Calcă exact pe urmele Domnului Isus. IV. Cum trebuie să reacţionez în timpul întunericului? [Isaia 53.7 şi I Petru 2.21]

Cum trebuie să reacţionez în timpul întunericului ? Să tac şi să rabd …

A răbda înseamnă : „A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. 2. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. 3. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul”. (DEX, 2009)

Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund : n-a deschis gura”. (Isaia 53 : 7) În Eclesiastul 3 : 7 scrie că : „tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei …”.

A tăcea înseamnă :

„1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească.

2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă ; a amuți.

3. A nu răspunde, a nu riposta. –Lat. tacere”. (DEX, 2009)


De ce să tac ? Pentru a-L auzi pe Dumnezeu …


[Ajunşi în acest loc, poate este bine să ne amintim că Domnul Isus a folosit metafora pâinii. În Matei 26 : 26 scrie că :

Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine ; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând : „Luaţi, mâncaţi ; acesta este trupul Meu.”

Când este frântă, pâinea nu comentează, nu strigă, nu se opune … oare de ce a folosit Domnul Isus o pâine ?]


Apostolul Petru a scris în I Petru 2 : 20 – 25 :

În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău ? Dar, dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.

Şi la aceasta aţi fost chemaţi ; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.

„El n-a făcut păcat, şi în gura Lui

  • nu s-a găsit vicleşug.” Când era batjocorit,
  • nu răspundea cu batjocuri ; şi, când era chinuit,
  • nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire ; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre”. O oaie rătăcită trăieşte cum vrea ea, dar o oaie din Turma Lui, trebuie să trăiască numai cum vrea EL !

În astfel de perioade cel mai bine este să tac, să înţeleg că Judecătorul a decis aceste necazuri şi că toate sunt pentru binele meu spiritual (Romani 8 : 28 – 29).

Nu este adevărat că unii oamenii îmi fac probleme, ci Dumnezeu le îngăduie pentru :

  1. eliberarea mea de dependenţe,
  2. creşterea încrederii în EL şi
  3. apropierea de Dumnezeu …

STUDII ASEMĂNĂTOARE :