Însufleţirea, Marcu 5:27-34

Însufleţirea sau Tiparul vindecării Divine, (de fapt o modalitate de rezolvare a multor probleme).

A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui. Căci îşi zicea ea : „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”

Şi îndată a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală. Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El ; şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis :

„Cine s-a atins de hainele Mele ?” Ucenicii I-au zis : „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi mai zici : „Cine s-a atins de Mine ?” El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.

Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a spus tot adevărul. Dar Isus i-a zis : „Fiică, credinţa ta te-a mântuit ; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta”. (Evanghelia după Marcu 5 : 27 – 34)


Citatul poate fi rezumat astfel :

  • Ce a făcut femeia care era bolnavă ? „ … s-a atins de haina Lui”.
  • Ce motivaţie a avut ? „Căci îşi zicea ea : „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui …”. A avut un gând şi a acţionat prin credinţă, conform lui.
  • Care a fost rezultatul ? Domnul Isus i-a spus : „Fiică, credinţa ta te-a mântuit ; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta”. Ea şi-a dorit numai vindecarea, dar a primit întâi mântuirea … este mai urgentă decât o vindecare !

Concluzia este aceasta : contează foarte mult să mă las însufleţit de Cuvântul Lui Dumnezeu şi să acţionez prin credinţă, căutând apropierea de Isus şi atingerea Lui.

Aceasta este o modalitate de schimbare în bine, de rezolvare a problemelor care sunt de nerezolvat pentru oameni.

Definiţie. A însufleţi înseamnă : „1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu”. (Dex)


De unde s-a pornit ? De la :

I. Gând

În versetul 28 scrie :

Căci îşi zicea ea …”, este foarte interesantă exprimarea din traducerea Cornilescu a versetului din Evanghelia după Matei 9 : 21, unde scrie :

Căci îşi zicea ea : „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui”.

Aceasta înseamnă automotivare, am un gând de la Dumnezeu şi îl primesc în mintea mea, îl cred, îmi schimbă felul de a vedea viaţa / mentalitatea, indiferent de câţi ani de eşecuri pot să fie trecuţi, într-un anumit domeniu.

Primesc încrederea în Dumnezeu şi ştiu că : Se poate ! „Pot totul în Hristos care mă întăreşte”. (Filipeni 4 : 13).

Cine şi ce ne poate motiva ? (Termenul Bibic este a însufleţi) :

Gândul :

  • Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi ; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă”. (Filipeni 3 : 15)

Duhul :

  • Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni”. (Numeri 14 : 24)
  • Vai de cel ce zice lemnului : „Scoală-te”, şi unei pietre mute: „Trezeşte-te!” Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească”. (Habacuc 2 : 19)
  • Un exemplu despre o astfel de însufleţire este în Evanghelia după Luca 9 : 55 unde scrie : „Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis : „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi !

Virtuţile :

  • Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească”. (Filipeni 4 : 8)

Râvna :

  • „ … şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti”. (Galateni 1 : 14)

Al doilea lucru care a contat a fost :

II. Decizia de a acţiona imediat

A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui”. (Evanghelia după Marcu 5 : 27) A folosit prilejul pe care-l avea. Ştia că era o ocazie rară, ca Isus să fie exact în localitatea unde trăia ea.

Al treilea aspect care reiese din citatul Biblic este :


III. Perseverenţa

A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui”. (Evanghelia după Marcu 5 : 27)

În viaţă este nevoie de perseverenţă, deoarece constant avem parte de împotrivirea demonică, care se poate manifesta în special prin oamenii pe care-i avem în anturajul nostru la un moment dat.

De cine a trebuit să treacă femeia bolnavă ? De cei din apropierea Domnului Isus.