Pilda vierilor sau Harul, păcatul (nedreptatea) şi plata păcatului (II), Harul [Marcu 12.1-12]

I. Harul

Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie.

  • A împrejmuit-o cu un gard,
  • a săpat un teasc în ea şi
  • a zidit un turn ; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară. La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei. Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale”. (Marcu 12 : 1 – 3)


Investiţia omului a fost mare (a sădit via, a făcut un gard, un teasc, un turn), a avut o cerere mică (doar partea Lui), dar Stăpânul nu a primit la început nimic. De ce ?

Prin Harul Lui Dumnezeu aveau totul datorită bunăvoinţei Lui Dumnezeu. Dar, vierii / viticultorii nu erau mulţumiţi cu cât deţineau / aveau primit, ci voiau mai mult decât a vrut Proprietarul / Dumnezeu să le ofere, ei îşi doreau să ia şi partea Proprietarului !

Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună … ”. (II Corinteni 9 : 8)

Creştinilor din Corint, apostolul Pavel le scria despre o viaţă care era total opusă de cea a conducătorilor religioşi din vremea Domnului Isus.

Dacă dai din ce ai, Dumnezeu îţi poate da mai mult decât ai avut, la fel cum dacă semeni, (iniţial eşti mai sărac deoarece tocmai ai îngropat sămânţa cu care ai fi rămas dacă nu o semănai), dar pierderea aceasta se dovedeşte a fi un câştig … în momentul recoltei. Realitatea este că fiecare credincios deţine exact cât Dumnezeu vrea ca el să aibă.


Dar să observăm trei cazuri de oameni care asemenea conducătorilor religioşi din Israele, aveau foarte mult datorită Harului Lui Dumnezeu, dar ei considerau că nu au suficient :

1. David

Dumnezeu i-a vorbit lui David prin proorocul Natan :

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel : „Eu

  • te-am uns împărat peste Israel şi
  • te-am scăpat din mâna lui Saul ;
  • te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău şi
  • ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda.

Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat. Pentru ce, dar, ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui ?” (II Samuel 12 : 7 – 9)


2. Ahab

Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci şi optulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci şi doi de ani peste Israel la Samaria.

Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.

Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidonienilor, şi a slujit lui Baal şi s-a închinat înaintea lui”. (I Împăraţi 16 : 29 – 31)


3. Haman

Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui.

S-a umplut de mânie ; dar a crezut prea puţin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţiiudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş”. (Estera 3 : 5 – 6)


Concluzii :

Sunt beneficiarul Harului Lui, (darurile Lui pe care nu le merit), dar este foarte important să-I mulţumesc Lui Dumnezeu, pentru ceea ce mi-a dat şi să nu încerc să mă ating de partea Lui.

Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis : „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” … ”. (Evrei 13 : 5)

În locul nemulţumirii aleg mulţumirea, în locul dorinţei de-a avea tot mai multe lucruri, să-mi doresc mai mult din Dumnezeu.


STUDII ASEMĂNĂTOARE :