Gânduri XXI

Florin
  • Luca 18, 15-16Ierihonul este genul de cetate, care poate fi câştigată fără cuvânt … dar acest lucru se poate face numai având un Cuvânt de la Domnul, cuvântul rhema, de călăuzire, pentru a şti cum să procedezi, în momentul respectiv ! În asemenea situaţii contează însă 1. purtarea, în sensul de comportare, dar şi 2. purtarea hainelor … cum se îmbracă, aranjează o soţie credincioasă ! „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri ; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor … ” (I Petru 3 : 1 – 3).
  • Ierihonul nu este o cetate surpată şi fără ziduri, ci este o cetate ocupată, (la fel cum şi noi spunem : „Sunt foarte ocupat !” De cine ?) … şi stăpânită de un împărat care veghează asupra ei. Nu-l interesează însă că are o curvă în el, adică nu contează ce face / cum trăieşte omul din cetate, ci este foarte preocupat ca nu cumva în cetatea lui să pătrundă oamenii lui Dumnezeu ! Şi totuşi, ei ajung acolo … dar nu ca sfinţi, ci ca păcătoşi.
  • În Iosua 2 : 1 – 4 este scris că : „Iosua, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitim doi oameni, ca iscoade, zicându-le : „Duceţi-vă de cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul.” Cei doi oameni au plecat şi au ajuns în casa unei curve, care se chema Rahav, şi s-au culcat acolo. S-a dat de ştire împăratului din Ierihon şi i-au spus : „Iată că nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit aici astă-noapte ca să iscodească ţara.” Împăratul Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună : „Scoate afară pe bărbaţii care au venit la tine şi care au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească ţara.” Femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns; şi a zis : „Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine … ”.
  • Ei trebuiau să lucreze  cu înţelepciune şi la fel trebuie lucrat şi astăzi … Cei foarte sfinţi nu câştigă spiritual ! Cei care se pleacă la nivelul celor de jos, au de câştigat pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi deşi ei nu se compromit, înaintea lui Dumnezeu, pot fi văzuţi rău de cei din jur ! În Marcu 2 : 16 este scris : „Cărturarii şi fariseii, când L-au văzut mâncând cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui : „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii ?” Rezultatul acestei comportări a Domnului Isus a fost că : „Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte.” (Luca 15 : 1).
  • În Iosua 6 : 4 scrie : „Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec” … înaintea poporului mergeau şapte preoţi cu şapte trâmbiţe din care sunau. Erau trâmbiţele care prevesteau Judecata lui Dumnezeu ! „Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe … Şi cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe s-au pregătit să sune din ele.” (Apocalipsa 8 : 2, 6). În Apocalipsa 10 : 7 scrie : „ … în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor”. Pentru cei din Ierihon, dar şi pentru evrei totul era o taină, se auzeau doar sunetele trâmbiţelor, nu era nevoie de vorbe ! Aşa este şi azi …
  • „I-au adus şi nişte copilaşi [gr. brephē], ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi ; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.” (Luca 18 : 15 – 17). Acest text nu este uşor de înţeles, dacă ştim că termenul folosit pentru copilaşi este brephē.
  • De ce ? Acest cuvânt este folosit numai de trei ori în Noul Testament, în Luca 18 : 15, în Faptele Apostolilor 7 : 19 : „Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru şi a chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi lepede pruncii [gr. brephē], ca să nu trăiască” şi în I Petru 2 : 2 „ca nişte prunci [gr. brephē] născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire … ”.
  • Cuvântul tradus de Cornilescu prin copilaşi se referă la copiii încă nenăscuţi sau nou-născuţi ! Pentru a înţelege şi mai clar acest lucru vom reda cele patru ocurenţe, din Noul Testament, ale cuvântului înrudit brephos : Luca 1 : 41 : „Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul [gr. brephos] în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.”, v. 44 : „Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul [gr. brephos] în pântece de bucurie.” ; Luca 2 : 12 : „Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc [gr. brephos] înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”, v. 16 : „S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi Pruncul [gr. brephos] culcat în iesle”.
  • Singurul loc în care apare un alt cuvânt înrudit şi anume brephous, este în II Timotei 3 : 15 „ … din pruncie [gr. brephous] cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire … ”. Este interesant de la ce vârstă a fost învăţat Timotei … de la vârsta de nou-născut ! Acesta este cuvântul folosit pentru un copil în primele 28 de zile de viaţă ! După aceea este sugar ! În limba română distincţia nu este aşa de clară, deşi avem totuşi un sinonim al cuvântului brephē, acesta fiind sugaci. Limba greacă este însă foarte specifică în această privinţă, termenii folosiţi pentru copii, fiind foarte clari. Interesant este că în DEX, (dicţionarul, care ani de zile a fost un standard pentru limba română), cuvântul nenăscut nu există !
  • Să revenim la textul Biblic. Luca scrie că ucenicii i-au oprit pe cei care veneau cu nou-născuţii la Isus şi îi menţionează clar pe cei care îi aduceau pe copii. Aici apare problema ! Este clar că aceşti copii nu puteau veni singuri la Isus ! Ani de zile, când citeam acest text, credeam că se referă la copii mici, care puteau merge pe picioarele lor ! Întrebări : 1. De ce atunci, Domnul Isus le spune ucenicilor : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi …” ? Fiind aşa mici ei nu puteau veni singuri ! 2. După logica textului, din moment ce ucenicii îi opreau pe cei care veneau cu copilaşii, (în braţe, probabil), Domnul Isus ar fi trebuit să spună : „Lăsaţi-i pe cei care aduc copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi ?” Răspunsul este simplu.
  • În limba greacă, cuvântul folosit de Luca atunci când scrie : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine … ”, este un alt termen şi anume paidia. Acest cuvânt este folosit de 13 ori în Noul Testament : Matei 18 : 3, 19 : 13, 14, Marcu 10 : 13, 14, Luca 18 : 16, Ioan 21 : 5, Evrei 2 : 13, 14, I Ioan 2 : 13, 18. Textul Biblic este : „I-au adus şi nişte copilaşi [gr. brephē], ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. Isus i-a chemat la Sine şi a zis : „Lăsaţi copilaşii [gr. paidia] să vină la Mine şi nu-i opriţi [gr. kōlyete] ; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei”.
  • În greacă cuvântul copilaşi nu apare de două ori în v. 16, ci numai odată. Este clar că acolo erau părinţi cu bebeluşi care aveau cu ei şi copilaşi care puteau să meargă singuri ! Despre ei, Domnul Isus, le spunea ucenicilor, să nu-i oprească, gr. kōlyete. Sinonimele pentru acest cuvânt sunt : a stânjeni, a opri, a frâna, a stingheri, a stăvili, a încurca, a jena, a face să întârzie, a reţine, a sminti, a interzice ; acelaşi cuvânt este folosit şi în I Corinteni 14 : 39 : „Astfel deci fraţilor, râvniţi după prorocire, fără să împiedicaţi [gr. Kōlyete, sensul aici fiind : nu interziceţi] vorbirea în alte limbi”. Cuvântul provine din rădăcina kolazó, care înseamnă a bate, a pedepsi aspru, din grecescul kolos : „a reduce, a micşora, a struni, a zăgăzui, a înăbuşi”. Kolazó este folosit de exempu în II Petru 2 : 9 : „înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii”.
  • Un alt gând din textul similar, în care este descrisă împiedicarea copiilor, cuvântul din Marcu 10 : 13 – 16 : „I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi ; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea !” Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei”. Cuvântul a certa provine din lat. certo -are, „a se lupta, a se lua la întrecere, a rivaliza”. Interesant este că primul sens al cuvântului certo, este „în mod sigur, cert”, (din Dicţionar Latin – Român, de Voichiţa Ionescu). Uneori când suntem siguri de ceva, cum că ar fi voia lui Dumnezeu, putem greşi … dacă este doar o părere, fără a avea o bază Biblică ! Şi nu trebuie să uităm că Marcu este singurul, din tot Noul Testament care scrie că în acest context : „Isus … S-a mâniat …” !