Vedenia [Iov 33.15, Osea 12.9-10]

Vedenia

Cuvântul vedenie nu este foarte clar definit în limba română, dar sinonimul lui, revelaţie ne ajută să înţelegem definiţia cuvântului :

Actul descoperirii a ceva necunoscut sau chiar a ceea ce este descoperit”. (DEX, 2009)

Vom aminti numai şapte caracteristici ale vedeniilor

1. Vedenia este un mod de comunicare folosit de Dumnezeu

Prin Osea (cap. 12 : 9 – 10), Dumnezeu a vorbit astfel :

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului şi până acum ; Eu te voi face să locuieşti iarăşi în corturi ca în zilele de sărbătoare ! Eu am vorbit prorocilor, am dat o mulţime de vedenii şi am spus pilde prin proroci.”

  • El vorbeşte prin vise, prin vedenii [ebr. chizzayon poate fi tradus şi cu viziune dar vedenie transmite mai clar sensul cuvântului, cel de revelaţie Divină, ceva ce nu poate fi obţinut prin capacităţile umane] de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor”. (Iov 33 : 15)
  • Numeri 12 : 6 „Şi a zis : „Ascultaţi bine ce vă spun ! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis”.
  • Plângerile lui Ieremia 2 : 9 „Porţile îi sunt cufundate în pământ ; i-a nimicit şi rupt zăvoarele. Împăratul şi căpeteniile sale sunt între neamuri. Lege nu mai au, şi chiar prorocii nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul”.

Accentuăm faptul că Dumnezeu vorbeşte la fel şi la ora actuală, nu doar a vorbit cândva. Cunoaştem suficiente cazuri şi avem suficiente dovezi.

Vom aminti doar două versete :

  • Ioel 2 : 28 „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură ; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii”.
  • Faptele Apostolilor 2 : 17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură ;
    feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci,
    tinerii voştri vor avea vedenii, şi
    bătrânii voştri vor visa vise !

Dar trebui notat faptul că omului i se face după credinţa lui şi după cum vrea el. Dacă nu crede chiar nu va avea parte de aşa ceva, dar dacă vrea şi crede va beneficia de supranatural care pentru el va deveni ceva natural, obişnuit, cotidian :

  1. Matei 8 : 13 „Apoi a zis sutaşului : „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela”.
  2. Matei 15 : 28 „Atunci Isus i-a zis : „O, femeie, mare este credinţa Ta ; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela”.

Poate exista şi situţia inversă, în care omul care se roagă nu crede că s-ar putea produce o minune şi chiar aşa i se întâmplă … nu are parte de nicio minune !

Ni se face exact conform necredinţei noastre !


2. O vedenia este foarte reală pentru cel care are parte de ea

În Faptele Apostolilor 12 : 9 scrie că :

Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie”.


3. Vedeniile pot fi noaptea (în somn) sau ziua (când omul este treaz)

a) Avram

Prima vedenie din Biblie este descrisă în Geneza 15 : 1 :

După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme ; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”

Aceasta a fost o vedenie de noapte, deoarece în versetele următoare scrie că :

Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis : „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis : „Aşa va fi sămânţa ta.” Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire”. (Geneza 15 : 5 – 6)

b) Iacov

Geneza 46 : 2

Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis : „Iacove ! Iacove !” Israel a răspuns : „Iată-mă !

c) Daniel

După aceea, i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor”. (Daniel 2 : 19)

d) Apostolul Pavel

  • Faptele Apostolilor 16 : 9 „Noaptea, Pavel a avut o vedenie : un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte : „Treci în Macedonia şi ajută-ne !
  • Faptele Apostolilor 18 : 9 – 11 „Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie : „Nu te teme ; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine ; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău : vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.” Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu”.

În general vedeniile sunt noaptea, dar pot fi şi ziua când omul vede deodată ceva ce nu se poate vedea cu ochii trupului :

  • Exodul 3 : 3 „Moise a zis : „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
  • Luca 24 : 23 „ … nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu”.
  • Faptele Apostolilor 9 : 10 – 12 „În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie : „Anania !” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el. Şi Domnul i-a zis : „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă ; şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.” … ”.
  • Faptele Apostolilor 10 : 3 „Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis : „Cornelie !
  • Faptele Apostolilor 11 : 5 „Eram în cetatea Iope ; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie : un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine”.

4. Un vis sau o vedenie prin care vorbeşte Duhul Sfânt sunt foarte scurte

În Iov 20 : 8

Va zbura ca un vis, şi nu-l vor mai găsi ; va pieri ca o vedenie de noapte”.


5. Prin vedenie Dumnezeu ne transmite voia Lui într-un mod clar, limpede, cu detalii (nume) etc.

  • Psalmul 89 : 19 „Atunci ai vorbit într-o vedenie preaiubitului Tău şi ai zis : „Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un tânăr … ”.
  • Isaia 21 : 2 „O vedenie grozavă mi s-a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. – „Suie-te, Elamule ! Împresoară, Medio ! Căci fac să înceteze toate oftările lor – zice Domnul.” …”.
  • În Ezechiel 11 : 24 – 25 prorocul scrie că : „Pe mine însă m-a răpit Duhul şi m-a dus iarăşi, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldeea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia pe care o avusesem a pierit de la mine. Apoi am spus prinşilor de război toate lucrurile pe care mi le descoperise Domnul”.

Câţi creştini mai cred aşa ceva ? Ezechiel era în Haldeea dar a fost dus în Israel, la Ierusalim (v. 1 – 21, transmite mesajul Lui Dumnezeu şi unul dintre ascultători este lovit cu moartea pe loc) apoi Ezechiel este aduc în Haldeea (în Babilon), de unde a plecat …


6. Lipsa de călăuzire este considerată a fi o pedeapsă

Mica 3 : 6

Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi … fără nicio vedenie ! Şi întunericul … fără nicio prorocie ! Soarele va asfinţi peste aceşti proroci, şi ziua se va întuneca peste ei !


7. În vedenie credinciosului i se poate arăta ceva din viitorul îndepărtat, care nu are corespondent în lumea în care trăieşte el

Apocalipsa 9 : 17

Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii : aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă”.