153. ÎNĂLŢAREA DOMNULUI ISUS LA CER I. APOSTOLII [Faptele Apostolilor 1.6-11]

153. ÎNĂLŢAREA DOMNULUI ISUS LA CER I. APOSTOLII

I Podcast I Pasaj Biblic : Faptele Apostolilor 1 : 6 – 11 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 2 Iunie 2022 I

În Faptele Apostolilor 1 : 6 – 11 scrie : „Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat : „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel ?”

El le-a răspuns : „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele ; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis :

„Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer ? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”.


În pasajul amintit mai sus este scris despre :

I. Apostoli,
II. Nor şi despre
III. Domnul Isus …

Asemenea apostolilor şi noi ÎL avem pe Isus în viaţa noastră şi uneori nu ştim să apreciem timpul petrecut cu Isus zi de zi şi abia atunci când între noi şi EL se pune un nor realizăm ce am pierdut … dar poate fi prea târziu !

De aceea să ne ajute Dumnezeu să învăţăm din greşelile făcute până acum şi să înţelegem că mai mult decât avem nevoie de ceea ce ne poate oferi Isus (şi ne şi dorim mult să primim de la EL) noi avem nevoie de Isus şi de-o relaţie foarte bună cu Isus tot timpul !


I. Apostolii

În primul rând să observăm trei aspecte cu privire la apostolii Domnului Isus.

În Faptele Apostolilor 1 : 6 – 8, şi 11 scrie :

Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat : „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel ?” El le-a răspuns :

„Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele ; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului …

Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer ?


Trei termeni au fost folosiţi pentru a-i descrie pe urmaşii Domnului Isus :

  1. apostoli (ce erau ei la momentul respectiv),
  2. martori ai Domnului Isus (ce aveau să fie în viitor) şi
  3. bărbaţi galileeni (ce-au fost în trecut / de unde erau de loc, ei fiind în perioada aceea în Iudeea ; şi practic erau străini ajunşi acolo … aproape de Ierusalim).

Asemenea lor, şi noi avem un trecut, un prezent şi un viitor, care poate fi conform voiei Lui sau în afara planului Lui Dumnezeu pentru viaţa noastră.

Uneori poate şi noi suntem asemenea apostolilor, care deja de patruzeci de zile vorbeau cu Domnul. În fiecare zi se petreceau aceleaşi lucruri deoarece :

După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”. (Faptele Apostolilor 1 : 3)

Şi deodată a intervenit Înălţarea la Cer, iar plecarea Lui a fost total neaşteptată … Isus a plecat dintre ei chiar în timpul unei conversaţii.

Chiar aşa de brusc se poate schimba viaţa cuiva ? În câteva minute ? Da ! Apostolii L-au pierdut pe Isus, au rămas fără EL … în timp ce ei erau interesaţi să afle detalii tehnice despre instaurarea Împărăţiei Lui Israel.

Multe regrete avem în viaţă şi noi deoarece nu ne trăim viaţa aşa cum ştim că ne cere Dumnezeu şi vine acel prea târziu, în care am vrea să mai schimbăm ceva dar este pur şi simplu prea târziu !

Îndemnul Lui Dumnezeu este :

câtă vreme se zice : „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii”. (Evrei 3 : 15)


Doamne Isuse, Te rog să mă ajuţi şi pe mine să nu-mi irosesc viaţa cu lucruri care nu au o mare valoare spirituală ci zi de zi să avansez tot mai mult în cunoaşterea Ta ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :