei. Se folosea de Bilha / de altul, pentru atingerea scopurilor personale şi aceasta o făcea în mod repetat … şi a doua oară, apoi fură idolii etc.

3. „ … un fiu”, de ce nu o fiică ? Dacă Dumnezeu este Stăpân, să aleagă ce vrea EL pentru mine, nu ce vreau eu. Dorinţa de-a avea mai mult trăieşte şi azi. Ce se întâmplă însă cu Iosif ? Este Singurul fiu fără de care rămâne Iacov / Israel. Cel ce vrea mai mult, (sau poate prea mult), poate rămâne şi fără ceea ce are până la momentul respectiv !

Voia mea cea bună, plăcută şi desăvârşită … De ce ? Fiindcă îmi doresc ceea ce este mai bun, mai plăcut, practic ce este desăvârşit … pentru mine ! Mai un copil şi gata ! Care a fost realitatea ? Vine Beniamin … dar pleacă mama pentru totdeauna ! Ea spunea : „ … să-mi mai adauge un fiu”, după ce noului născut îi pune numele Adaos (Iosif). Dar, cu un timp înainte ea îi spunea lui Iacov : „Dă-mi copii, ori mor !” A avut şi copii şi moarte ! Blestemul spus s-a adeverit ! Cât de mult contează vorbele !

Nu numai atât, dar şi cel numit Adaos a fost pentru mulţi ani o pierdere, iar Tatăl a rămas şi fără Întâiul Născut, al Rahelei şi fără soţie ! Trăirea în viitor ne poate lipsi de prezent, fiindcă atunci când vreau ce nu am, nu mă pot bucura nici de ceea ce am … Iacov a rămas fără Iosif timp de douăzeci şi doi de ani !

Lecţia Pierderii se dă pe Calea Renunţării la ce ne este mai drag ! De ce ? Pentru ca Dumnezeu să rămână Singurul Iubit, nu familia, nu lucrurile etc. ! „Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S-a întors şi le-a zis : „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” (Luca 14 : 25 – 27).

La modul exterior pot să merg împreună cu Isus, dar Dumnezeu vrea ca în mine să plătesc preţul cerut de Isus ! Întâlnirea cu Dumnezeu transformă … lui Iacov i-au fost adăugate pierderile … a primit ce încă nu avea şi-a pierdut tot ce avea mai drag … pe Rahela şi-apoi şi pe Iosif … dar a mers înainte ! Firea spune : Să mai am … fiindcă firea, prin esenţa ei mai vrea, nu are destul ! Domnul spune : Să mai dai din ceea ce ai ! Duhul Sfânt este esenţa dărniciei ! Din EL vine darea / datul ! Iar cel ce ajunge să accepte renunţările care uneori în viaţă i se impun, va ajunge să primească înapoi ce-a fost gata să jertfească pentru Dumnezeu ! Smeririle ne scapă de mândrie care este esenţa celui rău … din care el ar vrea să ne adă-păm !