Dispreţul
„Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă”. (Isaia 53 : 1 – 3)
Pe cine poate dispreţui un credincios ?
- Pe fratele lui de credinţă (Romani 14 : 10),
- disciplinarea Lui Dumnezeu (Evrei 12 : 5),
- Biserica Lui Dumnezeu (I Corinteni 11 : 20 – 22),
- boala de care suferă cineva (Galateni 4 : 12 – 14),
- prorociile (I Tesaloniceni 5 : 20 – 21),
- tinereţea cuiva (I Timotei 4 : 12),
- stăpânul (patronul) credincios (I Timotei 6 : 1 – 2).
Isus a fost dispreţuit de foarte mulţi dintre contemporanii Lui. Dar tot dispreţul mă poate face şi pe mine să pierd ocazia de-a-L întâlni pe Mântuitorul precum şi ocazia de-a primi viaţa veşnică prin Isus şi viaţa din EL.
De ce ? Deoarece dispreţul este o formă de manifestare a superiorităţii cuiva faţă de altcineva, în fond fiind o manifestare a mândriei personale, caracteristică omului care se vede superior celuilalt.
A dispreţui înseamnă :
„a avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva ; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă”. (DEX, 2009)
Dispreţul este un :
„Sentiment al celui care nesocotește sau depreciază pe cineva sau ceva; atitudine prin care cineva își manifestă lipsa de stimă sau considerație față de cineva sau de ceva; desconsiderație”. (DLRLC, 1955-1957)
STUDII ASEMĂNĂTOARE :