Dacă privim cu atenţie semnele prezenţei demonice, putem înţelege unele lucruri care se petrec şi în viaţa noastră, aşa cum le vede Isus; de fapt, aşa cum sunt în realitatea spirituală. Dar trebuie făcute şi câteva observaţii. Prezenţa demonică se manifestă deschis numai în faţa pericolului imediat; adică, atunci când este de faţă un om al lui Dumnezeu, care oricum detectează această însoţire demonică din viaţa respectivă. Duhurile rele se dau de gol numai atunci cînd nu mai pot să rămână ascunse.
Text : Evanghelia după Marcu capitolul 5 : 1 – 20
Semne care arată prezenţa Divină:
-omul care este liber, stă liniştit cu Isus (v. 15)
-are grijă cum arată, cum este îmbrăcat (v. 15)
-este echilibrat, „întreg la minte” (v. 15), această expresie este echivalentă pentru cumpătat !
-ÎL roagă, practică rugăciunea, dar nu insistă pentru a i se face pe plac … după ce este eliberat !
-vrea să rămână cu DOMNUL ISUS (v. 18)
-acceptă voia LUI (v. 19 şi 20), deşi era de neînţeles. (Să nu îl lase să rămână cu Isus) !
-îşi depune mărturia personală (v. 20).
Semnele prezenţei demonice în viaţa omului:
-izolarea fizică de ceilalţi (v. 2, 3, 5). Retragerea din lume, într-o lume proprie. Trăirea într-o altă lume, poate fi prin separarea fizică de ceilalţi, sau prin interiorizare; deşi omul este prezent fizic printre ceilalţi, de fapt el este absent. T.V.-ul, P.C.-ul creează şi ele alte lumi…
-lipsa autocontrolului (v. 3)
-puterea fizică deosebită, în sensul de violenţă (v.4); stările de mânie aduc aceste lucruri!
-ţipete, strigăte, glasul răstit (v. 5, 7)
-respingerea spirituală (v. 7)
-insistenţa în a-şi face voia, încăpăţânarea (v. 10, 12). Este cu totul altceva decât hotărârea; „alerg cu hotărâre”!
-impunerea voinţei personale asupra altuia (v. 7) !
-cunoaşterea supranaturală („Isuse…”, ÎI spune pe nume unui om pe care nu-L cunoştea). Diferă total de darurile de descoperire, pe care le are Duhul Sfânt şi Se manifestă prin viaţa unui om credincios, care are faptele de pocăinţă.
–ştiinţa dinainte. Rugăciunea pentru a mi se face pe plac, opusă clar voiei Lui (v. 12).
După ce Domnul Îşi începe activitatea, la prima lucrare publică, făcută în sinagoga din Capernaum, doar ce începe să-i înveţe Cuvântul şi un membru al sinagogii respective, începe să strige:
”Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfântul lui Dumnezeu!” (Marcu 1 : 24).
Probabil că, martorii prezenţi acolo, au rămas miraţi de reacţia nefirească a unui membru, altfel obişnuit, precum şi de cuvintele spuse de el, dar şi de tonul folosit!
Şi cred că şi omului respectiv nu i-a venit să-şi creadă urechilor ce poate să spună ! Dar el vorbea, în numele mai multora :
„Ce avem noi a face cu Tine … ?”
El nu era mandatat să vorbească în numele celor prezenţi fizic, în sinagogă. A fost o întrebare nejustificată. Dacă ceilalţi oameni ar fi fost împotriva Domnului Isus, nu L-ar fi pus la Cuvânt.
Dar ce spune el în continuare, era şi mai derutant. Între Nazaret şi Capernaum erau aproximativ 40 de kilometri, în linie dreaptă, şi să cunoşti după nume, şi localitatea de domiciliu pe cineva, nu era ceva chiar aşa de simplu:
„Isuse din Nazaret”.
(În lumea spirituală, lucrurile sunt mult diferite de lumea reală. În Marcu 1 : 34, scrie :
„ … de asemenea, a scos mulţi draci, şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoşteau.”
Un alt exemplu este în capitolul 3 : 11, unde Marcu notează că :
„Duhurile necurate, când ÎL vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui, şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.” 12. Dar El le poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut.”) …
Apoi, omul respectiv spune ceva ce părea de-a dreptul anormal : „Ai venit să ne pierzi ?” Nici prima lui afirmaţie nu trebuie uitată, fiindcă aşa este în general cel rău, cu tupeu :
”Ce avem noi a face cu Tine … ?”
„Noi”, însemnând duhurile necurate, care îşi băteau joc de creaţia Lui, de oameni şi mai aveau şi pretenţii de monopol ; de parcă oamenii erau trecuţi în proprietatea celui rău, fiind deja un bun privat !
Ele, duhurile rele, este clar că nu voiau să aibă de-a face cuIsus, la fel cum este şi astăzi, deoarece ştiu că nu au nicio şansă când au de-a face cu oamenii Lui !
Raportul de forţă, nu s-a schimbat şi când Se manifestă prezenţa Duhului Sfânt, puterile demonice, conştientizează mult mai bine decât omul, ce le aşteaptă!
„Ai venit să ne pierzi ?”
Ei, oamenii din sinagogă, nu erau în niciun pericol, în prezenţa Lui! „Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.” (v. 22).
(Dar, interesant ar fi fost pentru teologii de azi, nu atât sentimentele produse în ascultătorii Lui, ci mesajul transmis. Dacă Marcu ar fi notat cuvintele Lui, am fi avut ce interpreta.
S-a schimbat mult lucrarea spirituală de la ora actuală, chiar şi a celor ce sunt în declaraţii fundamentalişti, faţă de lucrarea Lui ! Am putea argumenta că au trecut deja două mii de ani, dar ştim, cel puţin teoretic, că :
„El este acelaşi”; noi suntem alţii şi altfel, mai comozi, cu programe în care nimeni nu deranjează, fiindcă nici nu ar avea de ce!
Prea puţin deranjante pentru cel rău sunt programele diluate din multe adunări, în care nici nu se mai aşteaptă intervenţia Lui, deşi teoretic, este cerută) !
Apostolul Petru, în mesajul spus la Cezareea amintea:
„cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.” (Faptele Apostolilor 10 : 38).
Aşa are milă şi de omul ce avea duhul necurat, ce ar fi rămas tot la nivelul de ascultător dintr-o adunare, deşi avea probleme spirituale, (dar, ce este drept, el nu se manifesta în mod public. Şi mai mult ca probabil, că şi atunci, ar fi vrut să-şi ceară scuze, şi să spună :
„Îmi pare rău, pentru ce s-a întâmplat. Nu a fost cu intenţie, dar nu ştiu ce mi-a venit !”
Dar el era apăsat de cel rău şi Domnul prin faptul că l-a eliberat, i-a făcut un bine, chiar dacă lui ca om, nu i-a picat bine cum au decurs lucrurile ; rezultatul a fost însă foarte bun.
Şi nici Domnul, nu i-a ţinut în seamă cuvintele spuse, fiindcă ştia că el, în momentul respectiv nu era altceva decât un purtător de cuvânt al celui rău, mai simplu spus, un difuzor, prin care cel rău vorbea.
Dar noi, cei de azi, uneori ne supărăm foarte tare când cineva ne vorbeşte aşa şi încă dintr-odată ; din senin ne acuză, fără ca să avem vreo vină şi fără să avem ceva cu omul respectiv.
Uităm că nu avem de luptat cu omul, (care este făcut din carne şi sânge), ci cu cel rău, care se manifestă prin oameni, care la rândul lor, numai ei ştiu ce-ar da sau ce-ar face ca să fie cum trebuie în interiorul lor.
Şi astfel, apar schimburi de vorbe, din care Ispititorul profită, şi dezbină oameni care de fapt nu au nimic unul cu altul! (A se citi Efeseni 6 : 12, dar şi contextul acestui verset) !
Sunt destule exemple de manifestare a prezenţei demonice doar atunci când Domnul era prezent într-un loc, iar în Faptele Apostolilor, (deşi poate că Luca nu a avut ca scop să prezinte acest fel de lucrare), găsim şi exemple de acest fel.
Dar, în mod „normal”, partea demonică îşi arată colţii doar la mânie, de exemplu, când omul îşi „iese din fire”. Iacov spune că „mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1 : 20, adică prin mânie omul nu se face mai drept). Din acest text înţelegem că există mânia ce ţine strict de om, care se explică şi în mod fizic, prin urcarea sângelui la creier.
Dar, acest tip de mânie distructivă ţine mai ales de cel rău, neavând absolut nicio legătură cu mânia provocată, de anumite împrejurări exterioare. Îi putem spune „mânia neprovocată”.
Îmi amintesc că într-o seară, eram în autobuz, în drum spre casă. Eram liniştit şi aveam pace în interior. Dar dintr-odată a venit peste mine o stare de mânie şi s-a întâmplat ceva neobişnuit.
Parcă eram spectatorul care privea la ce se petrece. Mă gândeam ce este cu acestă stare, care a venit deodată, deşi, când am plecat de la lucru, cu puţin timp înainte, m-am rugat foarte bine şi chiar nu aveam motiv de mânie.
În timp ce analizam aceste lucruri, am auzit-o pe-o femeie mai în vârstă, care era chiar lângă mine, spunându-i soţului ei:
„Las’ că ajungem noi acasă şi îţi dau eu ţie …”. (Îi cunoşteam pe amândoi, fiindcă ne erau vecini).
Atunci am realizat mai clar cum starea de mânie a cuiva te poate influenţa, când eşti lângă el. Există o rază de acţiune (dacă se poate spune aşa), în care se manifestă însoţirea divină, sau prezenţa demonică. Şi acest lucru are loc fără cuvinte. Sunt stări care se simt, la nivelul sufletului şi duhului.
Este un aspect despre care nu se prea spune. Aceasta din cauză că ori nu mai realizăm anumite lucruri, sau chiar nu le ştim !
Un alt adevăr, care trebuie să fie menţionat, este faptul că prezenţa demonică se manifestă în mintea omului prin gânduri care par a fi ale lui. Cel rău vine cu gândurile la persoana I-a singular, ca şi cum ar fi ale omului respectiv (Matei 16 : 22 – 2).
Ele se manifestă însă prin împotrivirea faţă de voia Lui Isus, în cazul menţionat aici, fiind vorba de ferirea de suferinţe, dar, totul cu un limbaj spiritual :
„Să Te ferească Dumnezeu, Doamne ! Să nu Ţi Se întâmple aşa ceva !” (v. 22).
Şi dacă este să învăţăm de la Domnul, (fiindcă pentru mulţi deja, cuvintele Lui sunt negociabile, sau interpretabile), trebuie într-un asemenea caz să reacţionăm imediat la împotrivire, să nu ne facem că plouă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat !
Şi Domnul îl pune la punct pe cel rău şi foloseşte prilejul de-a le explica ucenicilor că, de fapt, tocmai în renunţarea la voia proprie constă viaţa de credinţă.
Partea aceea cu : „Vino la Domnul şi vei avea …”, încă nu era inventată. Ea face parte dintr-o evanghelie mai nouă, care are ceva neamuri în Biblie, dar în esenţa ei este omenească, firească …
Iar după ce îl mustră pe cel rău, (care probabil îşi imagina, că îi merge cu Domnul, aşa cum i-a mers cu Eva; adică vine cu o ofertă de mai bine şi automat a terminat-o şi cu EL …), Domnul Isus spune un alt lucru despre cel rău:
„Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (v. 23).
Gânduri de toată ziua, pentru un confort cât mai mare pentru trup, fără probleme ; o viaţă călduţă, de credincios căruia nu ai ce-i reproşa. Şi aparent totul este în regulă. Numai că Domnul Se uită la inimă şi acolo, în interior omul ştie ce-ar trebui să fie şi să facă în realitate !
[Florin Ciochină]