„După ce au cântat cântarea, au ieşit pe Muntele Măslinilor. Atunci Isus le-a zis : „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire ; căci este scris :
„Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.”
Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea”. (Matei 26 : 30 – 32)
Introducere
Ce schimbări de situaţie poate avea în viaţă un om ? Doar într-un minut (cât timp este necesar pentru producerea unui accident) sau după numai câteva minute (în care este înştiinţat despre o boală incurabilă pe care nici măcar nu o bănuia), totul poate să arate altfel, pentru totdeauna.
Ceva asemănător s-a petrecut în viaţa ucenicilor după ce-au participat la întâlnirea descrisă de Matei (a se vedea cap. 26 : 17 – 29).
Adevărul central
Domnul Isus le-a reamintit în acele momente ceea ce era proorocit despre El :
„Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite”. (Matei 26 : 31) Practic era venit ceasul împlinirii cuvintelor rostite de Dumnezeu prin proorocul Zaharia (cap. 13 : 7) unde scrie : „Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile !”
- Cine avea autoritatea de-a lovi Păstorul ? Numai Dumnezeu.
- Cine era Păstorul ? Domnul Isus.
- Cine erau oile turmei ? Ucenicii care constituiau nucleul bisericii de mai târziu.
În viaţă Dumnezeu îngăduie unele încercări (lovituri grele) chiar şi în viaţa copilului iubit de EL, probleme care aparent au un rol distructiv, dar în realitate Dumnezeu rezolvă multe lucruri prin ceea ce noi numim necazuri, în viaţa celui care are parte de ele.
I. Dumnezeu
„Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite”. (Matei 26 : 31)
Erau un grup de oameni ce tocmai mâncaseră, au cântat şi plecau spre casă (se aflau în Ierusalim şi trebuiau să plece în Betania, deoarece acolo înnoptau de obicei). Era seara şi credeau că merg la culcare după o zi reuşită.
Deşi Domnul Isus i-a avertizat că totul se va schimba într-un mod dramatic (definitiv), totuşir ei este foarte clar că nu au luat foarte în serios cuvintele Lui, pe care tocmai le auziseră.
Au mers într-un loc unde se puteau ruga şi după aproximativ trei ore tot ce ştiau ei despre viaţa cu Isus s-a spulberat. Isus a fost prins, judecat de către trei tribunale, condamnat la moarte şi în câteva ore după anunţarea sentinţei, era mort.
Iar Dumnezeu nu a intervenit să-L ajute, deoarece în spatele tuturor lucrurilor … chiar El era. Din ordinul Lui s-a întâmplat totul, şi dacă ne-am opri aici am putea spune pe drept, că totul s-a terminat foarte rău, după ce mai mult de trei ani (deşi au mai fost şi coborâşuri pentru ucenici) viaţa alături de Isus a fost extraordinară.
Dar ceea ce descrie Matei a fost doar o parte din planul Lui Dumnezeu pentru viaţa Domnului Isus şi pentru viaţa ucenicilor Lui.
Dumnezeu Şi-a înviat Copilul (ce semeni, seceri … şi Isus i-a înviat pe alţii), iar Isus a fost înălţat la Cer şi lumea a căpătat o nouă direcţie. Şansa ca oricine crede în Isus poate fi mântuit şi apoi să ajungă în cer pentru veşnicie.
Dumnezeu a vrut ca Isus Să-Şi dea viaţa pentru păcatele noastre, Jertfa Lui deschizându-ne drumul spre Cer !
II. Păstorul Isus
„Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite”. (Matei 26 : 31)
De ce-L voi bate ? Fiindcă noi ştim că s-a ocupat foarte bine de Turma Lui. A făcut nu numai ce trebuia să facă un păstor adevărat ci mult mai mult.
Un păstor are următoarele atribuţii (care sunt legate în special de nevoile oii) : hrănirea, odihnirea, căutarea oii care s-a rătăcit, oblojirea rănii :
„Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu. Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă : vreau să le pasc cum se cade”. (Ezechiel 34 : 15 – 16)
Un cuvânt poate mai puţin înţeles este a paşte care înseamnă : „A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc.”. (DEX, 2009)
Dar Domnul Isus, (pe lângă aceste lucruri pe care le-a făcut) … a înviat câteva oi (una era moartă de patru zile, alta doar ce murise etc.), le-a vindecat pe multe, altora le-a dat vedere, auz tot ce aveau nevoie pentru a fi sănătoase.
A fost un Păstor cum nu a mai existat şi nici nu va mai exista, şi atunci de ce să-L baţi ? Noi am spune că un astfel de OM trebuie protejat, ajutat, păstrat !
Trebuie să ne amintim însă ceea ce-a spus Dumnezeu despre gândurile (felul în care concepe El viaţa) şi căile Lui (felul în care o trăieşte, modalitatea folosită pentru a o pune în practică):
„ … gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre”. (Isaia 55 : 8 – 9)
Noi vedem aparenţa situaţiilor prin care trecem dar de cele mai multe ori nu înţelegem esenţa celor întâmplate în viaţa noastră.
Prin credinţă ştim că :
„ … toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8 : 28) … indiferent de cât de nedrepte par a fi încercările noastre !
III. Creştinii (oile turmei Lui)
„Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite [gr. diaskorpisthēsontai]”. (Matei 26 : 31)
În Matei 9 : 36 scrie despre Domnul Isus că atunci :
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor”.
În II Cronici 18 : 16 este scris cuvântul profetic rostit prin Mica pentru împăratul Ahab :
„Văd tot Israelul risipit pe munţi ca nişte oi care n-au păstor ; şi Domnul a zis : „Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă !”
Verbul a risipi (gr. diaskorpizó „împrăştiat pe scară largă”) provine din dia („prin, din cauza”) şi skorpizó („a împrăştia”).
A împrăştia înseamnă :
„(A face să plece sau) a pleca în toate direcțiile”. (MDA2 2010). Şăineanu nota despre a împrăştia : „Lit. a arunca cu praștia”. (Șăineanu, ed. VI, 1929)
Ucenicii au experimentat aceasă împrăştiere (dezorientare) timp de trei zile. În viaţa noastră pot fi perioade în care Domnul pare a fi foarte departe şi ni se pare că ne-a lăsat să ne descurcăm pe cont propriu.
Atunci înţelegem ce valoare are EL pentru viaţa noastră. Când pierdem ceea ce am avut cândva, înţelegem cu adevărat Cine este Isus şi ce valoare are EL pentru viaţa noastră. După o astfel de perioadă se reaşează valorile în viaţa noastră.
Ştim să ne rugăm altfel decât o făceam în ultima vreme şi putem să plângem la rugăciune. ÎL căutăm pe Dumnezeu şi cu post (de care poate nu am mai avut timp înainte). Redescoperim plăcerea de-a citi Cuvântul (de care nu mai aveam nevoie … având atâtea de văzut pe internet, de exemplu).
În II Corinteni 7 : 10 sunt notate cuvintele apostolului Pavel :
„În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care
- duce la mântuire şi de care cineva
- nu se căieşte niciodată ; pe când întristarea lumii aduce moartea”.
Necazurile de fapt sunt binecuvântări, pe care nu le-am accepta dacă ar fi după noi şi nici măcar nu am vrea să auzim de ele, dar după ce s-a terminat şcoala lor, înţelegem că au fost ca nişte nori pe care Dumnezeu :
„Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul, sau ca un semn al dragostei Lui”. (Iov 37 : 13)
Par a fi nuia dar de fapt sunt o dovadă de dragoste din partea Lui Dumnezeu ! Noi vedem mai uşor norii (cei mari) decât picurii de ploaie (cei mici) care sunt de fapt apă pe gratis din belşug !
STUDII ASEMĂNĂTOARE :