O nouă pagină pe site : Tineri Cezareea

În această pagină avem trecut un Tabel cu versetele de memorat din Epistola apostolului Pavel, către Romani. La Seara Tinerilor de Sâmbătă 22 Septembrie 2012, ne-am propus să memorăm cartea Romani, începând cu data de 23.09.2012. Aceasta presupune memorarea unui verset pe zi, ceea ce ar însemna că până în data de 28 Noiembrie 2013, cartea ar putea fi memorată, dacă acordăm foarte puţin timp învăţării Cuvântului !

Acesta este link-ul prin intermediul căruia se poate accesa direct noua pagină : http://www.cezareea.ro/tineri-cezareea/

Pentru început, avem notat capitolul 1, (treizecişidouă de versete), pentru a uşura memorarea lor.

DOMNUL ISUS SĂ ÎI BINECUVÂNTEZE CU O MEMORIE FOARTE BUNĂ PE TOŢI CEI CE VOR SĂ FACĂ ACEST LUCRU !

Nu trebuie să uităm cuvintele pe care le avem redate în Evanghelia după Luca 10 : 27 – 28 :  „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău ; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

„Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.” Cuvântul cuget se referă la minte.  În Biblia 2007 (de exemplu), versetul 27  este tradus astfel :

Să-L  iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată mintea ta … ”. Cuvântul folosit în limba greacă este τῇ διανοίᾳ (te dianoia). Pentru a înţelege sensul acestui cuvânt poate fi accesat acest link, (în limba engleză) : http://concordances.org/greek/1271.htm. Tot aici pot fi găsite şi câteva versete din Biblie, unde este folosit acest cuvânt, care este compus din :

  • dia şi
  • nousNous este termenul folosit pentru minte, iar dianoia, pentru gândire, prin care se ajunge pe partea cealaltă, adică ne ajută să înţelegem sensul unui anumit cuvânt/lucru. Un sinonim a lui dianoia este meditaţia, reflecţia sau înţelegerea. 

O părere subiectivă este că, la ora actuală, prin toată tehnica modernă, se ajunge la o folosire tot mai puţină a minţii, la o atrofiere a muşchilor minţii, care, cu cât este mai puţin folosită, cu atât devine mai slabă, cu o capacitate tot mai mică de memorare. Un mic test, care mă poate face conştient, de cât de mult îmi folosesc mintea, este să mă întreb : Câte numere de telefon aş putea forma, dacă nu aş avea telefonul mobil în mână şi ar trebui să îmi folosesc mintea ?