Faraon, II. Modelul comportamental greşit [Exod 1.8-22]

Calea spre dezastru începe cu acceptarea unui gând care îmi trece prin minte, continuă cu rostirea acestui gând ce devine cuvânt, decid în consecinţă după care trec la înfăptuire. Parcurgerea constantă a aceleaşi cărări comportamentale duce la formarea unui caracter reprobabil.

Pentru schimbarea traseului trebuie observată direcţia înspre ce mă îndrept (spre bine sau înspre rău) şi conştientizarea faptului că totul depinde de sursa din care mă alimentez zi de zi !


Relatarea din Exod 1 : 8 – 22, redă un model comportamental greşit

Studiu de caz. Faraon : îngrijorarea şi frica, (de ceea ce în mod ipotetic s-ar fi putut întâmpla), precum şi decizia de-a acţiona în aşa fel încât să nu se ajungă cândva în respectiva situaţie ipotetică !

I. Faraon / necredinciosul

  1. Gândul care i-a venit,
  2. Mesajul transmis,
  3. Faptele / măsurile luate pentru ca să nu se ajungă la ce-şi imagina !

Care este mesajul pasajului din Exod 1 : 8 – 22, pentru tine, cel din 2021 ? Observă-ţi modelul comportamental, care poate fi următorul.

II. Credinciosul

1.se îngrijorează,
2.spune ce gândeşte şi munceşte tot mai mult pentru a obţine cât mai multe lucruri şi
3.luptă pentru a avea o viaţă cât mai comodă (şi dacă se poate caută să aibă cât mai puţini copii) !

Cum se face schimbarea modului comportamental (cum să pornesc pe o altă cale)?


III. Creştinul, (trăieşte prin credinţă, îşi triază gândurile, cuvintele şi faptele)

A. Cum se îngrijorează omul ? Care sunt sursele gândurilor ?

  1. Dumnezeu
  2. Cel rău
  3. Omul

B. Procesul îngrijorării este asemenea plantării unor seminţe într-un pământ. În funcţie de sămânţă va fi şi rodul, este logic.

  1. Gândirea fundamentată pe Cuvântul Lui Dumnezeu
  2. Efectul rostirii cuvintelor necredinţei
  3. Consumul interior (stresul) este rezultatul întreţinerii îngrijorărilor interioare

C. Schimbarea modelului comportamental
Trăirea prin credinţă, constă în trierea gândurilor, a cuvintelor rostite precum şi-a faptelor făcute

  1. Schimbarea modului de gândire
  2. Rostirea cuvintele credinţei, (promisiunile din Biblie)
  3. Consecvenţa în noua atitudine, (formarea noilor tipare de gândire / obiceiuri)

STUDII ASEMĂNĂTOARE :