II. Timpul (acordat Lui Dumnezeu pentru rezolvarea problemei personale)
„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu !” (Ioan 11 : 21)
„Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. (Ioan 13 : 7)
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta ! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările”. (Proverbe 3 : 5 – 6)
Mintea noastră nu poate să priceapă multe realităţi (de ce-uri existenţiale) şi datorită faptului că nu deţine toate informaţiile, de aceea în relaţia cu Dumnezeu vom folosi credinţa, încrederea în Dumnezeu.
Să observăm trei exemple din Biblie (momente în care trei persoane diferite au avut de trecut prin experienţe extreme, care însă nu aveau o explicaţie logică) :
1. Iosif (vânzarea lui a avut un efect transformator :
- asupra lui însuşi,
- în viaţa tatălui şi a fraţilor lui,
- precum şi în Egipt).
2. Ezechia (a se vedea Isaia 38 : 17), suferinţele purifică omul (în special credinciosul care îşi presimte sfârşitul îşi analizează viaţa foarte atent) ; durerile îl pregătesc pentru întâlnirea cu Dumnezeu, dar neacceptarea voiei Lui, poate aduce prelungirea vieţii (în cazul lui Ezechia) nu şi calitatea ei.
3. Domnul Isus … El chiar a fost părăsit
În Matei 27 : 46 scrie :
„Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare : „Eli, Eli, lama sabactani ?”, adică : „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit ?”
Un răspuns la această întrebare este în I Petru 2 : 24 unde scrie despre Domnul Isus că :
„El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire ; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi”.
STUDII ASEMĂNĂTOARE :