91. CUVÂNT DESPRE ZGÂRCENIE ! [2 Corinteni 9.5]

91. CUVÂNT DESPRE ZGÂRCENIE !

I Podcast I Pasaj Biblic : II Corinteni 9 : 5 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 1 Aprilie 2022 I

Cu mici excepţii, în fiecare familie există o persoană îndrăgită de noi pe care o întreţinem cu drag, nerealizând că ascultând de ea putem ajunge în iad. Numele ei este : Zgârcenia.

Ei îi dăm ceea ce ar trebui să-i dăm Domnului Isus. Are şi un bilet cu care vine. Pe el scrie : „Nu am …, Nu avem, suntem săraci” !

Ne place ideea şi o hrănim zilnic. „Nu am !” Este cea mai cunoscută melodie (internaţională) de la ora actuală şi poate că este şi cea mai cântată. În funcţie de numărul de persoane dintr-o familie, se cântă pe două, pe trei, sau pe patru voci …

Dar nu numai aici se cântă : „Nu am !” ci şi în iad … În Luca 16 : 23 – 24, avem redată o cerere făcută dincolo de către un om ajuns în locul de pedeapsă (şi este evident că aici Domnul Isus care a venit din Cer a descris o scenă din ceea ce-a văzut pe când era dincolo).

În Luca 16 : 23 – 24 scrie :

Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat :

„Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba ; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”


Dar nu a primit nici măcar acea picătură pe care şi-o dorea !

Acolo nu va exista apa pentru cel ce nu a dăruit (de exemplu bogatul din pilda spusă de Domnul Isus) care aici pe pământ nu şi-a făcut timp s-o dea pe gratis. Dacă ar fi dat ar fi primit.

Primim de multe ori gândul Diavolului şi îl respingem pe cel al Domnului Isus. În Luca 12 : 29 scrie :

Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. Căci toate aceste lucruri neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căci toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.

Aici Domnul Isus ne spune : Ce să căutăm şi ce să nu căutăm. Deşi pentru noi sunt cuvintele acestea, unii am inversat căutările.
Dimineaţa devreme din respect pentru Dumnezeu, mai întâi trebuie să am timpul petrecut cu EL şi abia apoi să trec la ce am de făcut pentru mine.

Dar eu caut ceea ce nu trebuie să caut mai întâi şi nu caut ceea ce mi s-a poruncit să caut – hotărând că eu deja am găsit Împărăţia Lui Dumnezeu.

Este bine de aflat că lucrarea Domnului înaintează aşa de încet un motiv fiind şi banii. Poftele creştinilor au ajuns mai importante decât voia lui Dumnezeu. Pe altarul poftelor jertfim zilnic mai mult decât pe altarul lui Dumnezeu.

Iuda L-a vândut pe Domnul Isus pe o sumă mică de bani … nu avea destui, mai avea nevoie. Echivalentul a treizeci de arginţi, ar fi de aproximativ 150 de euro (deşi este greu de echivalat deoarece banii de atunci aveau o cu totul altă putere de cumpărare) !

Pe Iuda Iscarioteanul nu-l putem înţelege ! Cum a putut să facă aşa ceva ? Dar pe noi ne înţelegem. Noi chiar avem nevoie … deşi avem mult mai mult decât a avut Iuda (în mod normal).

Aceasta este o greşeala a noastră, ne întelegem mai mult pe noi decât ÎL înţelegem pe Domnul Isus ! Şi fiindcă noi nu dăm ceea ce avem (partea materială) nici Domnul Isus nu ne dă ceea ce numai El are : Binecuvântările spirituale !

În cartea Proverbele lui Solomon (21 : 26) scrie că :

„ … cel neprihănit dă fără zgârcenie”.

Credincioşilor din Corint, apostolul Pavel le-a scris :

De aceea, am socotit de trebuinţă să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie”. (II Corinteni 9 : 5)


În faţa acestei probleme a zgârceniei avem doar două alternative :

  1. Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire”, i-a spus Daniel împăratului Nebucadneţar (Nabucodonosor, a se vedea Daniel 4 : 27), sau
  2. Pun vârf păcatelor mele şi îmi fac rău nu numai mie ci şi celor din jurul meu ! În I Tesaloniceni 2 : 15 – 16 este scris :

Iudeii aceştia au omorât pe Domnul Isus şi pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor, căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mântuite. Astfel ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu !


Zgârcenia trebuie să fie dată afară din viaţă pentru că ea nu iese de bunăvoie fiind un păcat tentant (mai ales în momentele de lipsă) dar dragostea pentru Isus ne face să veghem cu EL, să suferim împreună cu EL pentru a şi birui împreună cu El ! (II Timotei 2 : 12).

Să ne ajute Dumnezeu la aceasta ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :