Băiatul Isus [Evanghelia după Luca 2.41-52]

Întâmplarea din Luca 2 : 41 – 52, este scrisă din punctul de vedere al părinţilor, al adulţilor. Ce-au făcut ei greşit şi cum L-au văzut ei pe EL.

Dar, oare cum i-a văzut COPILUL pe ei, pe părinţii LUI ? Din ce-a trăit cele trei zile ? Cei de acolo nu s-au îngrijorat că EL nu mai pleacă acasă, că nu vine nimeni după EL ?

Nu a trebuit şi EL să le explice preoţilor, ce s-a întâmplat? Trebuia şi EL să se îngrijoreze şi să-şi caute părinţii ? Nu ştim ce-a făcut exact.

Dar, în momentul regăsirii, EL era exact acolo unde L-au lăsat ! Acest timp, însă a fost folosit pentru ca şi învăţătorii lui Israel, să fie cercetaţi de către DUMNEZEU, prin întrebările LUI ! Şi ei au avut nevoie de-o evaluare Divină.

Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paştelui. Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim.

Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute.

După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui. Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis :

Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi ? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.

El le-a zis : „De ce M-aţi căutat ? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu ?” Dar ei n-au înţeles spusele Lui. [Aveau însă posibilitatea de-a conversa cu El, de-a-I cere detalii !] Apoi S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.” (Luca 21 : 41 – 52)

Şi pierderile … îşi au rostul lor. Părinţii ÎL întreabă : „FIULE, pentru ce TE-ai purtat aşa cu noi ? …”(Luca 2 : 48). Reproşul este un ceva care este folosit de către părinţi, în relaţia cu copiii lor. Nu-L ceartă, dar ÎI reproşează că odată la doisprezece ani, ISUS a stat trei zile, în Templu.

Analizând cele întâmplate, se poate pune o întrebare :

A cui a fost vina ?

Şi o a doua ?

Oare ce părere au avut învăţătorii de la Templu, despre cei doi părinţi ? Totuşi ÎL cunoşteau deja de doisprezece ani !

Ei n-au înţeles spusele LUI …” (v. 50). Dar, oare pe EL L-au înţeles ? Nevoia LUI de hrană spirituală, nevoia de-a zăbovi în cele cereşti şi nevoia de-a se rupe de cele pământeşti.

O nevoie a părinţilor, este să-i înţeleagă pe copii. Uneori, copiii, pot fi mai spirituali decât părinţii lor. Deşi scrie că n-au înţeles spusele LUI, nu scrie că I-ar fi cerut explicaţii suplimentare, şi nici că EL le-ar fi dat alte explicaţii.

Dialogul, este marele absent din prezentul relaţiei părinte-copil. În general, copiii ar vorbi, dar părinţii n-au timp. Pentru sufletul copilului nu ne consumăm … dacă într-o zi nu-i dăm nimic de mâncare, dacă luni de zile nu-i dăm de mâncare.

Pentru trup însă ne îngrijorăm : „Şi ISUS creştea în înţelepciune, în statură …” (v. 52). EL a crescut, în înţelegerea oamenilor şi a LUI DUMNEZEU. N-a căutat atât înţelegerea celorlalţi, sau ca EL să fie înţeles, ci a căutat să-i înţeleagă EL pe ei.