În această pagină vom nota întâmplări adunate timp de ani de zile, precum şi fapte din viaţa de zi cu zi. Pe vremuri, nu se prea ştia despre drepturile de autor, aşa că în unele cazuri s-a pierdut locul unde au fost găsite ! Pot fi însă de mare folos şi ne dorim să aducă multă binecuvântare spirituală, pentru căutătorii de Dumnezeu ! Vom căuta să afişăm ilustraţii care nu au mai fost publicate, cu grafia de atunci, (unde este cazul) ! Mult Har le dorim cititorilor !
57. Isus Mijlocitorul. Cartea veche. Porfirie episcopul din Gaza, călătoria odată la Constantinopole, pentru a exopera [a obţine] dela împăratul Arcadiu împlinirea favorabilă a unei cereri.
Şi-a pus cererea în formă de rugăminte pe hârtie şi-şi bătea capul, ca să afle calea cea mai nimerită pentru a o înmâna împăratului. Şi cum cutriera astfel străzile Constantinopolului, de-odată vede cum îl duceau pe nou născutul prinţ Teodoziu la împăratul, ca să-l vază.
O idee îi fulgeră prin cap : să apropie de prinţ şi vârî în scutecile lui cererea sa. De fapt, împăratul a dat peste cererea lui Porfiriu şi din consideraţie pentru Fiul său şi pentru modul cum i-a fost înmânată, a împlinit cererea episcopului.
Oare nu suntem şi noi asemenea, însă într-o stare cu mult mai favorabilă, având putinţa să ne încredinţăm cererile noastre Fiului lui Dumnezeu Hristos, şi să sperăm îndeplinirea lor dela Dumnezeul nostru ?
[Flavius Arcadius (cca. 377 – 1 mai 408) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între anii 395 și 408].
58. Ţinta lui era lumânarea ! În cartea De la suferinţă la biruinţă, Richard Wurmbrand, istorisea ce i-a povestit odată un cunoscut :
„Am văzut odată o scenă deosebit de impresionantă la circ. Un trăgător de elită trebuia să-şi arate iscusinţa. În arenă se afla soţia lui cu o lumânare aprinsă pe cap!
De la o anumită distanţă el a tras spre lumânare încât aceasta a căzut, fără să-i producă vreo vătămare soţiei lui.
Mai târziu am întrebat-o pe aceasta :
„Ţi-a fost frică, nu-i aşa ?” Ea mi-a răspuns : „De ce să-mi fie frică ? Ţinta lui era lumânarea, nu eu”. Wurmbrand spunea :
„Mă gândeam la acest lucru atunci când eram chinuit. [A fost închis pentru credinţă, timp de paisprezece ani]. De ce să-mi fie frică de cei care-mi fac rău? Ei nu mă lovesc pe mine. Ei îmi lovesc doar trupul meu. Ceea ce sunt eu, adevărata mea fiinţă este Christos ! Adevărata mea persoană nu poate fi atinsă de ei !” … Domnul Isus spunea :
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul ; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă”. (Matei 10 : 28) Luca scrie mai detaliat cuvintele spuse ucenicilor :
„Vă spun vouă, prietenii Mei : să nu vă temeţi … ”. (Luca 12 : 4) Isus nu doar ne sfătuieşte, El este alături de noi, în fiecare zi şi ne ajută de fiecare dată când avem nevoie :
„Isus le-a zis îndată : „Îndrăzniţi, Eu sunt ; nu vă temeţi !” (Matei 14 : 27) Isus este Prietenul tău ?
59. Invidia. Cartea veche. În saloanele Împăratului prusiac Frideric s-a pus odată întrebarea : care leac are efect mai binefăcător asupra capacităţii de vedere a ochilor ?
Unii se declarau pentru ametist, alţii pentru sticla verde și iarăși alţii pentru diferite plante medicinale. Dar renumitul medic spaniol, Iacov Sanagar, dela care societatea întreagă aștepta răspunsul decisiv, zise în mod batjocoritor :
„Leacul cel mai eficace asupra capacității de vedere a ochilor este – invidia ! Aceasta vede până şi cele mai mici lucruri şi toate le vede mai mari decât sunt în realitate …
Care plugar invidios nu vede că sămănăturile vecinului sunt mai frumoase decât ale sale? Care fată invidioasă nu vede că prietena sa are haine mai frumoase decâ ale sale ?
Care invidios nu cumpăneşte că oare vecinul nu este mai norocos ?” Poatecă mai nimerit caracterizează Ioan Gură-de-aur invidia când zice:
„Cu ce fel de viperă, cu ce fel de şarpe sau cu care gânganie să aseamănă invidia ?
Păcatul acesta a dărâmat bisericile, a produs ereziile, a asmuţat pe frate contra fratelui, a pângărit pământul cu sângele drepţilor, a modificat legile naturii, a deschis poarta morţii, a adus asupra noastră blestemul”.
60. Invidia II. Cartea veche. „Cariul oaselor este invidia”. (Prov. 14 : 30)
1) Invidiosul se întristează de binele altora. Aşa s-a întristat Cain, pentrucă jertfa lui Abel a plăcut lui Dumnezeu. Aşa s-au întristat şi lucrătorii din vie din pilda lui Isus, pentrucă gazda a plătit şi e lucrătorii veniţi mai târziu, cu aceeaş plată, ca pe dânşii.
Aşa s-au întristat şi Efraimiţii pentru victoria lui Iefta, a judecătorului peste Israil. Şi aşa s-a întristat şi grecul Temistocle, care dupăce rivalul său, eroul Miltiade după lupta de la Maraton a intrat învingător în oraş, nu a mai putut afla linişte.
„Ce ai tu”, îl întrebară prietenii, „ce te doare, ce te supără ?”
„Victoria lui Miltiade !” fu răspunsul său furios.
2) Invidiosul, în care măsură se întristează de binele altora, în aceeaşi măsură se şi bucură de răul altora.
Aşa fraţii lui Iosif, cari s-au supărat, când fratele lor a primit haina cea mai frumoasă dela tatăl lor, s-au bucurat însă şi s-au ospătat, când acela a fost închis prin ei înşişi într-o cisternă, şi apoi fu vândut neguţătorilor ismailteni.
Luându-i haina lui pizmuită au udat-o în sângele unui ţap şi au trimis-o părintelui lor minţind, că o feară rea l-ar fi sfâşiat.
Da ! O feară rea era aceasta, invidia lor ! Dar pilda cea mai înspăimântătoare pentru însuşirea de a se bucura de răul altora o avem la Schiţi, ajunşi faimoşi prin invidia lor.
(Sursa foto : https://ro.wikipedia.org/wiki/Miltiades)
61. Sarea. „Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare ; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, care este semnul legământului Dumnezeului tău ; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare”. (Levitic 2 : 13)
Maimonides (Motivele Legii lui Moise, 1827) crede că această lege este explicată de faptul că păgânii nu însoţeau jertfele de sare. După Moise, se crede însă că şi păgânii ar fi preluat sistemul evreiesc în ce priveşte întrebuinţarea sării.
Arabii consideră că împărţirea sării între mai multe persoane este un semn de prietenie, echivalent cu un legământ solemn. Un hoţ se poate opri din jaf în caz că mănâncă nişte sare, în timp ce acţionează !
Călătorii şi-au salvat viaţa uneori mâncând sare împreună cu arabii. MacGregor ne povesteşte cum a reuşit să înduplece un şeic care îl făcuse prizonier şi care nu avea intenţii din cele mai bune :
„Am mâncat sare împreună în cortul lui, după care el s-a simţit foarte legat de mine”.
Întrebuinţarea sării în jertfe consfinţea legătura oamenilor cu Dumnezeu.
Dar sarea are şi un sens simbolic. În Biblie scrie :
„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia”. (Coloseni 4 : 6)
Este clar că nu este vorba despre sarea de masă ! Pentru a înţelege un verset din Biblie, apelăm tot la Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus spunea :
„Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc”. (Ioan 12 : 49)
Prin sare se înţelege înţelepciunea vorbirii şi a trăirii ; ele vin din umblarea constantă cu Dumnezeu ! Numai Duhul Sfânt îi poate da unui om nervos, puterea de-a folosi un ton liniştit şi de-a spune ceea ce este de folos în momentul respectiv, (care poate fi tensionat) !
62. Curteanul invidios ! Beaumarchais (1732 – 1799) renumitul autor al piesei „Bărbierul din Sevilla” învăţase la început meseria tatălui său, care era ceasornicar.
Mai târziu se făcu cunoscut prin talentul său şi ajunse instructor al fiicelor regelui Ludovic al XIV-lea.
Într-o zi se plimba prin grădina regală cu fiicele regelui și cu un curtean, care îi invidia reputația, ce o avea talentatul scriitor la palat. Curteanul scoase ceasul din buzunar, îl întise spre Beaumarchais şi îi zise :
„Uită Domnule, ceasul mereu întârzie. Te rog deci să vezi ce defect are”. Poetul luă ceasul cu indiferenţă, îl privi apoi cu atenţiune și deodată îl făcu scăpat la pământ, încât s-a spart.
Curteanul zise supărat : „Domnule, Dumneata ești foarte neîndemânatic”. Beaumarchais răspunse : „Acestea cuvinte mi le-a spus și tatăl meu și a găsit, că nu sunt bun pentru meseria lui și astfel m-am decis să devin poet.
Dumneata ştii Domnule marchis, cât de bine am isbutit să zugrăvesc în piesele mele nebuni încrezuţi, cari se țin a fi oameni însemnaţi, având arta de a-şi ţine nasul sus şi a fi cu gura mare”.
Principesele râseră, iar marchizul fu nevoit să-și ridice ceasul fără nici o vorbă.
(Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais. Sursa foto : ro.wikipedia.org)
63. Mărul regelui Chemetus. Lumea este amăgitoare şi înşelătoare. Domnul zicea despre lume că „lucrările / [ tr. ort. lucrurile] ei sunt rele”. (Ioan 7 : 7) De aceea :
„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume”. (I Ioan 2 : 15) „Acesta e felul trădătorilor, zice Sf. Ioan Gură-de Aur, că tăgăduesc mai întâiu cele plăcute, şi lăsă apoi să le urmeze cele triste”.
Aşa e şi lumea. S-ar putea asemăna cu mărul regelui Chemetus din Scoția.
Acest rege plimblându-se printr-o grădină frumoasă, a văzut din întâmplare o statue care cu deosebire îi atrase atenţiunea. I se părea, ca şi când statuia ar întinde privitorului un măr de aur.
Regele, care nu bănuia nici o înşelare, se lăsă ispitit. Și prinse mărul cu mâna. În aceeaş clipă prin o tainică maşinărie se repezi asupra lui dela cealaltă mână a statuei, o săgeată ascuţită şi îi curmă viaţa.
„Așa sunt binefaceriile lumii, aşa sunt datoriile ei, zice Sf. Ioan Damascenul, ea pregăteşte ispite celui ce umblă după plăceri.”
(Sursa foto : https://staticdelivery.nexusmods.com)
64. Inspiraţia ! Iulius Cezar păşind de pe corabie pe pământul Africei, deodată se împiedică şi căzu. Oamenii din jurul lui, superstiţioşi fiind, vedeau în căderea lui un presemn de nenorocire. Dar Cezar iute se reculese și întinzându-şi braţele, strigă cu însufleţire :
„Te îmbrăţişez călduros pământul Africei”.
Omul isteţ nu se sdrobeşte sub loviturile sorţii ci şi din acestea îşi făureşte trepte de ridicare.
(Sursa foto : http://static1.squarespace.com)
65. Iubirea fiască ! O fetiţă de şase ani cu faţa suferindă se prezintă într-o casă de amanet a unui oraș mare. Ea strângea la piept un obiect învelit.
Ajungând în fața prețuitorului desvăli obiectul şi îl puse înaintea funcţionarului zicând : „Aduc pentru amanetare păpuşa mea”.
Preţuitorul surprins de vederea unei copile în acel local precum şi de cererea ei, o întrebă părinteşte, ce ar dori să-şi cumpere pe preţul păpuşei, zaharicale ori turtă de miere.
Atunci fetiţa îi răspunse : „Oh nu domnule, eu nu voi cumpăra nici una nici alta, ci voi cumpăra pâne mamei mele bolnave”. Zicând aceste cuvinte, o podidiră lacrimile. (Sursa foto : www.americangirl.com)
66. Somaţia ! Prin anii 2005, un om din Râmnicu Vâlcea a primit acasă câteva documente, gen somaţie, pentru că nu şi-a plătit impozitele şi taxele la timp. Mai avea de plătit un leu.
Pe vremea aceea exista şi o reclamă : Nu plăti cu ani … plăteşte cu bani !
Totul era foarte serios, de aceea şi contribuabilul respectiv a hotărât să-i dea în judecată şi să ceară despăgubiri morale în valoare de 0,15 bani !
Atât era preţul unei cutii de chibrituri, care îi era necesară pentru a arde hârtiile acelea, el fiind un plătitor conştiincios, iar costul trimiterii foilor de hârtie precum şi al plicului şi-al timbrului era mai mare de un leu !
Dacă aici pe pământ există oameni care ţin socoteala oricărui bănuţ, cu atât mai mult este valabil acest lucru dincolo … unde şi firul de păr este numărat … şi pasul făcut şi lacrima, iar Dumnezeu vrea ca ca oamenii să-şi rezolve problemele spirituale.
Dumnezeu face tot ce trebuie ca omul să ştie cum vede El lucrurile şi cum va proceda. În Matei 5 : 23 – 26 scrie :
„Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău ; apoi vino de adu-ţi darul.
Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum ; ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.
Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ”.
Dacă pe pământ există dreptate nu te amăgi că în Cer se poate ajunge oricum … nu toţi vor ajunge cu Dumnezeu ! Tu cum crezi că eşti ? Isus te iubeşte ! Cheamă-L în ajutorul tău !
(Sursa foto : http://monetariastatului.ro)