122. UZUL ŞI ABUZUL DE HAR [Numeri 32.23]

122. UZUL ŞI ABUZUL DE HAR I

I Podcast I Pasaj Biblic : I Numeri 32 : 23 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 2 Mai 2022 I

Care este viteza de deplasare a păcatului ? Sau : Cu cât merge păcatul pe oră ?! De ce este important de ştiut acest lucru ? Pentru că Moise spunea : „Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge.” (Numeri 32 : 23)

Moise se referea la urmările păcatului, la consecinţele lui, la faptul că Dumnezeu ştie să Îşi şi disciplineze păcătuitorii conştienţi care cu bună ştiinţă sau de bunăvoie aleg să-I calce voia ! Ei / noi vor / vom plăti cu cât ştie Dumnezeu că valorează păcatul respectiv !

Iar pierderile pot fi materiale (constând în valori de pe pământ, în funcţie de gravitatea păcatului) dar pot fi şi în domeniul vieţii spirituale. Acestea constau în apăsări spirituale, în lupte interioare, în dezbinări, neînţelegeri, stări de mânie, depresie etc.


Plata păcatului de care avem parte este acest tip de moarte care constă în disciplinarea divină care se poate face prin :
1. rămânerea fără anumite lucruri la care ţinem, (din cauza unei pierderi întâmplătoare sau prin furt, de exemplu),
2. îndepărtarea de cei dragi, (din cauza certurilor, a supărărilor etc.) pentru un timp tocmai datorită unui păcat.


De ce trebuie să trecem uneori prin aşa ceva ?

Tocmai pentru ca data viitoare când mai vine pe la noi ispita simbolizată prin călătorul descris în II Samuel 12 : 4 (călător care a îndrăznit să meargă şi pe la David care era un om după inima Lui Dumnezeu) în momentul venirii călătorului pe la noi (a ispitei) să alegem închiderea uşii poftelor şi să nu-i spunem Bun Venit ! indiferent de ora la care ajunge şi de oferta care ne este făcută în aşa fel ca să ia ochii.

Să ne amintim însă ce scrie în textul citat mai sus şi anume în II Samuel 12 : 4. Este notat că :

A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el ; ci a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el.”

Aici a căzut David în păcat iar ce-a făcut este notat în cartea II Samuel 11 : 2 – 4. Dar după disciplinarea Divină de care David a avut parte după căderea lui … în toată viaţa lui, după aceea nu a mai existat o a doua Bat-Şeba !

Solomon nu a avut parte de o asemenea disciplinare poate tocmai pentru că el a ales o formă oarecum legală a păcătuirii : şi anume căsătoria dusă la extrem.

Solomon a ştiut să aştepte, să facă toate formalităţile necesare căsătoririi, aşa că tot timpul a avut acte în regulă, deşi el spunea clar :

Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat ; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.” (Eclesiastul 2 : 10)

Şi Solomon a păcătuit şi totuşi deşi a avut mai mult decât îi trebuia, nu a avut parte de o judecată atât de dură ca David, deşi a menţinut în inimă o cantitate de poftă mult mai mult decât David … şi mult mai mare.

Solomon a avut puterea de a spune :

Nu, plăcerii de moment. Solomon nu şi-a furat singur bucuria, ci a procedat legal, din punctul de vedere omenesc … dar nu şi Biblic !

Neemia spunea :

Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel ? Nu era alt împărat ca el în mulţimea popoarelor ; el era iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuşi femeile străine l-au târât şi pe el în păcat.” (Neemia 13 : 26)


Oare în acest caz, se poate vorbi despre abuzul de Har ?


Moise spunea clar :

Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele ; ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru aşa cum vi le dau eu.” (Deuteronom 4 : 2)

În Deuteronom 12 : 32, Moise le-a reamintit :

Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu ; să n-adăugaţi nimic la ele şi să nu scoateţi nimic din ele”. Prin Ieremia (2 : 33)

Dumnezeu a vorbit despre capacitatea omului de-a găsi metode de-a păcătui fără a putea fi acuzat. Ieremia a scris :

Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti ! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi”.


În încheiere să ÎL rog pe Dumnezeu conform versetelor scrise în Matei 6 : 9 şi 13.

Tatăl nostru care eşti în ceruri ! TE rugăm ca atât azi cât şi toată viaţa noastră, zi de zi … nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :