Calea sau Modul de comportare, 1 Timotei 3:15

Dar, dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului”. (I Timotei 3 : 15)

Pentru ceea ce numim la ora actuală modul de comportare, în Biblie termenul folosit este calea.


Credincioşii sunt învăţaţi despre calea pe care trebuie :

I. Să o aleagă  :

Psalmul 25 : 12 „Cine este omul care se teme de Domnul ? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă”.


II. Să o urmeze :

Exodul 18 : 20 „Învaţă-i poruncile şi legile ; şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă”.

Iov 33 : 23 – 24 „Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului : „Izbăveşte-l, ca să nu se coboare în groapă ; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el !

(În Proverbe 24 : 11 – 12, găsim scris pentru oameni, (Evanghelia poate fi vestită, dar ţine de voinţa creştinului dacă vorbeşte sau nu) :

Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi. – Dacă zici : „Ah ! N-am ştiut !”… Crezi că nu vede

  • Cel ce cântăreşte inimile şi
  • Cel ce veghează asupra sufletului tău ? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui ?

Alegerile se plătesc sau se răsplătesc, în funcţie de cum sunt, rele sau bune)

Psalmul 32 : 8 „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta”.

Proverbe 22 : 6 „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”.


III. Să umble (să meargă) :

Psalmul 143 : 8 „Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul”.

Isaia 48 : 17 „Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel : „Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi !”.