Dumnezeu a împreunat (a înjugat). 3. Cumpăna [Matei 19.4-6]

Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” … ”. (Matei 19 : 4 – 6)

Introducere

Poate ne vom întreba, ce are de-a face cumpăna cu înjugarea şi cu jugul ? Cel de-al şaselea pasaj biblic, în care este folosit cuvântul zygós (jug) ne vorbeşte despre jug cu sensul de cumpănă sau balanţă (cântar). Jugul se referă la braţul balanţei (a se vedea imaginea alăturată), acea „grindă” care uneşte cele două talere ajutându-le să lucreze ca echipă.

În Apocalipsa 6 : 5 găsim scris : „Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând : „Vino şi vezi !” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă [gr. zygon]”.


I. Cumpăna

Conform Dex (2009), cumpăna este un :

Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor”.


Apostolului Ioan, aflat în insula Patmos a notat :

Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând : „Vino şi vezi !” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână

  1. o cumpănă. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit
  2. un glas care zicea :
    „O măsură de grâu pentru un leu !
    Trei măsuri de orz pentru un leu !
  3. Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul !” (Apocalipsa 6 : 5 – 6)

În Leviticul (19 : 36) era poruncit :

Să aveţi

  1. cumpene drepte [cântare de calitate, nu măsluite],
  2. greutăţi drepte [unitatea de măsură să fie etalonată corect],
  3. efe drepte şi hine drepte [recipiente pentu măsurarea materialelor uscate sau a lichidelor]. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din ţara Egiptului”.

[Efa era o : „Măsură de capacitate pentru cereale, amintită în cărțile biblice, egală cu 38,8 l”. Dicţionar religios, 1994]


În Matei (20 : 1 – 2) este notată plata pe care o putea primi un om necalificat pentru o zi de muncă :

„ … un gospodar … a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi …”.


Când vorbim despre cumpănă în Apocalipsa 6, ne putem gândi la :

  • cântărirea cu atenţie (folosirea unei cântar şi a unor unităţi de măsură etalonate),
  • cunoaşterea preţului corect care trebuia să fie cerut (decizia folosirii cumpenei pentru cântărirea anumitor produse agricole al căror preţ înţelegem că tocmai era crescut din cauza inflaţiei),
  • înţelegerea faptului că deciziilor luate de vânzător aveau să aibă impact asupra calităţii vieţii cumpărătorilor, (pentru oamenii de atunci aceasta însemna scăderea nivelului de trai, a puterii lor de cumpărare). Vânzătorul trebuia să vândă produsele la preţul stabilit de sus şi nu avea voie să profite de cumpărători crescând artificial şi preţul altor produse aflate pe piaţă.

Practic, în Apocalipsa 6 : 5 – 6, avem o metaforă prin care Dumnezeu ne vorbeşte despre gestionarea deciziilor luate în familie.

Şi în viaţa de familie având în vedere multitudinea situaţiilor întâmpinate, trebuie să avem un etalon (o cumpănă) pe baza căruia luăm deciziile care ne vor influenţa viaţa (fie într-un mod pozitiv, fie într-unul negativ).

Vocea de care dacă ascultăm ne va fi bine, este tot din Cer, de la Dumnezeu (Cuvântul Lui Dumnezeu), chiar dacă El ne va cere uneori lucruri care ne costă, iar ascultarea de Dumnezeu va aduce scăderea nivelului nostru de trai sau al celor pentru care decidem lucruri neplăcute.

Menţinerea bunei înţelegeri (dintre om şi Dumnezeu va aduce înţelegerea bună şi între om şi om) conferind celor doi climatul propice, acea atmosferă spirituală necesară pentru menţinerea dragostei autentice (agape).

Cum se întreţine focul dragostei ? Menţinând cumpăna în echilibru, adică oferind celuilalt cel puţin tot atât de mult cât mă aştept să primesc de la el … şi dacă nu primesc ? Merg înainte menţinându-mi decizia luată !


Concluzii

Prin metafora cumpenei, (Apocalipsa 6 : 5 – 6) Dumnezeu ne învaţă că pentru a avea în familie pace şi bună înţelegere este necesar ca :

  1. deciziile să fie luate împreună de comun acord, (nu impuse celuilalt),
  2. având acelaşi sistem de valori (Biblia) iar
  3. în luarea deciziilor să primeze altruismul (principala motivaţie să fie căutarea folosului celuilalt), chiar dacă uneori aceasta nu înseamnă ceva plăcut.

Sursa foto : https://www.rickshaw.fr


STUDII ASEMĂNĂTOARE :