3. CUVINTE VII [Faptele Apostolilor 7.38]

3. CUVINTE VII !

I Podcast I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reșița I 03 Ianuarie 2022 I Faptele Apostolilor 7 : 38 I

În cartea Faptele Apostolilor la capitolul 7, de la versetul 37 – 40 sunt consemnate cuvintele lui Ştefan, cel care la scurt timp după rostirea acestor cuvinte a devenit martir. El a spus :

,,Acest Moise a zis fiilor lui Israel : „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine : de El să ascultaţi.”
El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.

Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt …”.

Ştefan a accentuat faptul că Moise :

,, … a primit cuvinte vii ca să ni le dea nouă. Părinţii noştri n-au vrut să-L asculte, ci L-au nesocotit”.

Dar Ştefan nu le-a amintit ascultătorilor lui şi cu ce sacrificiu personal din partea lui Moise au fost primite cuvintele vii.

Pentru obţinerea cuvintelor vii, Moise a plătit (dacă putem spune aşa) cu optzeci de zile de post ! Cu cât sacrificiu au fost obţinute şi totuşi Cuvintele Lui Dumnezeu, nu au fost ascultate. Şi ce au făcut unii cu aceste cuvinte?

Peste ani, în Psalmul 50 cu versetul 17, Dumnezeu spunea :

,, … arunci cuvintele Mele înapoia ta … “.

Să nu uităm că această observaţie a făcut-o Dumnezeu. EL este atent la modul în care ne raportăm la Cuvântul Lui, la Sfânta Scriptură !

În Vechiul Testament, Dumnezeu transmitea cuvintele Lui prin intermediul proorocilor. Ei erau ,,gura” Lui. Dar, a sosit vremea ca pe pământ să vină Cuvântul Viu, Isus. Revelaţia a devenit vie, a primit un trup iar Cuvântul a trăit printre oameni pentru aproximativ 33 de ani.

În Vechiul Testament, cuvântul era primit, dar ei trebuiau să-l trăiască. În Romani 10 : 5 sunt notate aceste cuvinte :

,,În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea”.

În Noul Legământ, Cuvântul (adică Isus) a trăit El pentru noi şi a murit în locul nostru ca noi să putem trăi în locul Lui pe acest pământ, pentru a-L mărturisi pe El … Cel care vrea să trăiască în noi.

Dacă şi acum este greu … trebuie să ştim că o altă metodă pentru obţinerea mântuirii, nu mai avem la dispoziţie.
Dacă mă deschid pentru Domnul Isus voi constata în scurtă vreme, că Isus trăieşte în mine şi prin mine (a se vedea Galateni 2 : 20).

Dar trebuie să mă las la dispozitia Duhului Lui. Eu sunt „maşina” în care El urcă, dar EL vrea ca eu să-I predau Domnului Isus controlul deplin al volanului vieţii mele.

Dumnezeu îmi alimentează viaţa din Domnul Isus. Prin Duhul Sfânt tot El o şi întreţine, cu tot ceea ce este nevoie !
EL vrea să facă din viaţa mea ceea ce EL Îşi doreşte, dar eu am tendinţa ca doar să dezbat subiecte spirituale, în loc de-a trăi o viaţă spirituală !

Şi nu numai că am tendinţa dar uneori rămân doar la stadiul de vorbitor al Cuvântului nu şi de trăitor cu fapta al voiei Lui ! Discut despre Duhul Sfânt … o oră pe săptămână, dar o săptămână trăiesc în fire. Sunt firesc în trăire, şi duhovnicesc în vorbire. Vorbesc despre Duhul Sfânt, dar EL nu mărturiseşte pentru mine (şi despre mine). De fapt, nici nu mă aştept la aşa ceva !

Bogatul ajuns în Locuinţa Morţilor din cauza trăirii lui rele, până şi acolo şi-a păstrat mentalitatea de învăţător spiritual (a se vedea Luca 16 : 27 – 30).

Este clar că Locuinţa Morţilor nu schimbă gândirea, ci pedepseşte necredinţa şi necredincioşia. Fostul bogat îl învăţa teologie pe Avraam, tatăl credincioşilor ! Lui îi dădea lecţii de credinţă, el cel necredincios … îl învăţa pe Avraam, metode noi de pocăinţă !

Îi cerea ca să fie trimis din lumea de dincolo un om, care să fie înviat numai pentru a le vorbi despre cer, celor care pe pământ i-au fost vecini (şi care l-au cunoscut bine pe omul respectiv pe când trăia în trup) …

Unii pictori trăiesc copiind tabloul original, făcând cόpii.

Eu nu trebuie să fiu doar o cόpie de sfânt, ci să mă dedic cu totul Domnului Isus pentru a deveni un om al Lui Dumnezeu care se sfinţeşte zi de zi. Nu trebuie doar să-l cόpii pe un om al lui Dumnezeu, ci eu trebuie să fiu un om al lui Dumnezeu ! Şi Dumnezeu să-mi ajute la aceasta ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :