Vindecarea unui lepros, Evanghelia după Marcu 1:40-45

Pentru privitorul de atunci, Martorul ocular, Evreu, Trăitor sub Lege, (sub Jugul Legii, cum avea să spună, apostolul Petru în Fapte 15 : 10), această vindecare în sine era ceva nou !

Dar să vedem textul Biblic din Evanghelia după Marcu 1 : 40 – 45  : „A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea : „Dacă vrei, poţi să mă cureţi.”

Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!” Îndată l-a lăsat lepra, şi s-a curăţat.

Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numaidecât şi i-a zis : „Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”

Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile” .


Înaintea Domnului Isus, leprosul, nu s-a prezentat ca şi înaintea unui om ! Nu a ţinut distanţa şi nu a strigat : „Necurat ! Necurat !” (Levitic 13 : 45). Nu a respectat Legea !

„ … să-i scoateţi afară din tabără; să-i scoateţi afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa.” Copiii lui Israel au făcut aşa, şi i-au scos afară din tabără; cum poruncise lui Moise Domnul …”. (Numeri 5 : 3, 4)

Şi ei l-au crezut pe Moise, pentru că era porunca Domnului, spusă lui ! El doar a transmis-o şi ei nu au contestat-o. Deşi nu era ceva uşor ceea ce le cerea Domnul.

Legea poruncea izolarea, carantina, pentru a-i proteja pe cei sănătoşi. Dumnezeu le-a poruncit aceasta, fiind de fapt o metodă medicală care în sistemul medical avea să fie folosită abia mai târziu. Dar oare ce gândea un om care se îmbolnăvea de lepră, despre Dumnezeu ?


Total opus, este Dumnezeul întrupat al Noului Testament, Domnul Isus ; (şi este bine să ne reamintim un verset care să dovedească adevărul celor spuse :

Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică”). Domnul S-a atins de lepros şi l-a vindecat (Evanghelia după Marcu 1 : 40).

Isus ajută omul să scape de izolarea spirituală, să reintre între oameni, să scape de singurătate ! Şi era vorba despre acelaşi popor ! Dar era un alt fel de-a Se purta cu ei : Harul.

Sistemul Vechiului Legământ este un sistem legalist. Nu oferă libertăţi, ci în special garduri. Libertatea de-a zburda printr-un staul ! Impuneri nedrepte uneori, pentru o aparentă bunăstare a omului.

Ceva în genul lumii de azi, care este o lume mecanică în care animalele tradiţionale nu au ce căuta ! Ele nu mai au voie pe stradă; oile nu mai au voie să meargă pe jos, deşi când a fost făcută oaia, nu i s-a dat ca mijloc de transport T.I.R.-ul !!!

Nu mai trebuie să meargă prin păşuni verzi. I se aduc în staul concentrate şi eventual iarbă ! O viaţă mai comodă, fără stress, fără cioban, cu fermieri … Legi contra naturii !


Aşa era şi Legea Vechiului Testament, favoriza majoritatea. Minoritatea cu probleme era marginalizată. Necuraţii ! Dezbrăcaţii forţaţi, pentru a fi vizibilă pentru cei din jur boala !

În Levitic 13 : 45 – 46 este scris ce trebuia să facă, omul contaminat :

Leprosul, atins de această rană, să-şi poarte hainele sfâşiate, şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba, şi să strige : „Necurat! Necurat! Câtă vreme va avea rana, va fi necurat. Să locuiască singur. Locuinţa lui să fie afară din tabără.”

O însingurare forţată ! „Să locuiască singur …” Şi totuşi, Harul Lui a fost mai mare pentru cei aflaţi în această situaţie, de exemplu cei patru leproşi din II Împăraţi 7 : 3 – 10 ! Harul de-a trăi şi de-a duce Vestea Bună !

Dar Biblia nu spune ce s-a întâmplat cu ei, după ce totul s-a terminat cu bine ! Eroi pentru o zi … după aceea, conform Legii, trebuia să urmeze : „Afară cu voi !”…


Dar şi la ei exista discriminarea.

Leprosul trebuia :

1. Să locuiască singur şi

2. Locuinţa lui să fie afară din tabără. Nu şi dacă el era împăratul. Un exemplu îl avem în II Împăraţi 15 : 5

Domnul a lovit pe împărat cu lepră şi el a fost lepros până în ziua morţii, şi a locuit într-o casă deosebită ….”.


Dar oricum, nu mai conta funcţia, Ozia era întâi lepros, apoi împărat. Funcţia de drept a luat-o fiul său, Iotam (a se vedea II Cronici 26 : 21). În textul din II Cronici este însă explicat un lucru (v. 19 şi 20) :

Şi cum s-a mâniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte … L-au scos repede afară, şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.”

Urmarea mâniei omului, a fost lepra ! „Şi cum s-a mâniat … i-a izbucnit lepra.” Nu a mai trebuit să fie cercetat după o săptămână … A fost clar de la început. Preoţii ştiau să deosebească lepra :

Marele preot Anania şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte.” (v. 20). Nu a mai trebuit un alt control.

Opus oarecum este cazul Mariei, din Numeri (12 : 9 şi 10) unde scrie: „Domnul S-a aprins de mânie … Şi iată că Maria era plină de lepră.” Până atunci era proorociţă, era cineva. Datorită câtorva vorbe, a devenit proscrisă … (v. 14 şi 15).

Dar urmările păcatului au fost resimţite de întregul popor, deşi Maria şi Aaron au fost foarte discreţi, iniţial … doar ei doi erau, când l-au vorbit pe fratele lor, dar boala cerea explicaţii şi faptul a devenit cunoscut; tot poporul nu a mai putut înainta …

În cazul relatat de evanghelistul Marcu, nici leprosul nu a respectat Legea, dar nici Domnul nu a ţinut-o, fiindcă cel ce se atingea de cel necurat, trebuia să treacă apoi prin procesul de curăţire … Şi totuşi voia lui Dumnezeu a fost îndeplinită !

Este bine să ne amintim de ceea ce a însemnat sistemul Legii, fiindcă şi azi există oameni, care iau bucăţele din Lege pe care le respectă, dorind să îmbine Legea cu Harul !