Ziditorul sau Omul, zidul şi spărtura (II), Ezechiel 22.30, Geneza 38.27-30

Spărtura

Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc ; dar nu găsesc niciunul !” (Ezechiel 22 : 30)

Cu alte cuvinte : caut un ziditor ! De ce ? Să astupe spărtura … cu el însuşi. Aşa este creştinul dedicat total lui Dumnezeu. Un astfel de om trăieşte pentru Dumnezeu, spunând ca apostolul Pavel :

 

  • „ … trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi 
  • trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o 
  • trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. (Galateni 2 : 19 – 20)

Scopul lui Dumnezeu în vremurile acelea era (şi este) astuparea spărturii prin care intră păcatul şi iese sfinţenia !


Din punct de vedere spiritual a face o spărtură înseamnă a lua locul altuia … a-i lua dreptul de întâi născut, a vrea să fii tu primul şi să beneficiezi de drepturi care nu ţi se cuvin !


În cartea Geneza, găsim scris despre Tamar :

Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni. Şi în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte ; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând :

„Acesta a ieşit cel dintâi.” Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit fratele său. Atunci moaşa a zis : „Ce spărtură ai făcut !” De aceea i-a pus numele Pereţ.

În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână ; de aceea i-au pus numele Zerah”. (Geneza 38 : 27 – 30)

Spargerea este ceva înnăscut (fiind o caracteristică şi o manifestare a naturii umane păcătoase / a firii pământeşti, a naturii umane). Un exemplu de spargere este izbucnirea / răbufnirea mâniei … nu trebuie să înveţi un copil cum să se enerveze (să se mânie), deoarece ştie din construcţie.

În Psalmul 51 (despre care scrie că este „Un psalm al lui David – Făcut când a venit la el prorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba”), în versetul 5, David scrie :

Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea”.

De ce spune David aceste cuvinte ? Nu pentru a-şi justifica păcatul, ci pentru a arăta lupta interioară pe care o ducea cu el … ce s-a întâmplat cu Bat Şeba fiind un accident !

În I Împăraţi 15 : 5 găsim scris :

Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, hetitul”.

În procesul sfinţirii, orice credincios este conştient de faptul că în el va avea tot timpul de ales între voia Duhului şi dorinţele naturii umane, ale firii pământeşti (Galateni 5 : 16 – 26).

La un moment dat, pe Domnul Isus :

Ucenicii Lui L-au întrebat : „Învăţătorule, cine a păcătuit : omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ?” (Ioan 9 : 2)

Păcatul este în om dinainte de naştere, de atunci are păcatul în natura lui, păcătuirea făcând parte din Adn-ul lui ! Dorinţa aceea de-a fi întâiul, de-a deveni ce vrei tu, chiar dacă vei folosi pentru atingerea scopului şi metode care nu sunt pe placul Lui Dumnezeu.

A sta în spărtură înseamnă a alege voia Lui Dumnezeu indiferent de costurile aferente, pe care aceasta le implică, fie pe plan fizic / material, fie în domeniul social, sau în cel spiritual. Ascultarea de Dumnezeu poate fi considerată a fi un sinonim pentru smerenie !

Aceasta este lepădarea de sine care pare a fi tot mai rară în zilele noastre … dar încă se mai găseşte !

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus : El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume ; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur …”. (Filipeni 2 : 5 – 12)


(Va continua)