238. SELECTEAZĂ CORECT 34. DE GURA LUMII [Luca 7.29-30]

238. SELECTEAZĂ CORECT 34. DE GURA LUMII

I Podcast I Pasaj Biblic : Luca 7 : 29 – 30 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 26 August 2022 I

În Luca 7 : 29 – 30 scrie : „Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan ; dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui”. De ! „Ce-o să zică lumea ?

Umblă tu după părerea ei, că ei tare îi mai pasă de tine !

De fapt nu-i pasă de loc, așa că măsoară-i cu aceeași măsură. Lasă să se îngrijoreze lumea când va auzi ce vei spune tu despre ea. Să vadă ea numai !

De fapt, cine este lumea ? Pentru a înțelege cine este lumea, să observăm ce se spune despre lume ? În limba română avem expresiile „de gura lumii” și „de ochii lumii”. Cine are gură și ochi pe care îi folosește ? O persoană, care logic are și un trup. Dar aici vorbim de un trup colectiv care se numește lumea. Acest corp colectiv numit lumea are gură și ochi.

Ne vom limita la a spune că pe pământ există numai două trupuri. Biserica este Trupul Domnului Isus, EL fiind Capul iar Biserica fiind Trupul Lui (a se vedea I Corinteni 12 : 27 unde scrie : „Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui”).

Dar mai există un alt trup care se numește lumea și care are și ea un cap și anume pe cel rău (a se vedea I Ioan 5 : 19 „Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău”).

Dar lupta nevăzută între cele două grupări se dă la nivel personal. Fiecare caută să acapareze cât mai mult teritoriu în viața și prin viața celui aflat în tabăra opusă.

Iar aici eu trebuie să mă verific nu al cui sunt în acte, ci pentru cine trăiesc de fapt ? Din ce izvoare beau (cât citesc din Biblie, cât stau de vorbă cu Domnul Isus …) și cât mai îmi sunt ascultate rugăciunile ?

Deoarece nu este destul să-mi liniștesc conștiința nici dacă fac rugăciuni lungi (ele sunt însă extraordinare dacă acolo este puterea Lui Dumnezeu). Dar rugăciuni lungi care nu au avut niciun efect au mai fost în istorie (a se vedea I Împărați 18 : 26 – 29 și Matei 23 : 14)

Dar mai grav este când te întrebi :

Ce va face lumea, dacă vorbesc sau fac lucrul cutare ?

Trebuie să-ți pese de ea că și ei îi pasă de tine !” Oare ?

Se spune că :

A cedat la presiunea străzii sau la presiunea anturajului”.

Dar doar o persoană poate apăsa pe ceva sau pe cineva. Doar o persoană poate pune presiune pe cineva. Să înțeleg că într-adevăr lumea este de fapt o „persoană” ? Dacă este așa, trebuie că este o persoană foarte rea, care cere totul și nu dă nimic.

Care îți ia până și gândirea și vorbirea și trăirea. Tu să faci totul pentru ei fi pe plac doar, doar îi va plăcea și ei de tine. Este ca și cum focul ar vrea să-i facă pe plac apei … Se pare că noi credincioșii chiar nu înțelegem că ori ești pe placul Lui Dumnezeu, ori ești pe placul lumii și implicit celui rău !

Atât de mult parcă încercăm și căutăm să forțăm limitele și să aducem lumea în Biserică de parcă dacă noi vom fi firești va fi cineva mult mai interesat să se pocăiască, deoarece îi va fi mai ușor.

Când nici hainele nu ne mai deosebesc, nici muzica pe care o ascultăm, nici felul în care ne aranjăm, când vorbim ca ei și gândim ca ei, (deoarece ne alimentăm din aceleași surse de informare ale lumii) rezultatul nu va fi pocăința celor din lume deoarece nu mai au ce să schimbe, din moment ce noi suntem exact ca ei, dar o astfel de Biserică va fi foarte firească deși va purta în continuare numele de Biserică.

Cum arată așa ceva ? Este un loc în care dacă omul nu și-ar organiza programele la milimetru, nu ar fi aproape nimic, deoarece acolo Dumnezeu nu mai vorbește prin Duhul Sfânt și nici nu mai sunt manifestările darurilor Duhului Sfânt.
Nu se mai fac vindecări, nimeni nu mai are niciun vis, nicio vedenie, a se vedea Faptele Apostolilor 2 : 17 :

În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură ; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise !


Dar să citim cum se petreceau întâlnirile Bisericilor care sunt descrise în Faptele Apostolilor !


Apostolul Pavel a scris în I Corinteni 14 : 6

În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură ?

Acest verset a fost folosit pentru limitarea vorbirii în alte limbi, în Biserică. Dar întrebăm și altfel :

De ce folos este cel care „face o slujbă în Biserică” dar nu are nimic în el din Duhul Sfânt ?

Ce este de făcut atunci, fraţilor ? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece”. (I Corinteni 14 : 26 – 29)


Iar în versetul 40, apostolul Pavel a scris clar :

Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială”.

Vom accentua :

Dar toate să se facă” adică să fie vorbire în alte limbi, proorocie etc.

Nu să rămână din acest verset numai jumătate și anume partea cu organizarea foarte bună : „chip cuviincios şi … rânduială”.

Să nu ne mirăm că unei astfel de Biserici, Domnul Isus îi spune :

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine”. (Apocalipsa 3 : 20)


Doamne Isuse ajută-mă să țin la ceea ce-mi spui că trebuie să fac iar părerea Ta despre mine să conteze mult mai mult decât părerea altora despre mine.
Iar prin alegerile făcute zi de zi, toată viața mea, să mă apropii tot mai mult de Tine … iar la momentul plecării de pe pământ dă-mi Harul de-a ajunge să fiu cu Tine pentru veșnicie ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :