291. SELECTEAZĂ CORECT 87. ȚINE DREPT ÎNAINTE! [Luca 1.76–79 I 1 Tesaloniceni 3.11 I 2 Tesaloniceni 3.5]

291. SELECTEAZĂ CORECT 87. ȚINE DREPT ÎNAINTE !

I Podcast I Pasaje Biblice : Luca 1 : 76 – 79 I 1 Tesaloniceni 3 : 11 I 2 Tesaloniceni 3 : 5 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 18 Octombrie 2022 I

În meditația de ieri a fost pus diagnosticul răzvrătirii și au fost menționate simptomele, adică în ce mod se manifestă împotrivirea față de o autoritate. Astăzi ne vom concentra pe medicație, pe tratamentul de care avem nevoie pentru a scăpa de răzvrătire.

Opusul supunerii este răzvrătirea. Dar opusul răzvrătirii este supunerea. Reamintim că un om care ÎI este credincios Lui Dumnezeu se va supune supune autorității dar omul răzvrătit se răscoală împotriva autorității (chiar dacă o face în ascuns nu pe față, într-un mod direct).

Ce trebuie să fac pentru a mă reabilita spiritual ? Să parcurg calea invers. Să „merg” spre supunere și să fiu supus Lui Dumnezeu și celor care au autoritatea asupra mea. Autoritatea Lui Dumnezeu, autoritatea în familie, autoritatea în societate. Ce însemnă aceasta ? Să nu fac ceva dacă nu mi se spune și să fac ceea ce mi se cere să fac.

În studiul nostru am pornit de la Esau, copilul care după ce a constatat câtă amărăciune le este adusă părinților lui de cele două soții ale lui (a se vedea Geneza 26 : 34 – 35) în loc să facă ceva pentru a scădea din durerea părinților lui, a decis să își mai ia o soție de același fel.

De care este evident că era sigur că va mai adăuga la amărăciunea părinților lui. Așa se face că Moise a trebuit să noteze că :

„ … Esau s-a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lângă nevestele pe care le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot”. (Geneza 28 : 9)

Iar la un astfel de model de comportament al unui copil nu ne mai mirăm că Dumnezeu care este Atocunoscător a spus dinainte de nașterea lui :

Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” (Romani 9 : 13)

Dar să ne amintim ce găsim scris în Biblie despre un alt copil, nou născut, de data aceasta. În Evanghelia după Luca 1 : 76 – 79 sunt scrise cuvintele profetice ale Lui Dumnezeu rostite unui bebeluș de opt zile prin tatăl lui (care era Mare Preot) :

Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui ; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii !” … ”.


Aceasta nu înseamnă predestinare ci : „ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl” (a se vedea I Petru 1 : 2) care cunoaște ce alegeri va face ființa care este aproape să se nască sau bebelușul care avea numai opt zile. Dar ce trebuie accentuat este faptul că omul decide ce va face.

Nu l-a forțat nimeni pe Esau să își ia a treia soție, ci el a decis aceasta. El s-a hotărât să meargă din rău în mai rău, exact cum îi scria apostolul Pavel lui Timotei (în II Timotei 2 : 13).

Dar cum decid eu să trăiesc ? Asemenea lui Esau (care a decis să fie un răzvrătit) sau ca băiețelul care în timp a devenit Ioan Botezătorul și a acceptat voia Lui Dumnezeu pentru el ?

Luca a scris despre Domnul Isus că El avea să îndrepte picioarele oamenilor pe calea păcii (a se vedea Luca 1 : 79).


În greacă pentru „a îndrepta” este folosit un cuvânt (gr. kateuthunó) care înseamnă „a face drept”. Adică :

a coborî drept în jos pe calea cea mai directă și eficientă ; a merge într-un curs direct (drept) – evitând toate întârzierile inutile, fără nicio pierdere nejustificată de timp sau de realizare”.


Acest verb este folosit numai de trei ori în Noul Testament și anume în :

  1. Luca 1 : 79 unde scrie despre Domnul Isus, EL fiind comparat cu soarele care răsare : „ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii !
  2. I Tesaloniceni 3 : 11Însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi !” Literal se traduce : „să ne îndrepte calea”. Aici apostolul Pavel a cerut ajutorul Lui Dumnezeu pentru îndepărtarea piedicilor pe care le aveau în îndeplinirea dorinței lor de-a ajunge la Tesaloniceni.
  3. II Tesaloniceni 3 : 5Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos !

Putem spune că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt ne îndreaptă, ne direcționează spre ținta pe care o avem, spre Cer deoarece cel rău folosește multe metode pentru a ne distrage atenția.


În Meditațiile din Cuvânt, accentul a fost pus pe partea omului și în general, doar în rugăciunea de final era cerut ajutorul Lui Dumnezeu.

Noi accentuăm responsabilitatea omului dar nu concepem că un creștin ar putea avea victorii fără ajutorul Divin al Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfân t!


Conform celor trei versete de mai sus :

  1. Domnul Isus este asemenea Soarelui care prin lumina Lui îl luminează pe cel care nu mai știe încotro s-o apuce din cauza întunericului în care trăiește (și de câte ori nu ne aflăm și noi în asemene situații, în care nu mai știi ce să faci),
  2. Tatăl îndepărtează piedicile dintre oameni iar în relațiile dintre noi nu putem înainta fără ajutorul Lui Dumnezeu, deoarece noi oamenii suntem cam dificili, iar

3.Duhul Sfânt ne dă puterea interioară de-a alege să trăim cu dragostea lui Dumnezeu şi cu răbdarea lui Hristosdeoarece EL trăiește în noi și prin noi.


Slavă Domnului pentru toate ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :