34 I 2023. TREI STADII ALE VIEȚII DE CREDINȚĂ [Efeseni 2.12 I 2 Corinteni 6.1 I 1 Ioan 4.15]

34 I 2023. TREI STADII ALE VIEȚII DE CREDINȚĂ

I Podcast I Pasaje Biblice : Efeseni 2 : 12 I II Corinteni 6 : 1 I I Ioan 4 : 15 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 3 Februarie 2023 I

Atunci când ne referim la relația unui om cu Dumnezeu, putem spune că viața de credință are trei perioade, trei intervale de timp sau trei stadii :

  1. omul fără Dumnezeu,
  2. omul cu Dumnezeu și
  3. omul în care (și prin care) trăiește Dumnezeu.


În puține cuvinte, cu ajutorul Lui Dumnezeu în prezentul studiu vom face câteva observații generale, urmând ca ulterior fiecare subiect să aibă parte de o prezentare ceva mai amplă.

I. Omul fără Dumnezeu

Așa este omul nemântuit, iar apostolul Pavel, la un moment dat scriindu-le credincioșilor din Efes le-a amintit despre cum erau înainte de întoarcerea lor la Dumnezeu :

„ … aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi

  • fără Hristos,
  • fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei,
  • fără nădejde şi
  • fără Dumnezeu în lume”. (Efeseni 2 : 12)

Dar, în viața omului care s-a întors la Dumnezeu urmează cel de-al doilea stadiu și anume etapa vieții de credință în care :

II. Omul este cu Dumnezeu

În II Corinteni 6 : 1 scrie :

Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu …”.

Domnul Isus după ce l-a ales ca ucenic pe Petru, la un timp i-a spus :

„ … tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui”.

Acest adevăr l-au putut observa public cei care l-au ascultat pe apostolul Petru vorbind în Ziua Cincizecimii.

Atunci a început construirea Bisericii, exact cum i-a spus Domnul Isus în mod profetic lui Petru, cu poate trei ani mai înainte !
Ce s-a întâmplat după ce Dumnezeu a vorbit prin Petru care era plin de Duhul Sfânt ?

Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi ; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete”. (Faptele Apostolilor 2 : 41)

Dintr-odată de la un grup de o sută douăzeci de oameni care aveau loc într-o sală mai mare, Biserica a ajuns la trei mii de membri …

Era clar că Petru umbla cu Dumnezeu … iar Dumnezeu era cu Petru !


Dar mai avem și un al treilea stadiu al vieții de credință :

III. Omul în care (și prin care) trăiește Dumnezeu

În I Ioan 4 : 15 scrie :

Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu”.


În final, nu pot decât să mă întreb, eu :

  1. sunt fără Dumnezeu,
  2. sunt cu Dumnezeu sau mai mult chiar,
  3. Dumnezeu este în mine și ÎȘI trăiește viața Lui prin mine ?

Putem spune și altfel :

Sunt nemântuit, sunt mântuit sau sunt și botezat în Duhul Sfânt ?


Doamne ajută-mi și Doamne dă-mi și mie izbândă ! Te rog Doamne Isuse dă-mi și mie rezultate deosebite în viața de credință ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :