Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ? (II), Circumstanţele vieţii [1 Samuel 9.1-10]

Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ? Cum îl aduce la El pe cel pierdut ?

Dumnezeu Se foloseşte de :

  1. circumstanţele vieţii,
  2. de anturajul lui (pe care tot El i-l pregăteşte) precum şi
  3. de prooroc, (omul Lui prin care îi spune celui pierdut cuvintele profetice).

I. Circumstanţele vieţii

Dumnezeu are pregătite anumite împrejurări prin care ne trece pe parcursul vieţii cu scopul precis de-a ne atrage la El.


Definiţii :

  • împrejurare : „ … a cuprinde din toate părțile”. (Dex)
  • circumstanţă : „Împrejurare, fapt, lucru care însoțește ceva sau se petrece în același timp cu ceva ; (la pl.) totalitatea unor condiții date. Din lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ține”. (Dex şi Dicţionar de neologisme, 1986)

Circumstanţele vieţii sunt acele situaţii neprevăzute, prin care se schimbă cursul vieţii noastre, iar omul care trece prin aşa ceva are un curs al vieţii redirecţionat :

Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea”. (Proverbe 21 : 1)

Pierderea (nu contează foarte mult natura ei) poate fi un mijloc, (o împrejurare), prin care Dumnezeu ne atrage la El. Domnul Isus a spus :

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii”. (Ioan 12 : 32)

În mod normal orice credincios are parte de binecuvântare spirituală şi materială dar există şi perioade (cu pierderi materiale, în plan sentimental etc.), în care lucrurile nu merg bine.

În Psalmul 65 : 11 scrie despre Dumnezeu că : „ … paşii Tăi varsă belşugul … ” ! Când un om umblă cu Dumnezeu aşa ar trebui să fie viaţa, dar nu întotdeauna este aşa, mai sunt şi teste şi disciplinări …

Saul a plecat pentru a căuta caprele pierdute, iar la proorocul Samuel căuta o călăuzire, o îndrumare, o direcţie înspre care să meargă. Era de acord cu slujitorul lui care a spus :

„Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază ; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar ; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm”. (I Samuel 9 : 6) Singura problemă era dacă Dumnezeu le va vorbi !

Saul este foarte probabil a fost foarte surprins de cum au decurs lucrurile, la ce se aştepta, şi ce i s-a spus. Cu mult mai mult decât se aştepta. Exact cum scrie despe Domnul în Efeseni 3 : 20, că :

„ … prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi … ”.

Şi cât de diferită este viaţa unui om al lui Dumnezeu de viaţa unui om care trăieşte fără Dumnezeu. Saul nu ştia încotro să meargă, era tentat să se întoarcă acasă, dar nu tot aşa era viaţa lui Samuel (a omului dedicat lui Dumnezeu) :

„ … cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese : „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel.

El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”

Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis : „Iată omul despre care ţi-am vorbit ; el va domni peste poporul Meu”. (I Samuel 9 : 15 – 17)

De fapt, ceea ce numeau ei a fi o pierdere era în realitate, o modalitate de aducere a unui om, la cel prin care Domnul vorbea.

Niciodată nu poţi ştii ce binecuvântare îţi aduce Dumnezeu în viaţă … tocmai prin necazul prin care treci şi de care ti ai vrea să scapi cât mai repede ! În Iov (capitolul 36 : 15) scrie :

Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează”.

De aşa ceva a avut parte şi Avraam (cu jertfirea lui Isaac) şi Iosif (prin vânzarea de care a avut parte, cu tot ce-a urmat după aceea) şi Moise după ce căutând să-l ajute pe altul, face o crimă şi-şi face un mai mare rău lui însuşi, iar exemplele ar putea continua.

Poate că un principiu de viaţă ar trebui să fie extras din cuvintele pe care Domnul Isus i le-a adresat lui Petru :

Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. (Ioan 13 : 7)


STUDII ASEMĂNĂTOARE :