30 I 2023. MÂHNIREA SAU ALEGEREA DE-A ÎNFRUNTA VIAȚA REALĂ [1 Samuel 20.27–34]

30 I 2023. MÂHNIREA SAU ALEGEREA DE-A ÎNFRUNTA VIAȚA REALĂ

I Podcast I Pasaj Biblic : I Samuel 20 : 27 – 34 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 30 Ianuarie 2023 I

Orice om poate avea în mintea lui o imagine a vieții ideale … dar el va trăi în același timp și o viață reală. Viața ideală este cea din mintea noastră (cum ar trebui să fie viața după părerea noastră) dar viața reală este așa cum este ea …

Cu oamenii care sunt și cu relațiile pe care le avem. Dar noi avem o mare problemă când în loc să acceptăm realitatea și să ne trăim viața așa cum este ea, alegem să ne refugiem tot în reveriile minții noastre ideale și suntem rupți de realitate printr-un zid de netrecut.

Așa că poate stăm blocați după zidul părerilor personale, al convingerilor și al imaginației noastre … dar mai ales după zidul stărilor sufletești, sperând ca totul să fie altfel într-o zi, într-un fel în care poate lucrurile nu vor decurge așa niciodată !

Pentru a nu putea fi răniți și mâhniți, Dumnezeu să ne ajute să acceptăm viața așa cum este și să nu avem așteptări nerealiste de la cei din jurul nostru (în special).

Dacă nu înfruntăm viața reală, dacă nu-i ținem piept sau dacă nu dăm pieptul cu situațiile de viață, putem să fim mâhniți foarte ușor de ceea ce ni se întâmplă !

Din cauză că nu luăm viața așa cum este cu bune și rele ci trăim într-o lume ideală, o lume cum credem noi că ar trebui să decurgă lucrurile … putem fi mâhniți foarte ușor și ne vom amărî din cauza lucrurilor care ni se întâmplă.


Un exemplu de mâhnire a cuiva este descris în I Samuel 20 : 27 – 34 unde scrie că :

A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan : „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi ?”

Ionatan a răspuns lui Saul : „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. El a zis :

„Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi fratele meu mi-a spus lucrul acesta ; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii.” Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.”

Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis : „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale ?

Căci câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.”

Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi i-a zis : „Pentru ce să fie omorât ? Ce a făcut ?” Şi Saul şi-a îndreptat suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David.

S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă şi n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi ; căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse”.


Starea sufletească a lui Ionatan a fost foarte ușor de schimbat (în rău) deoarece viața nu a decurs cum se aștepta el, fiindcă înțelegem că el credea sau cel puțin spera ca David să se înșele.

(Reamintim că David a afirmat că Saul îi este dușman … și totuși Ionatan a sperat ca Saul, tatăl lui să aibă o atitudine binevoitoare față de David și și-a dat seama că nu era deloc așa).

Ori Ionatan s-a mâhnit foarte tare, când a constatat că lucrurile nu stăteau în realitate așa cum se aștepta el, cum credea el, că vor decurge …


În final amintim doar faptul că mâhnirea este un sinonim al supărării, al necăjirii, al amărârii !


Fie ca Dumnezeu să mă ajute și să ne ajute să nu punem la suflet foarte ușor lucrurile prin care trecem ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :