„În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis :
„Pace vouă !” Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
Isus le-a zis din nou : „Pace vouă ! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis : „Luaţi Duh Sfânt ! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate ; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Evanghelia după Ioan 20 : 19 – 23)
Introducere
Dacă omul poate ierta păcatele, pentru ce a mai murit Domnul Isus ? Evanghelistul Matei, (care a fost martor ocular), a scris cuvintele pe care Domnul Isus le-a spus la instituirea Cinei de taină :
„ … acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. (Matei 26 : 28)
Când sunt pe drumul care duce înspre o anumită localitate, indicatorul de circulaţie îmi poate confirma că mă îndrept către destinaţia dorită, dar pot avea încă mulţi kilometri de parcurs până la destinaţie. Sunt pe drumul cel bun, dar nu sunt ajuns la ţintă.
Prin Jertfa Domnului Isus, orice om poate fi iertat, (resursa există) dar de iertare va beneficia doar cel ce crede din inimă acest lucru (şi prin aceasta îşi însuşeşte în mod personal iertarea) !
I. PUTEA UN APOSTOL SĂ IERTE PĂCATELE ? AVEA ACEASTĂ AUTORITATE ?
Domnul Isus le-a spus apostolilor Lui : „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate ; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Evanghelia după Ioan 20 : 23)
I.1. Dacă este adevărat că un apostol poate ierta păcatele, ar trebui să avem în Biblie, cel puţin un exemplu de iertare a păcatelor, acordată unui om de către un apostol !
Apostolul Petru, la un moment dat a avut de-a face cu oameni care au făcut păcate :
- a. Anania şi Safira. Atunci când vorbeşte cu Anania :
„Petru i-a zis : „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei ?
Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta ? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei ?
Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta ? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri”. (Faptele Apostolilor 5 : 3 – 5)După aproximativ trei ore a venit şi Safira :
„Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.” Atunci Petru i-a zis :
„Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului ?Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.” Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul.
Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă ; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri”. (Faptele Apostolilor 5 : 8 – 11)
Petru nu l-a iertat nici pe Anania şi nu a iertat-o nici pe Safira !
- b. Simon :
„Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani şi a zis : „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.” Dar Petru i-a zis :
„Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani !Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă ; căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.” Simon a răspuns :
„Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis”. (Faptele Apostolilor 8 : 18 – 24).
Întrebarea este : De ce nu l-a iertat Petru măcar pe Elima ? Îi recomandă să se pocăiască şi să se roage Domnului pentru a primi iertarea ! Oricum la Elima nu se vedea niciun regret. El le-a spus apostolilor :
„Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis”. (v. 24) Apostolul Pavel nu era între cei doisprezece apostoli, dar era apostol, (şi lui i s-a arăta Domnul Isus). Apostolul Pavel a avut şi el de-a face cu :
- c. Elima vrăjitorul :
„După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu cu numele Bar-Isus, care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar Elima, vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă. Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el şi a zis : „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului ?
Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta : vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric şi căuta bâjbâind nişte oameni care să-l ducă de mână. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului”. (Faptele Apostolilor 13 : 6 – 12)
I.2. Ce au spus apostolii despre iertarea păcatelor, (după momentul descris de Ioan în Evanghelia după Ioan 20 : 19 – 23) ? Cum i-au învăţat pe credincioşi după ce au avut promisiunea Domnului Isus ?
- a. Petru.
- Apostolul Petru răspunzând la o întrebare spune : „Pocăiţi-vă … şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre ; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”. (Faptele Apostolilor 2 : 38)
- Petru în casa lui Corneliu a spus că : „Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor”. (Faptele Apostolilor 10 : 43)
- b. Petru şi ceilalţi apostoli. În Faptele Apostolilor 5 : 29, găsim scris că : „Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis … „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor”. (Faptele Apostolilor 5 : 31) Cine a făcut acestă afirmaţie ? Petru alături de care erau toţi ceilalţi unsprezece apostoli !
- c. Iertarea păcatelor este condiţionată. Apostolul Ioan a scris clar : „Dar
- dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii ; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.
- Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
- Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi”. (I Ioan 1 : 7 – 10)
Iertarea vine în urma pocăinţei din inimă, care se poate observa în atitudinea pe care creştinul o are faţă de cei din jurul lui. Nu este suficientă o formulă spusă de pe buze, care nu are acoperire în realitate.
I.3. Erau mandataţi apostolii să dea darul iertării păcatelor şi urmaşilor lor, sau a fost o promisiune personală ?
Există părerea că personalul clerical, (conform versetului din Ioan 20 : 23), ar avea autoritatea de-a ierta păcatele pe care un om le-a înfăptuit ! Cei care susţin acest punct de vedere, cred că lucrul acesta este posibil chiar şi după decesul omului, prin intermediul unei slujbe făcute de cel care a primit harul apostolic !
Termenul folosit pentru a explica cum s-a transmis acest dar, este succesiunea apostolică. Este o expresie teologică, pe care nu o găsim în Biblie. Din punct de vedere Biblic expresia nu poate fi dovedită, ca fiind reală.
În Faptele Apostolilor avem relatarea unui caz, în care un om a vrut să primească un dar pe care-l aveau Petru şi Ioan, dar ei nu i l-au dat ! Dacă ar fi dost mandataţi să transmită harismele, (darurile spirituale), ar fi putut să-i dea şi lui Elima din darul lor, iar ei să plece şi în locul lor, să facă lucrarea spirituală Elima ?
Întrebarea trebuie reluată : Chiar puteau ? Era în posesia lor acest dar, era ceva ce să poată da şi altuia ? (Nu vorbim despre cât era de calificat Elima, din punct de vedere spiritual).
Ce om este acela care să-şi permită să trăiască oricum bazându-se pe promisiunea unui om, că după decesul lui, atunci se va rezolva ce nu a făcut el în decursul a zeci de ani cât a trăit pe acest pământ ? Dar dacă nu este aşa ? Poate fi riscată veşnicia, doar dând credit promisiunilor unui om (făgăduinţe care nici măcar nu pot fi verificate) ?
Să ne amintim că : „ … oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata … ”. (Evrei 9 : 27) Nu mai există posibilitatea ca un om de pe pământ să intervină între cel plecat şi Dumnezeu !
Poate cineva să-şi lase mântuirea sufletului, la bunăvoinţa unui om ? Dacă omul care a promis, nu va face ce a făgăduit, sau dacă nu este aşa cum se spune, ce se alege de mântuirea omului care-a crezut fără să verifice informaţia pe care a primit-o ? Şi de ce ar trebui amânată iertarea păcatelor ?
Chiar aşa de bine trăieşte un om care are conştiinţa încărcată ?
II. CINE ARE AUTORITATEA DE-A IERTA PĂCATELE ?
Să nu uităm că Domnul Isus vorbea unor evrei, care erau educaţi că : „ … după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge ; şi fără vărsare de sânge nu este iertare”. (Evrei 9 : 22)
II.1. Dumnezeu iartă păcatele
Şi cei din poporul evreu ştiau că numai Dumnezeu iartă păcatele :
„Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi : „Cine este Acesta, de rosteşte hule ? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu ?” (Evanghelia după Luca 5 : 21)
II.2. Domnul Isus iartă păcatele
În Evanghelia după Matei 9 : 6 sunt scrise cuvintele Domnului Isus :
„Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă”.
- „Să ştiţi, dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor ; şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise”. (Faptele Apostolilor 13 : 38 – 39)
- „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său … ”. (Efeseni 1 : 7)
II.3. Cel căruia i s-a greşit (partea vătămată) poate să-l ierte pe cel care i-a făcut un rău
Domnul Isus I-a învăţat pe ucenicii Lui să se roage Lui Dumnezeu :
„Tatăl nostru care eşti în ceruri ! … ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri … Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”. (Evanghelia după Matei 6 : 9, 12, 14 – 15)
În Evanghelia după Marcu 11 : 25 sunt scrise cuvintele Domnului Isus :
„Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre … ”. Aceasta înseamnă că trebuie să iert tot timpul … şi atunci când nu stau în picioare şi atunci când nu fac o rugăciune. Iertarea este prezentă non-stop în viaţa creştinului.
III. ÎN CE CONDIŢII SE FACE IERTAREA PĂCATELOR ?
Principiul Biblic este acesta :
„Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului ; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”. (II Petru 1 : 20 – 21)
Dacă un singur verset, (care se referă la un anumit subiect), contrazice alte versete, în care avem scris despre aceeaşi temă, trebuie să vedem la ce se referă de fapt acel text din Biblie ! În privinţa iertării, ce scrie în Biblie, ce a mai spus Domnul Isus despre acest subiect şi cum i-au învăţat apostolii pe urmaşii lor ? În ce condiţii se acordă iertarea ?
III.1. Este necesară căinţa, (părerea de rău / regretul) celui care a greşit.
„Luaţi seama la voi înşivă ! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l ! Şi dacă-i pare rău, iartă-l !” (Evanghelia după Luca 17 : 3)
În cele trei cazuri descrise mai înainte, nu s-a văzut vreun regret în viaţa lui Anania sau a Safirei, nici Simon nu a arătat căinţă, nici Elima !
III.2. Cel ce-a păcătuit trebuie să-şi ceară iertare
„Şi, chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice : „Îmi pare rău!”, să-l ierţi”. (Evanghelia după Luca 17 : 3)
În Evanghelia după Matei 18 : 15 – 18 scrie : „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii ; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer”.
În loc de concluzii. La ce se referă Domnul Isus, în Evanghelia după Ioan 20 : 23 ?
Câteva adevăruri :
- Suflarea Duhului peste ucenici a fost ceva real, o experienţă din viaţa lor, nu o învăţătură din Biblie pe care un om şi-o poate atribui în mod personal. Poate îndrăzni cineva să spună că acel eveniment (care este precis localizat în timp şi spaţiu) este valabil şi pentru el ?
- Domnul Isus li s-a arătat personal ucenicilor. Pot spune cei ce consideră că au succesiunea apostolică că evenimentul descris aici este valabil şi pentru ei ? Au avut acel moment în care Domnul Isus să li se arate personal şi să sufle Duhul Sfânt şi peste ei ? Suflarea Duhului este un eveniment repetabil şi este o condiţie necesară pentru iertarea păcatelor ?
- Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor : „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate ; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Evanghelia după Ioan 20 : 23) Aceste cuvinte le-au fost adresate personal, le-au auzit cu urechile lor.
Dar ce s-a întâmplat cu cei în a căror zonă nu au ajuns apostolii niciodată ? Ei nu au avut parte de iertare ? Iertarea ar fi fost foarte greu de atins, pentru că de ea ar fi avut parte numai cei care se aflau acolo unde erau toţi cei unsprezece apostoli la un loc (deoarece dacă respectăm litera, promisiunea a fost făcută grupului ca întreg, nu fiecărui ucenic separat) ! - După ce apostolii plecau dintr-un loc, ce se întâmpla cu iertarea păcatelor oamenilor rămaşi acolo ? Să mergem mai departe : ce s-a întâmplat cu iertarea păcatelor după decesul apostolilor ? Nu găsim scris ca ei să poată încredinţa acest dar urmaşilor lor !
- În Faptele Apostolilor 1 : 26 scrie că apostolii : „Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli”. Credem că Matia nu era printre ucenicii peste care Domnul Isus a suflat Duhul. El a avut parte de acest dar al iertării păcatelor altora ?
Iertarea păcatelor este un atribut al lui Dumnezeu, dar fiecare creştin poate şi trebuie să acorde iertarea celui care i-a greşit, iar acest lucru nu este negociabil !
Slăvit să fie Domnul că nu i-a mandatat pe oameni cu puterea de-a decide iertarea, astfel încât ei să poată hotărî pe cine să ierte şi pe cine să nu ierte ! Accesul în cer şi liniştea interioară ar fi depins de oameni şi nu de Dumnezeu !