173. FRICA 6. CONȘTIENTIZAREA PERSONALĂ [1 Samuel 21.11–13 I Psalmul 34.4]

173. FRICA 6. CONȘTIENTIZAREA PERSONALĂ

I Podcast I Pasaje Biblice : I Samuel 21 : 11 – 13 I Psalmul 34 : 4 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 22 Iunie 2022 I

Pentru a scăpa de frică pot lua decizia de-a o înfrunta direct ! Dar în cazul prezentului studiu vom aminti două aspecte foarte importante :

1. în primul rând, în fiecare dintre cele trei cazuri menționate anterior, Dumnezeu a avut inițiativa conștientizării persoanei (sau persoanelor respective) asupra faptului că au frică în suflet, îndemnându-le să acționeze pentru a scăpa de frica lor !

2. în al doilea rând, să nu mă înfricoșez singur astfel încât la frica pe care o am să mai adaug și alte temeri pe care să le și întrețin ! „Nu te teme” are exact acest sens : „Nu-ți fă singur temeri”. Aici a greșit Balac a cărui problemă era eliberarea lui de frica din el și nu un război cu poporul Evreu.


1. Conștientizarea personală

Pentru ca un om să fie vindecat de-o boală trebuie ca mai întâi să știe că are boala respectivă și apoi să se și trateze de ea.

În cazul lui Balac știm că el a avut o frică de oameni. Dar pentru a scăpa de orice fel de frică și eu, în primul rând trebuie să-mi dau seama că am frica sau fricile mele, iar Dumnezeu mi le va scoate la iveală trecându-mă prin situații de viață dificile … iar atunci ajung să văd ce este în mine și eu nu știam !

În înțelepciunea Lui, Dumnezeu la momentul hotărât de EL, mă va face conștient de frica pe care o am, iar pentru a mă face să realizez aceasta va crea împrejurările necesare.

Și tot Domnul Isus prin Duhul Sfânt mă va ajuta să-mi și înving frica respectivă … după care se va trece la o altă lecție din Școala Vieții, asupra căreia se va zăbovi până se rezolvă și problema respectivă și se va merge tot așa până când se va da Examenul final. Examenul de absolvire a vieții de pe acest pământ și de trecere a biruitorului de pe acest pământ … în Cer !


Să observăm un astfel de studiu de caz :

David și victoria împotriva lui Goliat dar și asupra lui însuși !


În general, noi privim în special la aspectul exterior al unei situații de viață, dar poate că nu observăm și aspectul interior. Să luăm ca exemplu victoria lui David împotriva lui Goliat.

În cartea I Samuel 18 : 6 – 7 scrie că :

Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând şi jucând, în sunetul timpanelor şi lăutelor şi scoţând strigăte de bucurie.

Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau : „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.”

A fost cu adevărat ceva deosebit, deoarece practic David a adus victoria poporului lui împotriva Filistenilor … dar pentru David victoria respectivă a contat și într-un alt mod.
A realizat în interiorul lui că poate fi victorios asupra lui însuși (asupra temerilor lui), și a trecut la un alt nivel al încrederii lui în Dumnezeu.
Până atunci era obișnuit să înfrunte pericolele din natură (leul și ursul) dar după victoria asupra lui Goliat, reușind să învingă un om într-o situație reală de viață, înțelegem că și-a înfrânt și o parte din temerile interioare.
În I Samuel 17 : 34 – 37 scrie că înainte de această luptă, la remarca lui Saul că David nu are nicio șansă împotriva lui Goliat :

David a zis lui Saul : „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură.

Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram. Aşa a doborât robul tău leul şi ursul ; şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui Viu.”

David a mai zis : „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David : „Du-te, şi Domnul să fie cu tine !


Cei care au privit la aparențe au văzut doar înfrângerea lui Goliat, dar cei care priveau în interior au observat și victoria lui David asupra lui însuși, asupra temerilor lui.

Și David avea frică de oameni, iar despre temerile lui a scris în Psalmul 34 : 4, unde a notat :

Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns : m-a izbăvit din toate temerile mele”.

Reamintim că Psalmul 34 a fost făcut de David „când a făcut pe nebunul în faţa lui Abimelec şi a plecat izgonit de el”.


Ce temeri avea David ? La momentul respectiv îi era teamă de Achiș (care în Psalmul 34 este numit Abimelec, acesta fiind un termen generic pentru regii filisteni, la fel cum Faraon era titlul dat regilor Egiptului).


Ce s-a întâmplat atunci de fapt ?

În I Samuel 21 : 11 – 13 scrie despre David că :

A ajuns la Achiş, împăratul Gatului. Slujitorii lui Achiş i-au zis : „Nu este acesta David, împăratul ţării ? Nu este el acela pentru care se cânta jucând : „Saul şi-a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii” ?”

David a pus la inimă aceste cuvinte şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului. A făcut pe nebunul înaintea lor …”.

De ce ? În I Samuel 17 : 23 scrie despre : „filisteanul din Gat, numit Goliat”. Poate atunci când i s-au reamintit versurile spuse la întoarcerea spre casă de la înfrângerea lui Goliat, David a realizat că în dorința lui de a scăpa de Saul s-a refugiat exact în localitatea natală a lui Goliat ! Iar ce putea urma ne dăm seama !

În Proverbe 16 : 23 scrie că : „cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi”. Exact la lucrul acesta lucrează Dumnezeu în noi (lucrează și în mine) de aceea să fac această rugăciune :

Doamne Isuse, ajută-mă în lupta cu mine însumi și dă-mi harul ca prin Duhul Tău Cel Bun și Sfânt să devin conștient de temerile pe care le am dar și să ajung stăpân asupra mea însumi și să scap de toate temerile mele ! Îți mulțumesc frumos că mă ajuți la îndeplinirea acestei dorințe ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :