Isus, Prietenul adevărat III. Isus ne întăreşte [I Samuel 23.16, Luca 19.10]

III. Întărirea

Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David, în pădure. El i-a întărit [ebr. way · ḥaz · zêq „a fi curajos, ferm, hotărât”] încrederea în Dumnezeu”. ( I Samuel 23 : 16)

Ionatan a mers la David „la fix” deoarece era chiar într-o perioadă a vieţii în care înţelegem că David trebuie să fi fost foarte dezamăgit de oameni (a se vedea I Samuel 23 : 1 – 14). Exact aşa face şi Isus cu noi !

David a avut parte de nerecunoştinţa locuitorilor din Cheila. Apoi împăratul Saul (cel peste care venise Duhul Lui Dumnezeu) căuta să-l omoare, pe el cel care îi era credincios şi Lui Dumnezeu şi împăratului.

În Luca 19 : 10 scrie :

Pentru că Fiul omului a venit

  1. să caute şi 
  2. 2.să mântuiască ce era pierdut.”

Aşa a făcut Ionatan cu David. L-a căutat exact atunci când avea nevoie şi l-a întărit spiritual. Aşa este şi cu mine, Dumnezeu ştie când am nevoie de ajutorul Lui, de aceea şi este : „un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”. (Psalmul 46 : 1)


Şi apostolul Pavel a scris că : „ … în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări … De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos ; căci când sunt slab, atunci sunt tare”., (II Corinteni 6 : 4, 12 : 10)

Harul este că atunci ne vine în ajutor Dumnezeu, deoarece : „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”. (Psalmul 46 : 1, a se sublinia : NICIODATĂ)


Cum l-a întărit Ionatan pe David ? (Cum se ocupă Domnul Isus de noi ?)

În I Samuel 23 : 15 – 18 scrie că :

David, văzând că Saul a pornit să-i ia viaţa, a stat în pustiul Zif, în pădure. Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David, în pădure.

El i-a întărit încrederea în Dumnezeu şi i-a zis :

  1. „Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu, Saul, nu te va atinge.
  2. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine ; tatăl meu, Saul, ştie şi el bine lucrul acesta.”
  3. Au făcut iarăşi amândoi legământ înaintea Domnului, şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă”.

Contează ce-ţi spui tu însuţi. Apoi i-a îndreptat privirea spre viitor, făcându-l să-şi aducă aminte de promisiunile Lui Dumnezeu pentru el. În al treilea rând i-a fost alături (Eu sunt cu tine şi oi fi cu tine), iar necazul acesta va trece.

Caută să nu priveşti la ce ţi se întâmplă ci la Mâna care îngăduie aceste lucruri cu un anumit scop. Când ultima zi de şcoală se va termina, totul va fi altfel !


Concluzii

Domnul Isus te caută, (Lui îi pasă de tine), vorbeşte cu tine (te ridică atunci când eşti căzut), este cu tine, în toate zilele ! Prietenul adevărat (Dumnezeu, Domnul Isus, Duhul Sfânt) te caută şi când treci prin văile vieţii şi îţi întăreşte încrederea în Dumnezeu.


STUDII ASEMĂNĂTOARE :