37. Gânduri şi dorinţe necurate. Ferirea de ele, 2 Cronici 1.11-12

Izvorul

Dumnezeu a zis lui Solomon : „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date.

Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine”. (II Cronici 1 : 11 – 12)

Sf. Ioan Gură de Aur zice : „Părăiaşului carele abia pleacă de la isvor, uşor îi putem schimba direcţia ; dar, dupăce se împreună cu alte păraie şi se preface în râu, nu mai poate fi abătut de la direcţia sa.

Aşa stă lucrul şi cu gândurile şi dorinţele necurate. Trebue să ne eliberăm de ele când sunt numai la începutul lor, când sunt mici şi slabe ; atunci este posibilă scăparea de ele, dar dacă le suferim timp mai îndelungat în internul nostru, se întăresc şi devin tot mai puternice pânăce în fine suprimarea lor devine imposibilă”.

(Cartea din care redăm citate, a fost tipărită undeva la sfârşitul secolului al XIX-lea. Sursa foto : www.rolandia.eu)