Cele trei caracteristici ale doliului unei femei sunt : durerea, retragerea dintre oameni (care poate fi prin închiderea în sine, sau prin izolarea fizică), iar această jelire (vom observa din Biblie) că poate dura perioade de timp diferite …
„Riţpa, fata lui Aiia,
- a luat un sac şi
- l-a întins sub ea peste stâncă,
- de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer ; şi a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii”. (II Samuel 21 : 10)
I. Sacul
„Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac … ”.
Sacul accentua suferinţa interioară prin provocarea unei dureri exterioare. Era cumva sinonimul hainelor cernite (de doliu). La fel cum în cultura noastră, hainele negre arată doliul, aşa era şi sacul ca accesoriu de îmbrăcăminte. Dar în cazul Riţpei, sacul a fost folosit pentru a se aşeza pe el.
Unde găsim scris în Biblie despre sac ? (Vom observa şapte situaţii în care putem vedea cum au ţinut doliu, cei din vechime) :
- pierderea unui copil. Iacov : „ … şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său”. (Geneza 37 : 34)
- pericolul pierderii a tot ce avea şi era (în cazul lui Ahab) :„După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit : se culca cu sacul acesta şi mergea încet”. (I Împăraţi 21 : 27)
- pierderea hranei (foametea). Ioram : „Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că pe dinăuntru avea un sac de păr pe trup”. (II Împăraţi 6 : 30)
- pierderea libertăţii / vieţii (atac din partea altuia). Ezechia : „Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului”. (II Împăraţi 19 : 1)
- pericolul pierderii vieţii (decimării unui popor). „Mardoheu, aflând tot ce se petrecea, şi-a sfâşiat hainele, s-a îmbrăcat cu un sac şi s-a presărat cu cenuşă. Apoi s-a dus în mijlocul cetăţii, scoţând cu putere strigăte amare, şi a mers până la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat cu un sac. În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui a fost o mare jale printre iudei ; posteau, plângeau şi se boceau, şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă”. (Estera 4 : 1 – 3)
- pierderea copiilor şi a averii (în urma unor nenorociri). Iov spunea : „Mi-am cusut un sac pe piele şi mi-am prăvălit capul în ţărână”. (Iov 16 : 15)
- pierderea sănătăţii. „Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post şi mă rugam cu capul plecat la sân”. (Psalmul 35 : 13)
II. Stânca
„Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă … ”.
Stânca (statul în acelaşi loc şi pe acelaşi loc / nemişcarea) poate fi un simbol al exprimării durerii, care poate să constea în închidere în sine, (în rupere de realitate), pentru a-i jeli pe cei care nu mai sunt.
Definiţia pentru jale este aceasta :
„Tristețe, mâhnire, durere adâncă”. (Dex)
A jeli are trei aspecte :
„1. A se plânge, a se văita ; a se tângui, a se căina, a se jelui.
2. A boci un mort.
3. A deplânge, a compătimi ; a regreta, a jelui”. (Dex)
Există timpul lacrimilor, al durerii. Apostolul Pavel întreba :
„În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el ?” (I Corinteni 2 : 11)
Cum se manifesta jalea ? Această formă de exprimare a durerii a fost descrisă în Biblie :
- „Fiica poporului meu, acoperă-te cu un sac şi tăvăleşte-te în cenuşă, jeleşte-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrimi, lacrimi amare ! Căci pe neaşteptate vine pustiitorul peste noi”. (Ieremia 6 : 26)
- „Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi ! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba şi nu mânca pâinea de jale !” (Ezechiel 24 : 17)
- „În durerea lor, vor face un cântec de jale asupra ta, te vor boci şi vor zice : „Cine era ca Tirul cel nimicit în mijlocul mării ?” (Ezechiel 27 : 32) Ce efect avea cântecul de jale asupra ascultătorilor ? Ei se tânguiau. În Matei 11 : 17 scrie : „ … v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit”.
Şi în cazul Riţpei, durerea a fost mai mare şi din cauză că decesele au intervenit într-un mod neaşteptat. Nu a fost ca decesul cuiva drag care survine după o perioadă de boală …
III. Timpul
„Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer ; şi a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii”.
Să observăm ce găsim scris în Cuvântul Lui Dumnezeu despre cât poate să ţină doliul, (perioada de jelire) ? Depinde foarte mult de om …
Perioada de doliu poate să ţină (a ţinut) :
- o zi (a jelit poporul decesul lui Absalom) : „Şi în ziua aceea, biruinţa s-a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicându-se: „Împăratul este mâhnit din pricina fiului său”. (II Samuel 19 : 2)
- şapte zile (a ţinut bocetul prilejuit de înmormântarea lui Iacov) : „Iosif s-a suit ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toţi slujitorii lui faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii ţării Egiptului, toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său ; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât pruncii, oile şi boii. Împreună cu Iosif mai erau care şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare. Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare şi jalnică ; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile. Locuitorii ţării, canaaniţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad şi au zis : „Iată un mare bocet printre egipteni !” De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Miţraim ; ea este dincolo de Iordan”. (Geneza 50 : 7 – 11)
- Este interesantă definiţia şi etimologia cuvântului bocet : „1. cântec de jale ce se rostește la morți ; 2. plânset cu țipete și vaiete. [Derivat din boci, lit. strigăt de jale, corespunzând sinonimului vocero din Corsica]”. (sursa Șăineanu, ed. VI, 1929)
- „Ieremia a făcut un cântec de jale pentru Iosia. Toţi cântăreţii şi toate cântăreţele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale până în ziua de azi şi au ajuns o datină în Israel. Cântările acestea sunt scrise în „Cântecele de jale” … ”. (II Cronici 35 : 25)
- trei săptămâni : „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni”. (Daniel 10 : 2 – 3)
- treizeci de zile ( Moise a fost plâns / jelit) : „Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s-au sfârşit”. (Deuteronomul 34:8 )
- o sută zece zile (în cazul lui Iacov, dacă luăm în considerare şi perioada de patruzeci de zile cât a ţinut îmbălsămarea) : „Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. A poruncit doctorilor, care erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său ; şi doctorii au îmbălsămat pe Israel. Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile. După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui faraon şi le-a zis … ”. (Geneza 50 : 1 – 4)
- trei ani (a ţinut doliul lui David) : „Absalom fugise şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheşurului. Şi David jelea în fiecare zi pe fiul său. Absalom a stat trei ani la Gheşur, unde se dusese după ce fugise. Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon”. (II Samuel 13 : 37 – 39)
Concluzii :
Oamenii sunt diferiţi, iar durerea şi-o manifestă conform constituţiei lor interioare, iar vindecare este un proces care poate dura mai mult în unele cazuri :
- trei ani, a ţinut doliul lui David după uciderea lui Amnon …
- Naomi se întorcea în ţară după zece ani de la plecarea din Israel, perioadă în care şi-a pierdut şi soţul precum şi cei doi copii :
- „Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei. Ei şi-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani. Mahlon şi Chilion au murit şi ei amândoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat”. (Rut 1 : 3 – 5)
- După acest timp ea încă spunea : „Nu-mi mai ziceţi Naomi ; ziceţi-mi Mara căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune. La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m-a întristat ?” (Rut 1 : 20 – 21)
STUDII ASEMĂNĂTOARE :